x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lovitură dură pentru Donald Trump! Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat tarifele globale impuse în aprilie 2025

Lovitură dură pentru Donald Trump! Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat tarifele globale impuse în aprilie 2025

de Redacția Jurnalul    |    20 Feb 2026   •   18:31
Lovitură dură pentru Donald Trump! Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat tarifele globale impuse  în aprilie 2025
Sursa foto: Hotărârea reprezintă prima mare înfrângere juridică dată agendei economice a președintelui Trump

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis vineri, cu un vot de 6 la 3, să anuleze măsura tarifelor comerciale extinse impuse de președintele Donald Trump, considerând că acestea depășesc atribuțiile constituționale ale președinției.

Decizia Curții vizează măsurile impuse de Donald Trump în baza unei legi privind puterile de urgență, printre care tarifele globale, inclusiv așa-numitele tarife „reciproce”, aplicate aproape tuturor partenerilor comerciali ai Statelor Unite, relatează Associated Press.

Hotărârea reprezintă prima mare înfrângere juridică dată agendei economice a președintelui Trump, într-un dosar ajuns direct în fața celei mai înalte instanțe americane.

În motivarea majorității, judecătorul John Roberts, a subliniat că Constituția conferă în mod clar Congresului puterea de a impune taxe, inclusiv tarife vamale.

„Președintele își asumă puterea extraordinară de a impune unilateral tarife vamale de o valoare, durată și domeniu de aplicare nelimitate. Având în vedere amploarea, istoricul și contextul constituțional al acestei autorități afirmate, el trebuie să fie autorizat de Congres pentru a o exercita”, se arată în motivarea deciziei.

Judecătorii Samuel Alito, Clarence Thomas și Brett Kavanaugh s-au aflat în opoziție. „Tarifele în discuție aici pot fi sau nu o politică înțeleaptă. Dar, conform textului, istoriei și precedentelor, acestea sunt în mod clar legale”, a transmis Kavanaugh.

Tarifele anulate au fost introduse în aprilie 2025, când Trump a declarat deficitele comerciale drept o urgență națională, după ce anterior impusese taxe vamale asupra importurilor din Canada, China și Mexic, invocând combaterea traficului de droguri.

Privind acest caz, președintele a declarat în repetate rânduri că o decizie nefavorabilă ar reprezenta o lovitură economică majoră pentru țară.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: trump tarife curtea supremă
Parteneri