x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Doctor Florin Rădulescu. Durerile cauzate de schimbarea vremii, un mister

Doctor Florin Rădulescu. Durerile cauzate de schimbarea vremii, un mister

de Florin Condurateanu    |    31 Oct 2016   •   17:27
Doctor Florin Rădulescu. Durerile cauzate de schimbarea vremii, un mister

Cele peste 130 de boli încadrabile în categoria boli reumatismale sunt de două categorii: cele de uzură (artrozele) şi maladiile inflamatorii, mai rare şi mai grave. Explică medic primar doctor Florin Rădulescu, unul din reumatologii importanţi.

 

Florin Condurăţeanu: - Unii oameni se trezesc cu dureri mari la muşchii gâtului, cu înţepeniri în zona cefei. Medicina numeşte această suferinţă torticolis, poporul îi zice gât de lup. Care este cauza acestui necaz?

Medic primar doctor Florin Rădulescu: - Torticolisul înseamnă o contractură a muşchilor având mai multe cauze - ori suferinţe ale coloanei vertebrale ori pacientul a făcut o mişcare necontrolată, forţată cu capul sau s-a petrecut un proces inflamator al musculaturii din regiunea gâtului, a cefei. Durerile în torticolis sunt violente, capul este uşor înclinat, un cap niţel rotit. Cel mai frecvent întâlnit torticolis presupune implicarea muşchiului sterno-cleido-mastoidian. Se recomandă tratarea cu medicamente miorelaxante, care relaxează muşchii, de exemplu midocalm sau cloroxazonă.

F.C: - Şi celelalte forme de torticolis ?

Dr. F.R: -  După o mişcare brutală, forţată a gâtului sau după un somn cu capul aşezat într-o poziţie neprielnică, se instalează durerile şi contracturile de torticolis. Se apelează la medicamente antiinflamatoare şi antialgice împotriva durerilor, iar local se aplică pomezi. Suferinţa dispare în 1-3 zile. Unii suferă de un torticolis congenital, când unul din muşchii gâtului, fie cel din dreapta, fie cel din stânga, este mai scurt, insuficient dezvoltat şi atunci trebuie făcută o corecţie, o alungire a muşchiului cu pricina, dar este vorba de o intervenţie chirurgicală. În torticolisul spasmodic cauza ce-l generează este necunoscută, se ivesc accese de durere brutală, apar contracturi musculare şi trebuie să se apeleze la şedinţe de kineto-terapie, de o gimnastică recuperatorie. Se întâlneşte şi torticolisul secundar, simptomatic, cauzat de alte boli, de afecţiuni ale coloanei, discopatii, care duc la dureri, la contracturi, deci la suferinţe de torticolis.

F.C: - Parcă o aud pe bunica oftând, mă dor genunchii, se schimbă vremea. De ce unii sunt meteo-sensibili şi cum se tratează suferinţa asta la instalarea ploii şi presiunii scăzute ?

Dr.F.R: -  Grea întrebare, greu răspuns. Medicina n-a găsit încă explicaţia pentru dependenţa unora de capriciile vremii, posibil şi de variaţiile presiunii.  Cei care resimt dureri în articulaţii la schimbarea vremii sunt  şi cei care au dureri de cap, sunt agitaţi, nervoşi, aceste persoane înregistrează şi tulburări de somn. Aceste suferinţe dispar la echilibrarea vremii. Menţionez că acei care simt dureri în articulaţii şi aplică  perna electrică, sticle cu apă caldă, deci apelează la căldură greşesc. În procesele inflamatorii căldura face rău, trebuie să se aplice rece, pungi cu gheaţă. N-aţi observat că la meciuri celor accidentaţi li se aplică repede pungi cu gheaţă ?

F.C: - Reumatologii nu prea agrează opinia ortopezilor care susţin că în artroze se impune implantarea de proteze din fazele de început. Care e părerea dumneavoastră?

Dr.F.R: - Opinia mea este că se trece la operaţia de implantare a unei proteze articulare doar când s-au epuizat toate terapiile împotriva artrozelor, de uzură şi deteriorare a cartilajelor din articulaţia. Prin trecerea anilor cartilajul îşi pierde netezimea, devine rugos şi se roade, ajungându-se la frecarea os pe os foarte dureroasă. Se pierd şi componente ale lichidului sinovial produs de membrana sinovială ce căptuşeşte articulaţia, i se modifică în rău vîscozitatea şi ungerea se strică. Trebuie să se recomande antiinflamatoare şi infiltraţii cu acid hialuronic, chiar cu cortizon. Infiltraţiile se fac trei săptămâni şi apoi din şase în şase luni sau din an în an. Nu s-au observat rezultate favorabile de regenerare a cartilajului prin suplimente alimentare, e posibilă doar o frânare a deteriorării cartilajului.

Poliartrita reumatoidă atacă cu predilecţie articulaţiile mici, de la degete, de la încheietura pumnului. Apar dureri, inflamaţii, fierbinţeală, degetele se deformează precum vreascurile. Tratamentele trebuiesc începute devreme. Poliartrita reumatoidă agresează mai puţin articulaţiile mari, calde, precum şoldul sau genunchiul. 

 

×