Instititutul european de statistică – Eurostat – are suspiciuni în privinţa României. Mai precis, a datelor oficiale furnizate de ţara noastră. În mod normal, dacă suntem o ţară serioasă, n-ar trebui să ne străbată nici o emoţie. Cum să fii membru al Uniunii Europene şi să-ţi minţi partenerii? Dacă falsifici tu ceva aici, la Bucureşti, mai devreme sau mai târziu lucrurile sunt descoperite la Bruxelles. Cifrele nu mint. Statistica e rece, fără sentimente. Nu roşeşte, nu-i crapă obrazul, nu se fâstâceşte. N-are nimic de ascuns. Îţi trânteşte verde-n faţă realitatea dură a cifrelor care spun: eşti sau nu performant, ai calculat sau nu corect.
Având în vedere perioada la care se referea Eurostat, 2007-2010, responsabilitatea cade pe umerii a două persoane ce au condus guvernele româneşti: Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc. Numitorul comun pentru cei doi se numeşte Traian Băsescu, preşedinte în funcţie, persoana care controlează absolut tot ce mişcă în cercurile de putere. Dacă România a falsificat vreo cifră sau a mutat vreo virgulă în mod oneros, domnia sa nu poate fi exonerat de răspundere. Dar să nu mă grăbesc să acuz până când nu voi avea date suplimentare în urma descinderii pe malul Dâmboviţei a specialiştilor europeni. Asta se va întâmpla destul de curând.
Vor veni câţiva domni stilaţi, bine îmbrăcaţi şi cu siguranţă pricepuţi în meseria lor. Sunt vizate verificări la Ministerul de Finanţe, la Institutul Naţional de Statistică şi la Banca Naţională a României. Personal sper să nu se adeverească suspiciunile, potrivit cărora am ascuns datorii importante ale unor companii de stat. CFR şi Termoelectrica au fost în toţi aceşti ani nişte vaci grase de muls fonduri babane pentru clientela puterii. Dacă europenii vor cere transparenţă totală, e posibil să aflăm şi ceva bun de tot şi pentru scena internă. Adică să vedem ce partid a păpat bani publici, cam câte miliarde şi în general cine sunt persoanele.
Mi-e teamă însă că experienţa guvernamentală în materie de spus adevărul e una tristă. Aş zice chiar revoltătoare. Boc şi adevărul sunt două chestiuni care se întâlnesc destul de rar, spre deloc. La fel şi în cazul şefului său de la Cotroceni. Au spus adevărul în campania electorală, când au afirmat ritos, nervos şi greţos că nu se va atinge nimeni de pensii şi salarii? Au îngheţat apele atunci când preşedintele se jură pe ţărişoara lui că nu trebuie să ne întoarcem în timp şi să facem împrumuturi de la FMI? În fine, ca să nu enumăr toate minciunile că nu-i destul spaţiu pentru asta: de câte ori am ieşit din criză din 2009 până acum? Să fie de vreo cinci-şase ori?
În privinţa mistificărilor, România se confruntă în ultimii doi ani cu cea mai mincinoasă guvernare a ultimului deceniu. Din punctul acesta de vedere, mi-e teamă că Eurostat are dreptate şi vor urma consecinţe din cele mai rele pentru oamenii de rând. Grecia este cel mai dramatic exemplu. Totul a pornit acolo de la raportări false, de la datorii ascunse Comisiei Europene. Vedem şi acum drama prin care trece poporul elen, cu un prezent foarte tulbure şi un viitor nesigur. Comportamentul balcanic şi tot ce decurge din el – minciuna, corupţia, păcăleala generalizată – leagă România şi Grecia în privinţa caracterului politicienilor ajunşi la putere. Să nu fie adevărat, zic. Dar dacă e, ne-am ars.