x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Vara 2025 pentru toate zodiile. Cum vor influența astrele dragostea nativilor

Vara 2025 pentru toate zodiile. Cum vor influența astrele dragostea nativilor

de Redacția Jurnalul    |    14 Iun 2025   •   13:00
Vara 2025 pentru toate zodiile. Cum vor influența astrele dragostea nativilor
Sursa foto: unsplash.com

Vara este anotimpul vacanțelor, soarelui și distracției. Oamenii sunt mai relaxați, au mai multă dorință să se bucure de viață și acordă atenție specială vieții personale.

Toate semnele vor fi afecate de cele patru planete retrograde, respectiv Mercur în Leu, Saturn în Berbec și Pești, Neptun în Berbec și Pești și Uranus în Gemeni și Taur. Va f astfel nevoie de alegeri bine gândite cu privire la relații. 

Berbec

Deși cauți mereu conexiune, nu știi cu exactitate ce să alegi. În această vară poți avea parte de surprize reale. Petreci timp cu persoanele potrivit, iar asta nu poate decât să te împlinească. Cei care se află deja într-un cuplu, ar putea primi cereri în căsătorie.

Taur

Chiar dacă nu ai acum un partener, un simplu flirt se poate transforma într-o relație frumoasă. Cu șarmul și carisma de care dai dovadă te poți bucura de aventuri. Vei da o șansă unui sentiment extrem de puternic, pe măsură cese apropie toamna.

Gemeni

Vei flirta continuu în această vară. Acest lucru se datorează influenței lui Uranus, dar și a lui Mercur retrograd. Ești indeciă în general, însă în această perioadă vei atinge cote maxime. Asta nu înseamnă că nu te poți bucura de mai multe momente care să-ți ofere sentimente reale. Vei avea parte de surprize frumoase.

Rac

Datorită influenței lui Jupiter, vei atrage multă lume în viața ta. Este importantă să fii dedicat unui singur partener, asta dacă nu îți dorești să suferi mai târziu. Nu ești genul care să joace la mai multe capete, însă vara îți oferă multe  gentații.

Leu

Mercur retrograd îți poate readuce un fost partener în viața ta. Este important să fii precaut dacă nu vrei să fii încă o dată rănit. Este posibil să îți facă din nou promisiuni pe care nu le va putea îndeplini. Sentimentele tale se reaprind. 

Fecioară

Te vei găsi în situații de a nu avea ce să alegi pe plan personal. Dacă ești într-o relație, poate că nu îți dorești să continui în acest fel. Poate fi provocator să îți ieși din zona de confort, însă este mai bine decât să rămâi într-un loc care nu îți face bine. Dacă ești curajoasă, vara îți poate oferi momente de neuitat atunci când te aștepți mai puțin.

Balanță

 Saturn se mută în casa relațiilor tale. Ești încurajată să iei atitudine atunci când vine vorba despre exprimarea propriilor sentimente. Fă un pas în spate și vezi ce gândești despre ideea de fidelitate, relație monogamă și iubire. În schimb, poți căuta acel flirt pe care l-ai evitat dintotdeauna. 

Scorpion

Astrele te sfătuiesc să-ți cauți un partener până îl vei întâlni pe acela care-ți îndeplinește toate visele. Chiar dacă nu este ușor, nici nu e cazul să te dai bătut. Poate vei descoperi o surpriză la care nu te așteptai.

Săgetător

Cu Uranus în zodia ta, te găsești într-o relație de lungă durată. Într-una dintre călătoriile tale descoperi acea persoană cu care te conectezi aproape instant. Nu lăsa nimic la voia întâmplării dacă nu vrei ca aceste sentimente să treacă repede.

Capricorn

Oamenii sunt atrași de tine în mod natural. Te vei simți foarte arăgător vara aceasta. Dacă ești singur, este momentul pentru flirt. Acceptă invitații cu prietenii, la munte sau la mare. Nu știi niciodată de unde apare surpriza pe care o așteptai. 

Vărsător

Te poți îndrăgosti de un prieten care avea deja sentimente pentru tine. Această situație complicată poate aduce gelozie dacă nu reușești să comunici deschis ceea ce îți dorești. O anumită situație nu se va întâmpla așa cum ți-ai propus.

Pești

Dacă la începutul verii abordezi relațiile cu mult entuziasm, pe măsură ce timpul trece vezi lucrurile într-o altă lumină. Este important să lași opțiunile deschise, asta pentru că posibilitățile sunt nelimitate. Fii direct în legătură cu ceea ce vrei, potrivit catine.ro.

×
Subiecte în articol: zodii iubire