x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun VIDEO! Ozzie, o girafă de trei ani, are un hobby neobişnuit: pictează!

VIDEO! Ozzie, o girafă de trei ani, are un hobby neobişnuit: pictează!

29 Mai 2017   •   20:10
VIDEO! Ozzie, o girafă de trei ani, are un hobby neobişnuit: pictează!

Puţine animale se pot lăuda cu talentul lui Ozzie, o girafă în vârstă de trei ani care pictează într-o rezervaţie pentru lei din Nevada (SUA) şi ale cărei "opere" se vând chiar bine, relatează luni EFE. Cu o înălţime de aproape 4 metri şi cântărind 635 de kilograme, Ozzie, un exemplar mascul, surprinde vizitatorii prin varietatea culorilor tablourilor sale realizate în rezervaţia Lion Habitat Ranch, aflată la 25 de kilometri distanţă de Las Vegas. "Lui Ozzie îi place să picteze, altminteri nu l-am obliga să facă acest lucru", a declarat pentru EFE Keith Evans, preşedinte şi proprietar al acestei enclave de 34.000 de metri pătraţi în care trăiesc 36 de lei, zeci de păsări şi, desigur, girafa artistă. 

Animalele s-au obişnuit să convieţuiască iar răgetele leilor nu-l sperie pe Ozzie, după cum nici felinele nu-i întrerup acestuia siesta când zeci de copii veniţi în excursie cu şcoala admiră operele popularei girafe. Din ţarcul său înconjurat de un gard pe care se aşează curioşii, Ozzie mişcă cu botul o pensulă prevăzută cu o extensie pentru a-i facilita munca de creaţie şi începe cu aplomb să traseze linii pe o pânză pe care o susţin mai mulţi îngrijitori special pregătiţi pentru această sarcină, scrie Agerpres. Tablourile prezintă compoziţii dezordonate de linii şi culori, în cel mai bun stil abstract, care pot avea dimensiuni de 20 pe 25 de centimetri şi care se comercializează cu 40 de dolari, sau pânze de 40 pe 50 de centimetri care ajung să coste până la 300 de dolari.


"Ozzie a ajuns aici când avea 8 luni iar pregătirea sa a avut loc în ultimii doi ani (...) dar învaţă în fiecare zi", a spus Evans, care a precizat că rezervaţia primeşte lunar circa 3.000 de vizitatori. El a precizat că programul de lucru al lui Ozzie este destul de strict dar se pliază la dispoziţia animalului. 

Programul constă în trei şedinţe zilnice în care pictează maximum două pânze şi în care acceptă de asemenea să-şi facă poze cu admiratorii săi. Operele sale cuprind nu doar tablouri, ci şi o mare varietate de articole precum tricouri, pălării sau eşarfe al căror preţ nu depăşeşte 40 de dolari.

×
Subiecte în articol: girafa care picteaza girafa ozzie