x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Facebook şi Twitter, interzise în China, dar folosite de autorităţi

Facebook şi Twitter, interzise în China, dar folosite de autorităţi

13 Iun 2014   •   16:51
 Facebook şi Twitter, interzise în China, dar folosite de autorităţi

Autorităţile chineze împiedică cele 618 milioane de internauţi din ţară să utilizeze reţelele de socializare internaţionale, ca Facebook, Twitter şi YouTube, dar nu ezită să recurgă la ele pentru acţiuni de promovare în străinătate. Agenţia de presă oficială Xinhua (China Nouă), Cotidianul Poporului, organul oficial al Partidului Comunist, şi televiziunea de stat CCTV, precum şi multe oraşe şi guverne locale au conturi pe Twitter, relatează vineri AFP.

Pentru a-şi face reclamă, oraşul Hangzhou, celebru pentru lacul şi canalele sale, a apelat la cea mai populară reţea de socializare din lume. Concursul lansat pe Facebook pentru alegerea lui 'Marco Polo modern' a fost câştigat de un elveţian de 26 de ani, care a primit 40.000 de euro şi o călătorie de două săptămâni la Hangzhou, urmând să asigure promovarea oraşului pe Twitter şi Facebook timp de un an. 

Autorităţile chineze controlează strict circulaţia informaţiei pe internet, blocând multe site-uri şi reţele de socializare străine. Pentru a ocoli acest 'mare zid informatic', internauţi şi firme chineze recurg la reţele private virtuale (VPN), iar presa oficială, la birouri ale lor din străinătate. Pentru concursul 'Marco Polo modern', Hangzhou a făcut apel la o agenţie informatică din Hong Kong, unde reţeaua Facebook nu este blocată. 

Potrivit lui Duncan Clark, preşedinte al agenţiei de consulting în noile tehnologii BDA, autorităţile locale chineze au la dispoziţie mari bugete de comunicare pentru reclamele lor turistice.

Tot pe Facebook există campania pentru 'Renaşterea soldaţilor de teracotă', lansată luna trecută de provincia Shaanxi, sau cea a oraşului Chengdu pentru recrutarea unui 'pambasador' care să se ocupe de urşii panda uriaşi. 

'Internautul occidental mediu nu îşi dă seama că aceste site-uri sunt blocate în China', a declarat AFP cofondatorul site-ului anti-cenzură 'Great.Fire.org', care răspunde la pseudonimul Charlie Smith. Acest lucru 'dă impresia că Facebook este deschis şi liber', a adăugat el. 

Când departamentul pentru turism din Shaanxi a anunţat pe Weibo, 'Twitterul chinez', deschiderea paginilor sale de Facebook, YouTube şi Twitter, mulţi utilizatori au protestat pentru faptul că nu puteau deschide linkurile, a scris Southern Metropolis Daily. 'Nu am prevăzut ca populaţia chineză să deschidă aceste pagini', a răspuns un oficial, declanşând indignarea internauţilor. 'Acest mod de gândire este discriminatoriu pentru chinezi. Este stupid şi ridicol', a apreciat unul dintre ei. (Agerpres) 

×
Subiecte în articol: facebook china twitter china