Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dezbaterile din Parlament, dar mai ales votul zdrobitor în favoarea suspendării m-au convins însă că suspendarea era inevitabilă. Mai ales după declaraţia sinucigaşă din 17 aprilie 2007. O declaraţie prin care, aşa cum am mai arătat, Traian Băsescu aproape că a forţat Parlamentul să-l suspende. A fost o greşeală fatală, ivită din jocul la cacealma?
Miercuri seară, cu nici 24 de ore înaintea votului din Parlament, Traian Băsescu a susţinut o Declaraţie oficială de la Palatul Cotroceni.Ca şi în cazul altor momente din cei doi ani de mandat, preşedintele a folosit dreptul la liberă exprimare pentru a răstălmăci adevărul.
Mai mult şi mai dramatic decât în seara de marţi, 17 aprilie 2007, domnia sa a susţinut că suspendarea e abuzivă, deoarece nu respectă Avizul Curţii Constituţionale.
Potrivit articolului 95 din Constituţie, Avizul Curţii Constituţionale e consultativ, şi nu imperativ. Altfel spus, pentru a lua o decizie, Parlamentul se adresează Curţii Constituţionale în vederea unei consultări de specialitate. Desigur, Avizul Curţii îşi are importanţa sa. Preşedintele îl poate folosi, cum a făcut înaintea momentului din Parlament, pentru a susţine că n-a încălcat Constituţia şi că votul din Parlament e strict politic. Decizia Curţii poate fi luată sau nu în seamă de Parlament, care, singur, îşi asumă responsabilitatea de a-l suspenda pe preşedinte chiar dacă Avizul de specialitate spune că n-a săvârşit "fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei".
Aşa cum am mai arătat, momentul 2007 nu poate fi înţeles fără o reportare la un alt moment asemănător: cel din iulie 1994. Urmare a Declaraţiei făcute în mai 1994 de Ion Iliescu la Satu-Mare, Opoziţia de atunci (CDR + PD) iniţiază procedurile de suspendare a preşedintelui. Potrivit Constituţiei, după şedinţa din 4 iulie 1994 (în care nu se pune problema constituirii unei Comisii suplimentare), Parlamentul trimite Curţii Constituţionale, spre Aviz consultativ, cererea Opoziţiei.
La 6 iulie 1994, Avizul e publicat în Monitorul Oficial.
La 7 iulie 1994 are loc şedinţa de dezbatere şi de votare a Cererii de suspendare.
Spre deosebire de cea din cazul Iliescu, decizia din cazul Traian Băsescu ţine să precizeze:
"Rămâne ca Parlamentul să decidă, pe baza datelor şi informaţiilor care-i vor fi prezentate cu ocazia dezbaterilor asupra existenţei şi gravităţii faptelor pentru care s-a propus suspendarea din funcţie a preşedintelui României, în concordanţă cu dispoziţiile art. 95 din Constituţie". Aşadar, însăşi Curtea Constituţională, spre deosebire de 1994, a lăsat la latitudinea Parlamentului de a decide prin vot asupra suspendării şi n-a făcut-o doar pentru că aşa scrie în Constituţie, ci pentru că, aşa cum se şi vede din conţinut, Curtea a considerat că încălcările Constituţiei n-au fost grave.
Din punct de vedere constituţional, aşadar, nu se poate vorbi deapre o suspendare abuzivă.
Traian Băsescu şi acoliţii săi susţin pe toate drumurile şi în toate pieţele că e vorba despre o intrigă a unor grupuri interesate să pună mâna pe putere, să-l facă să tacă pe Primul Vorbitor al ţării.
Că e vorba despre o intrigă am crezut şi eu. Nu a grupurilor de interese nelegitime, ci a duşmanilor săi.
De aceea, am fost, atât în editorialele din Jurnalul Naţional, cât şi în intervenţiile televizate, împotriva suspendării, considerând-o o eroare politică. Dezbaterile din Parlament, dar mai ales votul zdrobitor în favoarea suspendării m-au convins însă că suspendarea era inevitabilă.
Mai ales după declaraţia sinucigaşă din 17 aprilie 2007. O declaraţie prin care, aşa cum am mai arătat, Traian Băsescu aproape că a forţat Parlamentul să-l suspende.
A fost o greşeală fatală, ivită din jocul la cacealma?
A fost un punct dintr-un plan mai vast, ascuns nouă, muritorilor de rând, şi ale cărui contururi vor fi dezvăluite în zilele următoare?
Prin votul de ieri, Parlamentul a câştigat o rundă în războiul cu Traian Băsescu.
Asta nu înseamnă că războiul s-a încheiat.
Ce mişcare va face Traian Băsescu?
Vom vedea în perioada următoare.
