Slujba mea? E in vama

In Portul Constanta, in containerele care au sosit saptamana asta se afla o incarcatura mai valoroasa decat am platit pe ea: cateva sute de slujbe.

Important e insa fenomenul. Se numeste outsourcing si functioneaza cam asa: o companie straina, sa zicem producatoare de frigidere, descopera ca plateste prea mult pentru angajatii care raspund la telefon clientilor cu reclamatii. Fiecare lucrator cu publicul din Franta ia pe treaba asta macar 1.500 de euro pe luna, la care se adauga costul biroului, al taxelor locale si asa mai departe.

Ce-ar fi, s-au intrebat oamenii de afaceri, daca am instala birourile cu telefonisti in alta tara, undeva unde salariile sa fie doar o zecime din suma asta, iar pretul total, inclusiv convorbirile internationale, sa fie mai mic decat ce platim acum? Raspunsul a venit simplu, dupa cateva experiente in tari indepartate, dar cu oameni foarte ieftini: e o idee care trebuia sa ne vina mai de mult!

Vreme de un deceniu si mai bine, India a fost starul acestui tip de business si a inghitit fara indigestie slujbe de tot felul: de la telefonisti la programatori si la graficieni. De partea cealalta a lumii, peste Ocean, tipii dati afara din slujbele pe care le-au preluat indienii au protestat, insa n-au avut ce face. Spre deosebire de alte tari mai intens sindicalizate, America stie ca o afacere merge atunci cand castiga bani, nu cand produce slujbe sociale, cu priza la electorat.

In sfarsit, nu despre asta e vorba. Ci despre faptul ca soarele acesta cu dinti al outsourcingului a inceput sa lumineze si pe strada noastra. Nu de ieri, sigur: sunt companii romanesti care opereaza callcentere pentru altii inca din deceniul trecut. Dar acestea sunt doar cateva zeci de slujbe, mizilic fata de cele cateva mii care se pregatesc sa intre in tara anul asta, daca avem noroc.

Practic, asta inseamna un singur lucru: cateva mii de romani vor emigra cu job-ul, ramanand insa aici cu trupul si locuinta. Sigur, nu vor avea salariile din Occident, insa vor castiga ceva mai bine decat cei din jur. Specificul muncii lor va fi insa unul cu adevarat science-fiction: ei vor fi lucratori globali. Clientii lor ar putea sa sune de la New York sau Tokio, iar softul pe care il scriu ar putea sa mearga sa opereze masinarii in Singapore. Pentru asta, pe langa pregatirea de specialitate au nevoie de atuul cu care si-au inceput business-ul si indienii: cunoasterea culturii globale. Nu stim exact din ce e facuta materia asta, insa cu siguranta contine ceva engleza, precum si - neaparat - lista completa cu albumele Madonnei, din 1982 si pana astazi, la care adaugati meniul de operare a primului sistem de jocuri de mare succes in Romania, pe numele lui Sinclair Spectrum.

Nu ca toate lucrurile astea ar folosi la ceva: ele pur si simplu construiesc un fundal de experiente comune, mai importante in comunicare decat perfecta cunoastere a limbii si obiceiurilor.

In practica, asta inseamna un lucru bizar si neasteptat: s-ar putea ca adolescentii care astazi isi pierd vremea pe canalele cu muzica si stau cu orele pe chat sau la jocuri video sa aiba mai multe sanse pe piata muncii intr-o Romanie membra a nu stiu carui club economic (sa-i spunem UE, daca mai avem ceva sperante pe-aici...). Din nefericire, reciproca e valabila: parintii lor, care spera inca in repornirea fabricii de soda, n-au prea multe sanse sa puna mana pe slujbe care presupun contactul intre civilizatii.
Chiar si numai cel de la telefon..