Totuşi, Spania contează

Abdicarea regelui Spaniei Juan Carlos a trecut pe la urechile noastre ca o simplă veste interesantă, sosită de dincolo de graniţe, care nu ne afectează în niciun fel şi nici nu ne ridică în vreun fel moralul. Nici nu ne-a bucurat, nici nu ne-a întristat. La câteva ore după ştirea care nici măcar nu a fost demnă de un breaking news cât de cât decent, am revenit la ale noastre. Ne-am luat cu alegerile PMP, cu micile şi bombasticele noutăţi de la guvernare, cu trădările din şi de dincolo de opoziţie. Cu politica, într-un cuvânt. Dar şi cu finala de tenis jucată de Simona Halep care ne-a mai cicatrizat din răni şi din frustrare şi, cum altfel?, cu Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia, pe care îl urmărim în miez de noapte ca nişte copii săraci, imaginându-ne în care dintre grupe i-ar fi stat cel mai bine României, cu care dintre marile echipe ale lumii ar fi putut să dea lovitura echipa noastră curajoasă şi plină de intenţii bune, trecând în faza următoare a competiţiei şi simulând, în numele ţării noastre adormite, o bucurie fără egal.

Şi-au mai făcut loc la televizor şi câteva miracole, analizate atent de specialişti. De parcă specialiştii în miracole chiar ar exista! Apoi, ce ne-a mai păsat nouă de abdicarea regelui Juan Carlos când problemele de fiecare zi ne-au sâcâit fără încetare şi ne-au bătut la uşă insistent, sub semnul unei furtuni cu tunete, fulgere şi piatră pe trotuare, sau a unei scrisori plină de veşti proaste?

Şi, totuşi, să coborâm cu picioarele pe pământ: Spania contează. Abdicarea regelui nu este o ştire de cancan, cum a fost cea despre vânătoarea la care a participat (şi în timpul căreia s-a şi accidentat), cheltuind bani publici şi scandalizând întreaga suflare spaniolă. Monarhia nu este un titlu de tabloid, pe care să-l poată despica în patru pseudo-analiştii de carton care mai semnează uneori cronici, este un subiect prea delicat, mai ales într-o ţară ca Spania, în care contrastele ţin prima linie a tuturor confruntărilor (de idei, de ideologii, de idiosincrazii).
Fără să fim neapărat conştienţi de asta, asistăm la un moment istoric şi îl lăsăm să treacă pe lângă noi, de parcă n-ar fi. Şi asta doar pentru că nu se întâmplă în ţara noastră. Şi cum noi ne-am cam obişnuit să ne considerăm centrul universului şi să ne aşteptăm ca toate să se desfăşoare în interiorul frumoasei noastre hărţi, nu mai ştim ce e aia politică externă. Unde sunt marii analişti care ar putea să ne limpezească mintea în acest domeniu? Cine mai e pregătit să comenteze vestea că în Spania, după aproape 40 de ani, se schimbă regele?
Poate acum, după ziua de 19 iunie, când Felipe de Borbon va deveni oficial noul rege al Spaniei, se va face destulă vâlvă în jurul ştirii, cât să se dea importanţă şi abdicării de la începutul lunii. Deocamdată, n-avem altceva de făcut decât să aşteptăm transmisiunea în direct din acestă Spanie care contează şi care, sub ochii noştri pasivi, îşi scrie istoria. Asta dacă televiziunile şi analiştii politici nu se vor ocupa iarăşi de vreo... exclusivitate internă care în cărţile de mâine n-o să aibă loc nici în notele de subsol.