Sa ma ierte distinsii cititori daca revin, dupa numai doua editoriale, la o problematica pentru dumnealor, poate, anodina, pentru mine insa interesanta, pentru ca priveste propria mea "meserie".
E vorba de destinul si situatia prezenta a Uniunii Scriitorilor din Romania. Inca mai fac parte din aceasta organizatie, desi de zeci de ori am vrut sa-mi dau demisia in ultimii ani. Daca nu mi-am dat-o pana acum, a fost din sila de a o depune in mainile presedintelui Eugen Uricaru (in fine, celebru azi sub numele de Udrea). Azi, dilema mea in privinta demisiei pare a se rezolva de la sine: Uniunea Scriitorilor, in forma ei actuala, isi traieste ultimele zile. Cu un presedinte banuit a fi fost turnator al Securitatii, cu una dintre principalele cladiri din patrimoniu - casa Monteoru - revendicata de fostii proprietari, cu o afacere extrem de incurcata ca mijloc de trai - cazinoul de la Casa Vernescu - , cu o vila de la Neptun in curs de vanzare, cu o situatie financiara de o dezordine incredibila, cu un hotel pe jumatate ridicat fara o situatie clara a apartenentei lui, cu datoriile din trecut ale scriitorilor (milioane de euro in bani actuali) necontabilizate, Uniunea Scriitorilor traieste azi scadenta tuturor datoriilor neplatite la timp. Datorii morale, organizatorice, financiare. E de necrezut ca o institutie a intelectualitatii noastre, a unora dintre cei mai civilizati membri ai societatii romanesti a refuzat, tip de cincisprezece ani, orice autoevaluare critica si orice incercare de reforma. Au fost oare scriitorii atat de obisnuiti cu statutul lor in comunism, incat nu au mai observat, nici cei mai critici dintre ei, ca trec intr-o lume noua cu o institutie flagrant invechita? S-au agatat atat de tare de privilegiile lor de altadata, incat sa nu mai observe ca, vorba ardeleanului, "asa ceva nu poate sa existe"? Repet in pustiu, de cincisprezece ani incoace: Uniunea Scriitorilor e o institutie de la inceput si fudamental nedemocratica. Gandita in trecut ca instrument politic, dupa model sovietic, o astfel de uniune reunea toti scriitorii dintr-o tara "socialista", pentru a putea fi controlati de partidul unic. Numai apartenenta la ea ii valida pe scriitori ca scriitori. Caracterul monolit si exhaustiv al unui astfel de "sindicat" corporatist este cat se poate de tipic pentru o institutie a unui stat totalitar. Dupa Revolutie, noile statute au confirmat, in loc sa reformeze, situatia, care acum, din monstruoasa, devenea grotesca: nu te poti numi scriitor daca nu esti membru al Uniunii. Nu poti lua un premiu al Uniunii daca nu esti membru al ei. Nu poti face parte si din alte organizatii asemanatoare. Pe de alta parte, nimeni nu a fost scos din randurile Uniunii pentru colaborare cu vechiul regim sau pentru nulitate profesionala. Aceste vicii esentiale, definitorii ale acestei organizatii anacronice au generat, cum era de asteptat, coruptie, arivism, lichelism la toate nivelurile ei. Dupa chipul si asemanarea presedintelui recent demisionat, mai toti liderii locali s-au transformat in baroni atotputernici, taind si spanzurand in filiale.