Tributul se plăteşte în euro

Când ziariştii sărbătoresc prin muncă ziua naţională se întreabă de ce avem încă multe preţuri exprimate în euro şi identifică Banca Naţională a României ca vinovat de serviciu. Sigur că în cârca BNR pot fi puse multe, cum ar fi cvasiinexistenţa produselor derivate, dar în niciun caz faptul că nu avem ofertă autohtonă de bunuri şi servicii. Aşadar, preocuparea jurnaliştilor la ceas de sărbătoare de a repune leul în toate drepturile sale naţionale ţine de politic şi de lipsa reformelor structurale, nu de politica monetară. Pentru că, politicul, în loc să elaboreze o strategie care să depăşească ciclul electoral, a încercat mai mereu să aservească economicul intereselor sale şi asta s-a văzut în modul în care s-au realizat privatizările. Ceea ce face ca euroizarea să aibă legătură cu absenţa stimulentelor pentru producţie şi servicii. Iar cine consideră că Banca Naţională poartă vina pentru preţurile în euro ar trebui să spună şi cum să facă pentru a nu se mai întâmpla acest lucru.

Dacă nu poate zice înseamnă că mediul economic subjugat politicului face ca firmele străine ce acţionează pe piaţa românească să o privească ca pe o vacă de muls şi să nu încerce să cultive o relaţie pe termen lung. Cu alte cuvinte, când companiile văd că statul român are un singur interes, să stoarcă o cantitate cât mai mare de bani de la populaţie prin intermediul taxelor, preiau şi ele această atitudine feudală servindu-se de domeniul pus la dispoziţie de politic. Nu cum se întâmplă în ţările cu reforme structural profunde, ca Polonia, unde rezultatul acestora a fost câştigarea stabilităţii şi a încrederii în moneda naţională. La noi însă, din cauza politizării economiei, s-au pus în faţă reperele economiilor stabile - euro şi dolarul -, iar reglajele s-au făcut din nivelul de trai, pe baza administrării sărăciei.

Şi pentru că tot discutăm de Polonia, cultivarea spiritului antreprenorial în a doua parte a anilor ’80 a făcut ca pieţele şi gândirea capitalistă să fie determinanţii ce au stat la baza venirii investiţiilor străine. Nu ca în România, unde obiectivele de politică externă, precum intrarea în NATO şi UE, au fost cele care au atras capitalurile străinilor. Altfel spus, privatizările de la noi au avut loc în condiţiile în care nu exista o economie de piaţă funcţională şi o mentalite capitalistă, iar întreprinderile achiziţionate au asigurat o poziţie de oligopol, ceea ce a făcut să fie uşoară promovarea unei atitudini feudale, după chipul şi asemănarea statului român. Şi de aici - reiterez - a rezultat euroizarea, care nu-i decât o consecinţă a lipsei pieţelor şi a reformelor structurale. În ciuda efortului unei bănci centrale ce a încercat să le substituie cu ajutorul instrumentelor pe care le avea la dispoziţie. Din păcate însă, forţa “arsenalului” său a fost prea redusă pentru un război atât de mare.

Ca o ultimă idee, discursul naţionalist, în favoare “repunerii” leului în drepturile sale, şi împotriva transformării României într-o colonie, nu-şi are locul. Ancorarea încrederii în leu se face economic, nu propagandistic.