FILE DE ISTORIE/Lumini de poveste la Palatul Şuţu

Cine n-a trecut, în grabă sau agale, pe lângă frumoasa clădire din Piaţa Universităţii care găzduieşte astăzi Muzeul Municipiului Bucureşti?

La Piaţa Universităţii, o impozantă clădire, situată vizavi de frumoasa biserică a Colţei îţi atrage atenţia. Este Palatul Şuţu, o locaţie ce te duce cu gândul la prinţi, la prinţese, la frumoasele baluri care se desfăşurau în Bucureşti, odinioară. Ba, chiar aici, la Palatul Şuţu aveau loc unele dintre cele mai frumoase petreceri din Bucureştii de la mijlocul secolului al XIX-lea.  Familia Şuţu este originară din Epir şi a venit în Ţările Române în veacul al XVIII-lea. A legat relaţii de rudenie cu vechile familii boiereşti, atât de origine română, cât şi greacă stabilite aici şi s-a impus puternic în viaţa politică şi socială.

SIMBOLURI ARHITECTURALE
Palatul Şuţu a fost construit între 1833 şi 1834 pentru marele postelnic Costache Şuţu, descendent din domni fanarioţi, nepot de frate al domnitorului Mihai Şuţu. Cu un an înainte de începerea lucrărilor de construire, la 29 martie 1832, era emis un act, de comisarul vopselei de roşu (după cum erau Bucureştii împărţiţi în culori ce ţineau locul sectoarelor de astăzi) către postelnicul Costache Grigore Şuţu prin care îi aduceau la cunoştinţă să reia lucrarea "zidului împrejmuirii grădinii ce ai început Dumneata a zidi acum". Planurile Clădirii au fost realizate de celebrii arhitecţi austrieci Conrad Schwink şi Johann Veit. Palatul a suferit de-a lungul vremii mai multe modificări din punct de vedere al simbolurilor arhitecturale. Fiul lui Costache, Grigore, s-a căsătorit în 1856 cu Irina Hagi-Mosco, fiica bancherului Ştefan Hagi-Mosco.

În salonul strălucitor, principesa Irina Gr. Şuţu a dispus în 1862 să fie adăugată o oglindă uriaşă de Murano, pe peretele din faţă între cele două braţe ale scării centrale, iar lucrarea i-a fost încredinţată renumitului sculptor Karl Storck. În acest salon, familia Şuţu găzduia baluri selecte, precum şi diferite serate muzicale şi teatrale la concurenţă cu petrecerile de la Oteteleşanu de pe Calea Victoriei, unde actualmente se află cel dintâi zgârie-nori al Bucureştilor, Palatul Telefoanelor, precum şi cu cele date în casa beizdadelei Gheorghe Bibescu în Palatul Brâncovenesc de pe cheiul Dâmboviţei ori în casa lui Grigore Cantacuzino de pe Podul Mogoşoaiei.

BALURILE DE LA ŞUŢU
Grădina palatului era imensă. Trecătorii de rând se opreau, de fiecare dată lângă gardurile palatului ca să observe păsările ce se aflau în grădină: fazani, pelicani sau frumoşii păuni ce se plimbau în voie în preajma unui bazin realizat în stilul fântânilor de la Palatul Versailles. Petrecerile de la palatul Şuţu erau onorante. Însuşi regele Carol I , care nu era mare amator de distracţii, lua parte la diferite petreceri la familia Şuţu. Unul dintre invitaţii seratelor de la Palatul Şuţu a fost Constantin Bacalbaşa, care a creionat în "Bucurescii de altădată" petrecerile distinse ce se desfăşurau aici. "În salonul doamnei Oteteleşanu n-am intrat, pe când în salonul prinţului Grigore Şuţu veneam de două ori pe an, la onomastice. Protocolul era cunoscut. Prinţul Grigore Şuţu, un om mărunţel, cu mustăţi lungi, arnăuţeşti, acum încărunţite, cu tipul clasic al grecului din caricatură, întotdeauna elegant, primea în picioare în cel dintâi salon, aproape de uşa holului, pe toţi vizitatorii. Şi în zilele de recepţie vizitatorii erau gloată. În al doilea salonaş, principesa Irina trona pe un fotoliu luxos, iar pe dinainte-i, în ordinea intrării, defilau cei ce o vizitau (...) Protocolul era acela al unei Curţi, cu mai puţină rigiditate şi cu mai puţin fast". Tot Bacalbaşa aminteşte că " Grigore Şuţu şi soţia sa erau serviţi de  arnăuţi cu fustangele, cu pistoale şi iatagane la brâu".
Casa Şuţu era deschisă pentru baluri şi numeroase petreceri, iar cea mai de seamă petrecere avea loc la 30 ianuarie, când Grigore Şuţu îşi serba onomastica.

SALOANE
Emanoil Hagi-Mosco notează în volumul "Bucureşti. Amintirile unui oraş" că la toate sindrofiile se vorbea numai franţuzeşte, iar între cei doi era un aşa mare contrast fizic, dar şi comportamental, el, scund şi îndesat, ea, uscăţivă şi deşirată încât îşi atrăseseră supranumele de "Turcul şi Cămila". Petrecerile se desfăşurau în salonul roşu sau cel galben, nume acordate după culorile stofelor care îmbrăcau tapiţeria şi ale perdelelor. Cele mai "gustate" erau balurile mascate când în mod special doamnele se făceau remarcate prin costume de epocă, croite şi asortate cât mai extravagant. În 1875, când felinarele cu gaz erau o raritate, Palatul Şuţu era scăldat în talazuri luminoase, de culoare albăstrie, ce ieşeau în evidenţă în bezna ce punea stăpânire peste oraş şi luminau balcoanele şi o parte din curte. Lumina era obţinută prin ataşarea pe balcoane şi pe vârfurile metalice ale gardului a mai multor ţevi cu mici orificii prin care gazul aerian ce se scurgea, reaprins, se transforma într-un minunat pâlpâit de lumini de poveste.

PRIN VREMURI
În timpul ocupaţiei germane din primul război mondial, Palatul Şuţu a fost folosit drept reşedinţă a generalului Tülff von Tscheppe und Weidenbach. În 1921, Consiliul  comunal al Capitalei hotărăşte să înfiinţeze un muzeu de istorie al Bucureştilor, însă obiectivul este realizat abia zece ani mai târziu. Între timp, Palatul Şuţu a devenit sediul Primăriei Municipiului Bucureşti. Aici, primarul Dem. I. Dobrescu a semnat deschiderea primei expoziţii permanente a Muzeului Municipal. Astfel, în 1931, acest muzeu a fost inaugurat în fosta casă a familiei Moruzzi de pe Calea Victoriei. Între timp, în 1932, Palatul Şuţu a găzduit Banca Chrissovelony. Din 1940, Muzeul Bucureştilor a fost mutat temporar pe Şoseaua Kiseleff nr 3. Palatul Şuţu a devenit sediu al Casei de Economii şi
Consemnaţiuni în 1942, apoi a găzduit Institutul de Construcţii în 1948. Zece ani mai târziu, lucrările de restaurare s-au încheiat, încât, la scurtă vreme, din 1959, a devenit sediu al Muzeului Municipiului Bucureşti, pe care-l găzduieşte şi astăzi.

COLINDE ŞI ICOANE
Palatul Şuţu găzduieşte periodic numeroase evenimente culturale. La început de decembrie, impozanta clădire a găzduit o expoziţie de icoane având drept temă principală Naşterea Domnului. Până la  30 decembrie, Muzeul Municipiului Bucureşti va găzdui  o expoziţie de pictură religioasă, iar până la 15 ianuarie mai poate fi vizitată  Expoziţia de grafică "Marcel Chirnoagă şi gravura contemporană românească". În preajma Crăciunului, la Palat au răsunat vocile cristaline ale copiilor din numeroase grupuri din Bucureşti, din localităţi învecinate Capitalei şi din multe alte oraşe care au colindat vestind Naşterea Mântuitorului.