La TVR nu aveai voie să ironizezi nici subiectele casnice

Cât îl costa pe Marin Traian un zâmbet pe 16 mm? Uneori, chiar mult. Pentru că, dacă depăşea anumite limite ale acelui bun-simţ penibil impus de regimul Ceauşescu, atunci i se scotea emisiunea de pe post – Un zâmbet pe 16 mm fiind o emisiune cu iz satiric, ce s-a difuzat pe vremea aceea la TVR. Dar Marin Traian a făcut ce-a făcut şi a reuşit să-şi ducă "zâmbetul" până la capăt, adică până în 1989, rubrica lui fiind singura satirică acceptată atunci în televiziune.

În 1989, nu se prefigura nimic neobişnuit pentru Marin Traian, în sensul că, în afară de faptul că programul lui favorit (pe care-l şi realiza), Un zâmbet pe 16 mm, era din când în când scos din grila TVR-ului, 1989 l-a prins prezentând şi Albumul Duminical. "Ne-au dat voie să-l facem şi în direct."

Precum regulile de week-end, în ceea ce priveşte condusul maşinii (o sâmbătă cu soţ, una fără soţ), într-o duminică, prezenta Albumul Duminical Marin Traian, în emisiune invitând de fiecare dată câte o actriţă, iar în duminica viitoare, la pupitru, alături de un actor se afla una dintre colegele lui din redacţie.

O poveste a absurdului dus la limita prostiei, dar cu reflexii amuzante acum, s-a petrecut, la un moment dat, în trâmbiţatul an ’89. Aşadar, în cadrul Albumului Duminical, Marin Traian o avea ca invitată pe Tamara Buciuceanu Botez. Discuţia, amicală, s-a încins pe tema unui subiect casnic, dar din care amândoi (atât Marin Traian, cât şi Tamara) îşi făcuseră un hobby, demonstrându-şi calităţile printre prieteni: pusul murăturilor. Şi dă-i cu reţete. Imaginaţi-vă că paranoia comunistă a făcut caz şi din subiectul acesta.

"Într-una din pauzele pe care le-am luat în timpul emisiunii, am primit un telefon important prin care s-a cerut suspendarea emisiunii. De ce? Pentru că statul avea fabrică de murături şi au zis: «Domne, voi sabotaţi fabricile astea care fac conserve. Să încetaţi imediat cu emisiunea asta». A trebuit s-o scot din emisiune pe Tamara Buciuceanu, spunându-i că imediat după ea o să vină o altă invitată. Ea nu s-a prins. Nu a ştiut nici până azi care a fost adevăratul motiv." Şi mai este o poveste. "O aveam invitată în emisiune pe Dorina Lazăr, actualul director al Teatrului Odeon. Discutam despre un teatru în cadrul căruia juca şi ea, Dorina Lazăr plângându-se că nu prea sunt spectatori. La fel s-a întâmplat, ca şi în cazul Tamarei Buciuceanu. În pauză, am primit un telefon şi ni s-a cerut s-o scoatem de pe post pentru că face reclamă proastă teatrului socialist."

Chiar dacă primeau sancţiuni şi fel de fel de ameninţări, oamenii nu cedau şi încercau, totuşi, să-şi facă munca într-un mod interesant. "La un moment dat, am vrut să fac un lucru mai curajos. Era acea nebunie pe mijloacele de transport şi am vrut să-i înscenez ceva directorului general al RATB (care atunci se chema STB), despre care ulterior aflasem că făcea parte din familia lui Dej. Prin urmare, l-am urmărit câteva zile, ca să văd cu ce anume circulă. Am văzut că mergea, în fiecare zi, cu maşina. Şi atunci mi-am făcut un scenariu.

Pe traseul pe care trecea maşina lui, vorbisem cu un actor, Mircea Stoenescu – Dumnezeu să-l ierte – să leşine în faţa maşinii directorului STB, pentru ca el să coboare din maşină, iar eu să încerc cumva să-l oblig să urce şi el într-un tramvai, acolo unde oamenii călătoreau precum scrumbiile." Planul n-a fost dus până la capăt. Marin Traian a fost turnat de un fost coleg din radio chiar la STB, iar "omul vizat" şi-a schimbat traseul pe care obişnuia să-l facă zilnic cu maşina. Şi în condiţiile acestea, Marin Traian a filmat, totuşi, toată povestea pe care o regizase, spunând că lipseşte din peisaj tocmai personajul principal, care-şi schimbase, între timp, traseul. "Am făcut filmul şi am vrut să-l difuzez, dar vicepreşedintele televiziunii, care trebuia să-l aprobe, fusese şi el avertizat de isprava mea, în care eroul negativ era tocmai una dintre rudele lui Dej şi aşa mai departe. Nu numai că mi-a fost interzis filmul, dar au ars pelicula, ca să nu mai existe nici o urmă."