Aplicaţii spaţiale în România

Într-o eră în care explorarea spaţială este deja o necesitate, România a decis că are un cuvânt de spus în domeniul aeronauticii. CRAS 2008 s-a dorit, în acest context, punctul de plecare în ­construirea strategiei naţionale spaţiale a României.

Conferinţa Română pentru Aplicaţii Spaţiale (CRAS2008) este un eveniment inedit în România, anul acesta des­fă­şu­rându-se prima ediţie. Organizat la iniţiativa Sub-Comisiei pentru Spaţiu din cadrul Parlamentului României şi sprijinit de Agenţia Spaţială Română (ROSA), conferinţa, care a avut loc săptămâna trecută, la Palatul Parlamentului, şi-a propus realizarea unei relaţii de comunicare între instituţiile statului şi domeniul activi­tăţilor spaţiale, implicând activ Parlamentul României. În noiembrie anul trecut, Parlamentul a devenit membru al Conferinţei Europene Parlamentare pentru Spaţiu, organism care grupează parlamentele naţionale ale statelor membre şi are ca scop monitorizarea, observarea şi promovarea proiectelor spaţiale.

PARTICIPARE. Evenimentul a fost structurat pe două zile. În prima zi, au fost organizate trei sesiuni de comunicări şi patru sesiuni tehnice, iar în cea de-a doua – o vizită de lucru la filiala Agenţiei Spaţiale Române de la Cheia, numită şi Staţia Intelsat. Principalele subiecte discutate în prima zi a conferinţei au fost legate de politici spaţiale şi tehnologie, tehnici spaţiale şi managementul dezastrelor, securitate şi siguranţă naţională, aplicaţii ale sateliţilor în agricultura, monitorizarea mediului şi, nu în ultimul rând, de comunicaţii satelitare. Alături de nume importante ca Marius-Ioan Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române, Varujan Pambuccian, preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Dumitru Dorin Prunariu cosmonaut şi preşedinte al consiliului Agenţiei Spaţiale Române, conferinţa s-a bucurat şi de participarea lui René Oosterlinck, director de strategie în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

René Oosterlink a comentat pentru ZOOM condiţiile în care Ro­mânia ar putea deveni un stat membru ESA. Oficialul european a precizat că s-a semnat un acord, conform căruia România a de­venit deocamdată stat cooperativ. Timp de cinci ani, România va contribui cu 10 milioane de euro. “În schimbul acestei sume, bene­ficiile ţării nu sunt foarte ridicate, dar este o investiţie importantă pentru că ţara devine şi un codeţinător al întregii infrastructuri, de aceea e nevoie de plata unei «taxe de intrare»“, a declarat Oosterlinck. “Nu trebuie să vă grăbiţi să deveniţi stat membru ESA. După aceşti cinci ani se face o evaluare conform căreia hotărâm dacă ţara respectivă poate deveni membru ESA. Totodată, în aceşti cinci ani încercăm să facem totul cât mai atractiv. Vrem ca membrii noştri să fie mulţumiţi”, a mai adăugat René Oosterlink.

ABORDĂRI. Necesitatea intrării României în programele spaţiale internaţionale a fost abordată în diverse moduri. Pornind de la o istorie a cercetării spaţiului, Varujan Pambuccian a comentat despre curiozitatea care a stat la baza acestei ştiinţe. Urmând un drum extrem de lung şi anevoios, omul a avut nevoie de 1.500 de ani pentru a descoperi legea atracţiei universale în forma ei corectă şi de alte câteva sute de ani pentru a reuşi să dovedească faptul că poate ajunge în spaţiu. De aici înainte, cercetările au mers pe o latură mai apropiată de lumea reală şi au încercat să tranforme lucrurile din jurul nostru în lucruri utile. Explorarea spaţiului este o problemă care ne afectează pe fiecare în parte şi care se adresează fiecărei fiinţe umane. “În termen lung şi foarte lung este vorba de supravieţuirea speciei noastre, care nu va mai putea rămâne pe Pământ, pentru că vom face tot ce putem să extragem din el tot ce se poate extrage până nu va mai rămâne nimic şi va trebui să facem tot ce putem să extragem din alte locuri tot ceea ce putem extrage până când nu va mai rămâne nimic. Aşa funcţionăm”, a declarat Varujan Pambuccian. Această idee de părăsire a Pământului într-un viitor îndepărtat a fost susţinută şi de dr V.N. Constantinescu, preşedinte al Comisiei de Astronautică din cadrul Academiei Române, care a vorbit despre politici spaţiale, despre obiective pe termen scurt şi mediu şi obiective pe termen lung, încă modeste. Din obiectivele pe termen lung, s-a menţionat o eventuală misiune cu oameni, pe Marte, însă aceasta se află încă în stadiul de pro­iect. Domnia sa a menţionat, ca problemă pe termen foarte lung, de ordinul secolelor, faptul că Pământul nu va mai fi o planetă ospitalieră pentru specia uma­nă. Ca o soluţie la această problemă s-a studiat planeta Venus şi s-a ajuns la concluzia că în 200-300 de ani, aceasta va putea fi locuibilă, chiar dacă în prezent pe suprafaţa ei se înregistrează temperaturi de 400-500 de grade Celsius. La nivelul României, pretenţiile însă sunt exprimate în termeni mai rezervaţi, a apreciat Constantinescu. Este adevărat că România a rămas mult în urmă în domeniul aplicaţiilor spaţiale. Dacă la începutul secolului al XX-lea ne mândream cu un observator astronomic foarte modern, acum, la începutul secolului al XXI-lea, acesta este mult depăşit de tehnologiile existente. Felul în care participăm în organismele internaţionale actuale, cu bani şi cu oameni ţine de faptul că vrem să ne specializăm şi în direcţia aceasta, în opinia lui V.N. Constantinescu.

Lansarea de către NASA a primului satelit artificial “Explorer I”, acum 50 de ani, a deschis o nouă etapă în domeniul cercetărilor; a marcat începutul perioadei numită, pe bună dreptate, “era spaţială”. Deşi la început cercetarea spaţială a fost privită cu scepticism, astăzi ne-am convins cu toţii că viaţa noastră nu ar mai avea aceeaşi calitate în lipsa sateliţilor artificiali. “Dacă, prin absurd, ar dispărea toţi sateliţii care se învârtesc în jurul Pământului, societatea umană de pe Terra ar intra într-un haos de nedescris, pentru că nu vom mai putea ­comunica, nu vom mai putea naviga, nu ne vom mai putea duce viaţa de zi cu zi fără ajutorul acestor ­elemente pe care acum le considerăm absolut ­normale”, a declarat V.N. Constantinescu.

VIZITĂ DE LUCRU. Inaugurată în 1977, Sta­ţia Intelsat reprezintă cel mai mare teleport din Europa Centrală şi de Sud-Est. La vremea construirii primei antene de satelit, în 1976, din cauza poziţiei geografice a ţării noastre – prea spre marginea zo­nei de funcţionare a sistemelor Intelsat de la Ocea­nul Atlantic, România a avut nevoie de o antenă “puţin diferită”. Pentru a se putea asigura parametrii care se cereau pe staţia de sol vizavi de sistemele sa­telitare existente atunci, era nevoie de putere ma­re, de câmpuri foarte bune de recepţie şi s-a construit o antenă atipică faţă de celelalte din lume. Astfel, România a devenit unica posesoare a unei antele de satelit cu diametrul de 32 de metri. Ex­cep­tându-le pe cele de la Cheia, cele mai mari atene de satelit din lume au un diametru de 30 de metri şi pot fi găsite în Japonia, Italia şi Africa de Sud. Ante­nei ce urmărea satelitul de deasupra Oceanului At­lan­tic i s-a alăturat, în 1979, o alta, cu acelaşi dia­metru, care acoperea zona Oceanului Indian. Astfel, Centrul de Comunicaţii prin Satelit Cheia a devenit pentru România cea mai importantă poartă de intrare şi ieşire pentru comunicaţie de voce, date – audio şi video, cu cele mai îndepărtate state de pe Glob, utilizând sateliţii geostaţionari, situaţi la o altitudine de 36.000 de kilometri deasupra Pământului. Partea activă a antenelor, cum ar fi, de exemplu, partea reflectori­zantă, şi servomotoarele au fost realizate în Japonia, însă toată dantelăria metalică şi contragreutăţile au fost construite la Piteşti. Dantelăria şi sistemul de orientare în plan vertical şi orizontal sunt aşezate pe nişte picioare care trebuie să ruleze. La asemenea diametru, antena are lob de 0,5 grade, valoare extrem de fină. Fiind foarte uşor să iasă din acest parametru, antena trebuie să-şi facă permanent corecţia cu ajutorul a două motoa­re. În centrul antenei de satelit se află un feeder, care nu se mai foloseşte la antenele noi. Pentru a se atinge performanţe deosebite la sistemele analogice era necesar ca partea de transmisie între antenă şi echipamente să aibă pierderi cât mai mici. Singura soluţie de reducere a pierderilor nu putea fi decât cu o tubulatură şi oglinzi situate la 45 de grade. Cu ajutorul acestor sisteme s-a ajuns la performanţa înregistrării unor pierderi de doar 0,1 giga. Iniţial, aceste antene în sistem analog au fost folosite intens pentru ­transmisia traficului internaţional al României în domeniul telefoniei, cât şi în domeniul televiziunii.

În perioada 2004-2005 s-a făcut o modernizare a staţiei, în prezent ajungându-se la un număr de 8 antene de satelit, care monitorizează două treimi din toată suprafaţa Pământului.

Imensele “pălării” de la Cheia arată mai mult ca ceea ce filmele ne-au sugerat că ar fi sistemele de comunicare cu civilizaţiile extraterestre. Staţia ­Intelsat nu a reuşit să stabilească nici un fel de dialog interplanetar, dar a reuşit, cu ajutorul sistemelor de ghidare deosebit de complexe şi de pretenţioase să reprezinte pentru Europa “un vârf de lance” din punct de vedere tehnologic.

“În alte ţări impresionează numărul de antene folosite. La noi impresionează mărimea. Aşa s-a ajuns la asemenea vârfuri tehnologice. Realmente, altfel nu se puteau obţine parametrii şi nu puteam fi acceptaţi în sistem”

George Motoc, director executiv SN Radiocomunicaţii SA

“Mă bucur că domnul Oosterlinck a pomenit că România este cel mai mare contribui­tor. Sper că s-a referit nu nu­mai la contribuţiile financiare, ci şi la contribuţiile ştiinţifice, pentru că, din câte ştiu, Ro­mâ­nia este un contribuitor ac­tiv la cercetările spaţiale europene”

Anton Anton, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică.

“Cosmosul de astăzi şi de mâine înseamnă o piaţă enormă pentru aplicaţii, utilizând sisteme spaţiale, înseamnă un business în plină expansiune, perfecţionare pentru specialişti şi educaţie în domeniu pentru publicul larg”

Dumitru Dorin Prunariu, cosmonaut

“Aş dori să salut iniţiativa de organizare a acestei conferin­ţe. Este prima conferinţă ro­mâ­nă pentru aplicaţii spaţiale. Cred că este o iniţiativă foar­te bună şi având în vedere că distinşii invitaţi îşi pot spune părerea şi pot dezbate ideile, cred că vom avea concluzii deosebite”

Károly Borbély, ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei

“În schimbul acestei sume (10 milioane de euro), beneficiile ţării nu sunt foarte ridica­te, dar este o inves­ti­ţie importantă pentru că ţara devine şi un co­de­ţinător al în­tre­gii infrastructuri, de aceea e nevoie de pla­ta unei «taxe de intrare»“

René Oosterlinck, director de strategie în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA)