Suntem noi un popor de tâmpiţi?

Nero, Hitler, ce au avut în comun aceste personaje? E oare văr primar cu ele Băsescu, aşa cum zic atâţia? Întrebările stau atârnate între mine şi Adrian G., profesor la un mare liceu din Ploieşti, azi pensionar. Cum am ajuns la astfel de nedumeriri aiuristice? La Sângeru a început, de sâmbătă, al treilea dezgheţ al acestei ierni.

Topitoria din cer, încă anemică, preschimbă albul dealurilor şi-l face să curgă. Streşinile se exprimă prin ţurţuri plângăcioşi, care noaptea redevin tăioşi ca nişte dinţi de animale preistorice. Profesorul încearcă de unul singur să încropească un gard între o fostă vie a lui şi o fostă livadă a mea. Ambiţie în totul inutilă. Pârloagele noastre moştenite nu se muşcă şi nu se atacă. Nici el, nici eu nu mai avem puterea să refacem plantaţiile.

Tam-nisam a dat-o pe politică. Suntem un popor de tâmpiţi! - zice el opărit. Aşa ne trebuie. Să-l alegem până la sfârşitul lumii şi chiar şi după aia. Credeam că-i nervos pe mărăcinii lui. Vorbea însă de Băsescu. Nu există, încerc eu, popoare tâmpite, iar noi nu avem un motiv special să ne considerăm astfel. Popoarele sunt întotdeauna inteligente, merituoase. Nu mă aude.

Ştii, continuă el, că Nero, pentru a-i distruge pe creştini, în care vedea un pericol personal, a dat foc Romei. A asistat râzând cum arde Cetatea şi apoi i-a arătat pe "incendiatori". Poporul a aflat că nemernicii de creştini au pus focul, aşa că a asistat în urale de bucurie cum erau sfârtecaţi de fiare în arene. Înseamnă, încerc eu o ironie, că romanii, cei care au cucerit jumătate din lume, erau nişte bieţi tâmpiţi?

Erau vulnerabili la diversiune, mi-o taie sec vecinul. Nero a transferat nemernicia lui creştinilor, iar poporul l-a crezut. Hitler, pe o vreme de cumplită recesiune, şi-a alăturat poporul, găsindu-i vinovaţi pe evrei. Evreii, vinovaţi de toate relele, au fost arşi în lagărele morţii, iar la asasinarea a milioane de oameni au lucrat, unii cu incredibilă înflăcărare, nemţii. Hitler nu putea ucide singur. El şi-a aliat o mare parte din naţiunea germană.

Înseamnă asta, intervin iar, că nemţii sunt un popor de idioţi? Poporul lui Schiller şi Goethe? Ştii ce, încearcă să tragă o linie vecinul meu - şi Nero, şi Hitler s-au bazat pe credulitatea gloatei. Un individ e mai greu de păcălit luat singur. Se face seară şi, cum se spune, "începe să strângă". Frigul intră în oase.

De ce seamănă cu ăştia doi Băsescu? - întreb eu. Roma, reia dascălul, trebuia convinsă că o ducea greu din altă cauză, nu a dezmăţului de la vârf. Iar poporul, chemat de împărat, a participat la măcelărirea creştinilor. Hitler le-a băgat în cap nemţilor că o duc prost din cauza evreilor. Dictatorii nu sunt vinovaţi niciodată. Băsescu nu poate ferici poporul. De ce? Din cauza Parlamentului. Sunt convins că dacă vor fi mişcări de stradă, fiindcă sărăcia şi îndatorarea ne termină, Băsescu se va aşeza în fruntea acestor nemulţumiri.

Sunt destui gata să dea foc Parlamentului şi să arunce în arena fiarelor politicieni, moguli, ziarişti ca tine. La nevoie va azvârli şi câţiva de-ai lui.

Acasă, seara târziu, încerc să-mi fac de lucru cu o carte. Discuţia de azi nu-mi dă însă pace. Nu pentru că n-aş fi gândit, de multe ori, la fel, ci pentru context, ca să zic aşa. Agăţaţi pe un deal, doi reveniţi într-o lume care e şi nu mai e a lor... Ce e şi ce nu e adevărat? Îmi răsare în minte o poveste cu tâlc. Un savant, care lucra la istoria omenirii, aude zarvă sub fereastră şi iese pe trepte. Asistă la vălmăşag şi, întorcându-se, îşi spune că ştie tot despre acea întâmplare.

A doua zi e vizitat de un prieten, căruia i-o istoriseşte. Nu-i aşa, zice amicul. Eu am fost în încăierare. Şi-i deapănă cu totul altceva. Nimic nu semăna cu ce văzuse. Amărât, savantul şi-a rupt manuscrisele şi a renunţat să mai scrie vreodată istoria omenirii. Cum să înţelegi întâmplări petrecute acum mii de ani, când aparenţele te înşală la un pas?

Nu cred în boala lui Băsescu aşa cum n-am crezut în metastazele lui Stolojan. Victimizându-se, Băsescu şi-a biruit mereu duşmanii şi şi-a învins zdrobitor, făcându-şi-l mereu părtaş, poporul. Nu pot să uit cinismul acelui "i-am ciuruit". Încap aici tot răul, tot dispreţul şi toată mizeria adăpostite într-un suflet bolnav de putere. Suntem noi un popor de tâmpiţi? Nu, nu suntem. Suntem doar uşor de dus de nas, ca romanii, ca nemţii, ca alţii.

P.S. La despărţire, profesorul mi-a strigat zeflemitor: Zici că nu suntem tâmpiţi? Arată-mi un alt popor care-şi realege preşedinte un tip cu dosar penal, care a prădat ţara mai rău ca fanarioţii, care dă titlul de cetăţean de onoare unui puşcăriaş şi strigă în piaţă "murim pentru libertate", pentru libertatea primarului mafiot. Nu-ţi vine să urli?