x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Nadia Comăneci, jurat-şef într-o emisiune-concurs de gimnastică şi acrobaţie realizată de BBC

Nadia Comăneci, jurat-şef într-o emisiune-concurs de gimnastică şi acrobaţie realizată de BBC

de Agerpres    |    11 Aug 2014   •   19:56
Nadia Comăneci, jurat-şef într-o emisiune-concurs de gimnastică şi acrobaţie realizată de BBC

Nadia Comăneci a debutat la sfârşitul săptămânii trecute în calitate de jurat-şef în emisiunea Tumble, realizată de BBC, un show de gimnastică şi acrobaţie în care celebrităţi din Marea Britanie aspiră la o notă 10. Însă abilităţile lor vor fi evaluate de un jurat vedetă, prima gimnastă din lume care a obţinut un 10 perfect la Jocurile Olimpice, scrie mirror.co.uk.

Nadia este o legendă în cercurile gimnasticii, dar pentru privitorul obişnuit al show-ului de sâmbăta seara, ea poate fi un personaj nou, scrie sursa citată, care oferă cititorilor britanici toate informaţiile necesare despre legenda olimpică de renume mondial, inclusiv indicaţii despre cum se pronunţă numele ei.

Zece concurenţi au încercat deja să impresioneze juriul sâmbătă seara, la prima emisiune a acestui spectacol de televiziune. Potrivit BBC, recenziile au fost mixte. În timp ce unii critici au fost de părere că show-ul nu s-a remarcat prin nimic deosebit, fiind complet lipsit de imaginaţie, unele păreri mai optimiste au prezis că va căpăta forţă şi încredere pe parcurs.

Artişti precum cântăreaţa Sarah Harding, actorii Emma Samms şi Peter Duncan sau pugilistul Carl Froch se numără printre concurenţi.

Alături de Nadia, din juriu mai fac parte câştigătorul emisiunii "Dansez pentru tine" Louis Smith, fostul gimnast englez Craig Heap şi artistul acrobat Sebastien Stella. Show-ul va avea şase emisiuni.

×
Subiecte în articol: Nadia Comaneci