Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mâine va începe al 18-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, care va alege noua generaţie de lideri politici. Miza este uriaşă – şi pentru China, dar şi pentru întreaga lume. Miza este importantă şi pentru relaţiile bilaterale, româno-chineze.
În ultimile decenii, pornind de la tensiunea anului 1968, când China ne-a oferit un sprijin esenţial, România a avut şansa unor contacte de nivel, poate şi pentru că, în timp, conducătorii Chinei cunoscuseră România, studiaseră aici sau efectuaseră vizite aici.
Liderii Chinei au fost, întotdeauna, personalităţi extraordinare. Iată cum îi aminteşte Henry kissinger pe unii dintre ei:
"Mao era revoluţionarul vizionar, brutal, nemilos, la nevoie ucigaş. Zhan, administratorul elegant, fermecător, strălucit, iar Deng reformatorul convingerilor fundamentale”. Şi următorii lideri şi-au pus amprenta pe evoluţia accelerată a Chinei, menţinând ritmul de creştere economică la aproape 10%.
Mi-e teamă că nu am ştiut să folosim aceste relaţii personale şi această disponibilitate, fie din cauze obiective – pentru că priorităţile noastre erau legate de Uniunea Europeană, de NATO, de normalizarea relaţiilor cu vecinii – fie din cauze subiective – un anumit complex anti-comunist (mă refer, desigur la Traian Băsescu) care însă nu-i "bântuie” nici pe americani, nici pe occidentali.
În felul acesta, am pierdut şansa realizării unor proiecte, în principal de infrastructură, care erau vitale pentru ţara noastră. În felul acesta, am pierdut şansa unor credite care ne-ar fi ajutat să realizăm proiecte importante.
Îmi aduc aminte de impactul extraordinar pe care l-a avut, în China, vizita mea ca prim-ministru al României, în 2003, în timpul epidemiei de SARS –fiind atunci singurul demnitar străin, alături de premierul Raffarin, care a vizitat Beijingul – felul în care am fost primit de preşedintele Hu Jintao şi de premierul Wen Jiabao. De atunci, toate delegaţiile din China cu care m-am întâlnit subliniau "Prietenul la nevoie se cunoaşte”. Din păcate, în timpul regimului Băsescu, contactele care au avut loc au fost firave – vizita fără substanţă, la Beijing, a premierului Boc sau vizita în Polonia a premierului Ungureanu, pentru a-l întâlniacolope premierul Chinei.
Sigur că, de-a lungul acestor ani, chinezii şi-au găsit alţi parteneri în zonă – Grecia, Polonia, Bulgaria.
Nu înţelegem, se pare, că în timp ce – pentru noi – obiectivele pe termen scurt par a fi cele mai importante, pentru China obiectivele pe termen lung sunt cele esenţiale. La întâlnirea lui Nixon cu Mao – povesteşte tot Kissinger – liderul chinez nu şi-a pierdut timpul încercând să dea asigurări că nu vor recurge la forţă împotriva Taiwanului. "Noi ne descurcăm fără ei deocamdată şi îi lăsăm să vină peste 100 de ani”.
În noiembrie, va fi ales, dintre cei 2270 de delegaţi la Congres, viitorul secretar al PCC, iar în martie el va fi desemnat ca viitor preşedinte al Chinei. Şansele cele mai mari le are Xi Jinping.
Am avut ocazia să-l întâlnesc, la Bucureşti, în octombrie 2009, când, în vizită oficială, în calitate de vicepreşedinte al Chinei, a dorit să se întâlnească şi cu un grup al "prietenilor” din România.Mi-a făcut plăcere ca, în cadrul discuţiilor, să menţionez diverse momente de sprijin reciproc între cele două ţări şi să-i ofer un exemplar din volumul lansat la Fundaţia Titulescu, "Istoria Chinei şi a civilizaţiei chineze. România şi China”, volum pe care l-am coordonat.
Citește pe Antena3.ro
