x close

Maruca, prinţesa blestemată

0
Autor: Vlad Teodorescu 07 Mar 2011 - 21:06
Maruca, prinţesa blestemată Şostakovici, Enescu şi Maruca în 1946, la Moscova
Vezi galeria foto


A fost iubită cu aceeaşi ardoare şi patimă cu care a fost înşelată. S-a considerat toata viaţa „altfel” şi neînţeleasă. A încercat să se sinucidă, dar s-a agăţat ne­buneşte de viaţă, supravieţuind tuturor partenerilor oficiali. A dăruit şi a primit în egală măsură. A fost şi vânător, dar şi vânat, trăindu-şi viaţa ca într-o telenovelă. Nu este biografia unei starlete a timpurilor noastre, ci a unei prinţese trecută cu majuscule în paginile istoriei României. Maria Cantacuzino-Enescu, născută Rosetti-Tescanu. Prinţesa Maruca.

Satul Tescani, judeţul Bacău, este unul dintre cele 7 aşezări care formează comuna Bereşti – Tazlău, locul unde, la 17 iulie 1879, vede lumina zilei Ma­ria Rosetti-Tescanu. Mama, Alice şi tatăl, Dumitru, amândoi descendenţi al unor vechi familii boiereşti, sunt cei care îi îndrumă primii paşi în viaţă, dar sunt şi sursa primelor şocuri şi dezamăgiri din lunga serie de întâm­plări nefaste ce va urma şi datorită cărora credea că se trage dintr-o familie blestemată. Tatăl ei, un om cu două facultăţi la Paris, se sinucide la vârsta de 45 de ani, ducând cu el în mormânt motivul acestui gest disperat. Fratele, Constantin, îşi pune şi el capăt zilelor aparent inexplicabil în vreme ce sora mai mică, Nellie, moare nebună, întocmai ca Eufrosina, bunica pe linie paternă.

Ea însăşi era ­cunoscută ca având depresii, purtări ciudate cum ar fi ­căutatul cu orice preţ al zonelor slab lu­mi­nate şi având la activ – cum altfel, în „buna” tradiţie a fa­miliei – cel puţin o tentativă de suicid. Nereuşită, e ade­vărat, dar urmată de o mutilare cu acid al obrazului drept, „amintire” care o va însoţi toată viaţa şi din cauza căreia va poza numai din partea stângă. Iar dacă nu ar fi avut la bază un act necugetat, am putea spune că e hilar faptul că revenirea doamnelor din high-life-ul bucureştean la moda pălăriilor cu voal s-a produs din încercarea de a o imita, cu orice preţ, pe Maruca, prinţesa înşelată în amor. 

Fereşte-mă, Doamne, de rude…
Pentru cine a parcurs cartea de memorii „Lumini şi Um­bre”, faptul ca Maruca se credea o femeie „altfel” nu constituie o surpriză. Până la un moment dat, totul pă­rea a-i reuşi în viaţă. La vârsta măritişului, 18 ani, se căsătoreşte cu unul dintre bărbaţii care, dacă ar fi trăit în timpul nostru, l-am fi numit cu siguranţă cel mai râvnit burlac al anului! Devenită peste noapte doamna Mihai Cantacuzino nu numai că îl are ca socru pe Grigore Cantacuzino, zis ­Na­babul, dar, mai presus de orice bogăţii, capătă titlul de „Prinţesă”, la care va renunţa doar pe lumea cealaltă. Dar în viaţă totul se plăteşte şi fericita, adorata, invidiata Maruca avea să îşi dea seama foarte devreme de asta. După numai câţiva ani de armonie conjugală, inevitabilul se produce.

Mişu Cantacuzino nu numai că este prins de soţie în plină activitate de adulter, dar, întocmai ca în telenovelele de astăzi, „respectiva” nu este nimeni altcineva decât sora prin­ţe­sei, „cenuşăreasa” Nellie, rudă pe care se străduise chiar ea, din răsputeri, s-o introducă în înalta societate „(...) la serate şi five-o’clockuri, la fastuoasele cine în oraş şi acasă, la ieşirile la iarbă verde, la curse, la bătaia cu flori unde eram mereu înconjurată de lume şi sărbă­to­ri­tă, tot atât de admirată ca frumoasa prinţesă Maria, săr­mana fată era primită cu răceală şi cu un fel de reticenţă pe care nimic din conduita şi persoana sa nu le justificau.” Iar din scena flagrantului rezulta cât se poate de clar nu numai furia femeii „traduse” în amor o afectea­ză pe prinţesă cât, mai ales faptul că „cea­laltă” era tocmai şarpele crescut la sân. „(...) la întoar­ce­rea de la unul din cele mai frumoase baluri din acel an, bal dat în onoa­rea mea de către minis­trul Turciei, Kiazim Bey, în­dră­gostit nebuneşte de mine, ca şi de alte câteva fru­moa­­se ale zilei (...) Deşi ştiam mai de mult de relaţia dintre Mihail şi ea (sora Marucăi – n.n.) m-a apucat un frig de moarte când l-am văzut pe soţul meu lângă patul lui Nellie”.

Dar ce putea să mai facă? Trecuseră deja nouă ani de căsnicie şi avea doi copii. Ideea divorţului, deşi îi venea în minte de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, era de neacceptat mai întâi fiindcă şi-ar fi pierdut statutul de prinţesă, motivul pentru care de fapt se măritase, şi pentru că s-ar fi făcut de râs iremediabil în saloanele protipenda­dei bucureştene. Şi atunci îşi aminteşte de faptul că ­Enescu, tânărul muzician pe care îl cunoscuse într-o seară de 1 martie pe când avea 20 de ani, era îndrăgostit ­nebuneşte de ea. În acel moment de disperare hotărăşte ca la „coarne” să răspundă tot cu „coarne” împletind iţele, şnurul nevăzut cu care îl va lega de ea, ca pe un mărţişor la butonieră, pentru tot restul vieţii.

Până când, după 30 de ani de amor cu năbădăi s-a hotărât să îl ia de bărbat pe ilustrul muzician, Maruca îl poartă cel puţin prin două triunghiuri amoroase, mai întâi cu soţul infidel Mihai Cantacuzino şi, după decesul acestuia într-un ciudat accident de maşină, cu filozoful la modă în acea perioadă a Bucureştilor, Nae Ionescu. Abia despăr­ţi­rea de acesta din urmă, cauzată de plictisul bărbatului mai tânăr care şi-a făcut damblaua de a fi amantul unei aristocrate bogate şi bătrâne, aduce posibilitatea oficializării legăturii ce dura de atâţia zeci de ani între Maruca şi Enescu. Dar şi o tentativă de suicid eşuată în borcanul cu vitriol.
Măritată cu autorul operei „Oedip”, prinţesa Maruca Cantacuzino îşi continuă destinul, urmând a fi înşelată – se putea altfel? – şi de cel de-al doilea soţ, şi tot cu o persoană apropiată, tânăra şi frumoasa poloneză Claudia Ra­gulski adusă chiar de ea pentru a-i ţine companie. Dar ce putea să mai facă la 62 de ani?

Sinuciderea nu mai re­pre­zenta o opţiune, aşa că hotărăşte să se răzbune pe rivală. O pârăşte la Antonescu (!!!) în speranţa că va fi expulzată din ţară. Cum şi acest demers eşuează, nu-i rămâne decât să facă ceea ce se pricepea mai bine, adică să-i facă viaţa mize­rabilă lui Enescu, culmea, probabil singurul om care a iubit-o cu adevărat. Şi a reuşit! Slăbit, imobilizat la pat, jumătate paralizat, muzicianul se stinge, în noaptea de 4 spre 5 mai 1955 la Paris, într-un apartament din Hotelul Atala. Maruca îi urmează 13 ani mai târziu, murind în Elveţia, într-o zi mohorâtă de decembrie a anului 1968.
După o asemenea poveste furtunoasă de dragoste, se pare că doar moartea i-a unit cu adevărat pe cei doi, inscripţia de pe piatra funerară a mormântului din cimiti­rul parizian Pere Lachaise fiind singurul loc în care Maruca a acceptat, ba chiar a cerut ca una dintre ultimele dorinţe să nu fie trecut cuvântul „Prinţesă”. Altfel, în vanitatea ei, unui alt tip de adresare, nu răspundea nici la telefon...

Frumuseţe impunătoare, bizantină
Regina Maria: „Era uneori ciudată şi avea, de netăgăduit, o fire originală. Tovărăşia ei te însufleţea, dar zadarnic ai fi încercat să te opui ideilor ei. Trăia după bunul ei plac, fără să-i pese de critici. Maruca avea manii şi una dintre ele era gus­tul de a sta aproape în întuneric. Îi plăcea să ne adune aca­să la ea. Ne făcea să ne supunem zâmbitoarei ei tiranii.”

Cella Delavrancea: „Frumoasă, deşteaptă şi originală, fermeca prin puterea exaltantă a simpatiei dăruită tuturor şi având o acţiune imediată asupra tuturor...”

Matila Ghyka: „Maruca Canta­cu­zino, acum Doamna George Enescu, era înaltă, subţire, cu nişte ochi negri minunaţi sub nişte sprân­cene pe care nu le poţi numi decât distinse şi un ten frumos, uşor roz; se ştia că era de o frumuseţe impunătoare, bizantină, pe care o sugerau la fel de bine numele şi caracterul ei, orgolios şi fantast. Trebuie să aduc imediat corecţii acestor două adjective: orgoliul ei nu avea nici o legătură cu vanita­tea sau snobismul, şi era, mai cu­rând sentimentul de a fi diferită de toată lumea, ceea ce era evident, şi era de aceeaşi natură cu or­goliul unei acvile, al unui leu sau al unui armăsar. Latura fantastă provenea în parte din „unicitatea” ei; nu s-ar fi gândit să facă cuiva vreo grijă sau vreo supărare şi era, dimpotrivă, bună şi generoasă, dar în schimb nu admitea ca ceva să stea în calea libertăţii ei sau a modului special în care îşi orânduise viaţa.”

• Mulţumiri Muzeului George Enescu din Bucureşti care a pus la dispoziţie întreg materialul fotografic

Citiţi toate articolele Ediţiei de colecţie a Jurnalului Naţional - Femei române

Citeşte mai multe despre:   editie de colectie,   femei romane

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 


Mai multe titluri din categorie

Cum se făceau afacerile la Compania Naţională de Investiţii

Cum se făceau afacerile la Compania Naţională de Investiţii
Risipa făcută din banii publici de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe vremea când această instituţie a fost condusă de Vasile Blaga şi, ulterior, de către Elena Udrea, nu este cercetată...

Trei alpinisti romani au marcat, la 6194 de metri, pe varful unui munte, un important eveniment

Trei alpinisti romani au marcat, la 6194 de metri, pe varful unui munte, un important eveniment
135 de ani de relatii bilaterale Romania-SUA, eveniment punctat de trei alpinisti romani pe varful unui munte american. Tiberiu Pintilie, Dan Caba si Cristian Tagarlas au fost protagonistii unui ispravi inedite. Ei au...

Matematician român la Princeton: “Rezultatul muncii este medalia ta propriu-zisă!”

Matematician român la Princeton: “Rezultatul muncii este medalia ta propriu-zisă!”
A participat de curând, la Iaşi, la lucrările celui de-al optulea Congres al Matematicienilor Români. Invitat de organizatori, a venit de pe peste mări şi ţări, tocmai din SUA, de la Universitatea Princeton,...

Maia Morgenstern: Visez la ce mi-ar plăcea să devin în continuare

Maia Morgenstern: Visez la ce mi-ar plăcea să devin în continuare
Vocea trădează o persoană fragilă. Vorbele arată un om hotărât. Gândurile dezvăluie un om puternic. Pe scurt: Maia Morgenstern. E Luceafărul de dimineaţă - (Morgenstern) fragil? Doar pare pentru că aşa-l...

Medicamente potenţial letale, prescrise de escroci care se dau doctori

Medicamente potenţial letale, prescrise de escroci care se dau doctori
De un astfel de vindecător am auzit vorbindu-se chiar prin spitalele de stat din Bucureşti, aşa că m-am decis să-i fac o vizită. Cabinetul este o vilă de lângă Bulevardul Ştefan cel Mare, cu un abţibild cu o...

Încă o fabrică etalon va ajunge la fier vechi

Încă o fabrică etalon va ajunge la fier vechi
Galerie Foto Adunarea creditorilor Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) de la Drobeta Turnu-Severin a aprobat luni seară planul de disponibilizări întocmit de administratorul special. Din cei aproximativ 2.400 de...

Trei ani de la cel mai contestat referendum. Şi niciun răspuns

Trei ani de la cel mai contestat referendum. Şi niciun răspuns
Se împlinesc trei ani de la momentul în care a fost exercitat cel mai clar vot la un referendum organizat vreodată în România. Important atât ca miză politică, dar şi ca număr de voturi acordate împotriva unui...

Cum a murit ferma mincinoasă a lui Ceaușescu

Cum a murit ferma mincinoasă a lui Ceaușescu
Galerie Foto Pe brațul Chilia, imediat ce uscatul țării urmează să se sfârșească în mare, e un câmp nesfârșit, prăfuit și pustiu. Undeva, în mijlocul lui, răsar, deodată, construcții albe și portocalii, zăcând...

Tunurile imobiliare ale magnatului Popoviciu

Tunurile imobiliare ale magnatului Popoviciu
Apartamente de opt milioane de euro în New York, un imperiu financiar construit pe o rețea de offshore-uri și țepe celebre precum afacerea cu Universitatea de Agronomie. Sunt doar câteva dintre datele cunoscute...

Exclusiv. Prof. Lina Codreanu: “Cand cuiva ii place sa faureasca ceva, nu se pune problema vreunui disconfort”

Exclusiv. Prof. Lina Codreanu: “Cand cuiva ii place sa faureasca ceva, nu se pune problema vreunui disconfort”
Galerie Foto Profesorul si scriitorul Lina Codreanu a primit recent premiul “Fanus Neagu” la cea de-a opta editie a Festivalului-Concurs International de Creatie Literara “Titel Constantinescu”, desfasurat la Ramnicu Sarat....

„Săbii, tată, săbii!”. Arsenalele din târgurile Bucureştiului

„Săbii, tată, săbii!”. Arsenalele din târgurile Bucureştiului
Cine spune că România nu e ţara tuturor posibilităţilor, ori nu trăieşte în ea, ori nu a vizitat nicio-dată târgurile auto din Capitală. Acolo nu găseşti doar maşini, ci şi adevărate arsenale: săbii,...

Judecătorul Nicolae Tănase: „Violatorii ăştia vor ajunge după gratii, unde le este locul!”

Judecătorul Nicolae Tănase: „Violatorii ăştia vor ajunge după gratii, unde le este locul!”
Cazul celor şapte tineri vasluieni care au violat o adolescentă îi trezeşte amintiri dureroase judecătorului Nicolae Tănase, care se miră că magistraţii care se ocupă de dosar „au dat bir cu fugiţii”. Ce...
Astazi ai impreuna cu Jurnalul oja in 60 de variante de culori, la numai 6,66 lei.