x close

Maruca, prinţesa blestemată

0
Autor: Vlad Teodorescu 07 Mar 2011 - 21:06
Maruca, prinţesa blestemată Şostakovici, Enescu şi Maruca în 1946, la Moscova
Vezi galeria foto


A fost iubită cu aceeaşi ardoare şi patimă cu care a fost înşelată. S-a considerat toata viaţa „altfel” şi neînţeleasă. A încercat să se sinucidă, dar s-a agăţat ne­buneşte de viaţă, supravieţuind tuturor partenerilor oficiali. A dăruit şi a primit în egală măsură. A fost şi vânător, dar şi vânat, trăindu-şi viaţa ca într-o telenovelă. Nu este biografia unei starlete a timpurilor noastre, ci a unei prinţese trecută cu majuscule în paginile istoriei României. Maria Cantacuzino-Enescu, născută Rosetti-Tescanu. Prinţesa Maruca.

Satul Tescani, judeţul Bacău, este unul dintre cele 7 aşezări care formează comuna Bereşti – Tazlău, locul unde, la 17 iulie 1879, vede lumina zilei Ma­ria Rosetti-Tescanu. Mama, Alice şi tatăl, Dumitru, amândoi descendenţi al unor vechi familii boiereşti, sunt cei care îi îndrumă primii paşi în viaţă, dar sunt şi sursa primelor şocuri şi dezamăgiri din lunga serie de întâm­plări nefaste ce va urma şi datorită cărora credea că se trage dintr-o familie blestemată. Tatăl ei, un om cu două facultăţi la Paris, se sinucide la vârsta de 45 de ani, ducând cu el în mormânt motivul acestui gest disperat. Fratele, Constantin, îşi pune şi el capăt zilelor aparent inexplicabil în vreme ce sora mai mică, Nellie, moare nebună, întocmai ca Eufrosina, bunica pe linie paternă.

Ea însăşi era ­cunoscută ca având depresii, purtări ciudate cum ar fi ­căutatul cu orice preţ al zonelor slab lu­mi­nate şi având la activ – cum altfel, în „buna” tradiţie a fa­miliei – cel puţin o tentativă de suicid. Nereuşită, e ade­vărat, dar urmată de o mutilare cu acid al obrazului drept, „amintire” care o va însoţi toată viaţa şi din cauza căreia va poza numai din partea stângă. Iar dacă nu ar fi avut la bază un act necugetat, am putea spune că e hilar faptul că revenirea doamnelor din high-life-ul bucureştean la moda pălăriilor cu voal s-a produs din încercarea de a o imita, cu orice preţ, pe Maruca, prinţesa înşelată în amor. 

Fereşte-mă, Doamne, de rude…
Pentru cine a parcurs cartea de memorii „Lumini şi Um­bre”, faptul ca Maruca se credea o femeie „altfel” nu constituie o surpriză. Până la un moment dat, totul pă­rea a-i reuşi în viaţă. La vârsta măritişului, 18 ani, se căsătoreşte cu unul dintre bărbaţii care, dacă ar fi trăit în timpul nostru, l-am fi numit cu siguranţă cel mai râvnit burlac al anului! Devenită peste noapte doamna Mihai Cantacuzino nu numai că îl are ca socru pe Grigore Cantacuzino, zis ­Na­babul, dar, mai presus de orice bogăţii, capătă titlul de „Prinţesă”, la care va renunţa doar pe lumea cealaltă. Dar în viaţă totul se plăteşte şi fericita, adorata, invidiata Maruca avea să îşi dea seama foarte devreme de asta. După numai câţiva ani de armonie conjugală, inevitabilul se produce.

Mişu Cantacuzino nu numai că este prins de soţie în plină activitate de adulter, dar, întocmai ca în telenovelele de astăzi, „respectiva” nu este nimeni altcineva decât sora prin­ţe­sei, „cenuşăreasa” Nellie, rudă pe care se străduise chiar ea, din răsputeri, s-o introducă în înalta societate „(...) la serate şi five-o’clockuri, la fastuoasele cine în oraş şi acasă, la ieşirile la iarbă verde, la curse, la bătaia cu flori unde eram mereu înconjurată de lume şi sărbă­to­ri­tă, tot atât de admirată ca frumoasa prinţesă Maria, săr­mana fată era primită cu răceală şi cu un fel de reticenţă pe care nimic din conduita şi persoana sa nu le justificau.” Iar din scena flagrantului rezulta cât se poate de clar nu numai furia femeii „traduse” în amor o afectea­ză pe prinţesă cât, mai ales faptul că „cea­laltă” era tocmai şarpele crescut la sân. „(...) la întoar­ce­rea de la unul din cele mai frumoase baluri din acel an, bal dat în onoa­rea mea de către minis­trul Turciei, Kiazim Bey, în­dră­gostit nebuneşte de mine, ca şi de alte câteva fru­moa­­se ale zilei (...) Deşi ştiam mai de mult de relaţia dintre Mihail şi ea (sora Marucăi – n.n.) m-a apucat un frig de moarte când l-am văzut pe soţul meu lângă patul lui Nellie”.

Dar ce putea să mai facă? Trecuseră deja nouă ani de căsnicie şi avea doi copii. Ideea divorţului, deşi îi venea în minte de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, era de neacceptat mai întâi fiindcă şi-ar fi pierdut statutul de prinţesă, motivul pentru care de fapt se măritase, şi pentru că s-ar fi făcut de râs iremediabil în saloanele protipenda­dei bucureştene. Şi atunci îşi aminteşte de faptul că ­Enescu, tânărul muzician pe care îl cunoscuse într-o seară de 1 martie pe când avea 20 de ani, era îndrăgostit ­nebuneşte de ea. În acel moment de disperare hotărăşte ca la „coarne” să răspundă tot cu „coarne” împletind iţele, şnurul nevăzut cu care îl va lega de ea, ca pe un mărţişor la butonieră, pentru tot restul vieţii.

Până când, după 30 de ani de amor cu năbădăi s-a hotărât să îl ia de bărbat pe ilustrul muzician, Maruca îl poartă cel puţin prin două triunghiuri amoroase, mai întâi cu soţul infidel Mihai Cantacuzino şi, după decesul acestuia într-un ciudat accident de maşină, cu filozoful la modă în acea perioadă a Bucureştilor, Nae Ionescu. Abia despăr­ţi­rea de acesta din urmă, cauzată de plictisul bărbatului mai tânăr care şi-a făcut damblaua de a fi amantul unei aristocrate bogate şi bătrâne, aduce posibilitatea oficializării legăturii ce dura de atâţia zeci de ani între Maruca şi Enescu. Dar şi o tentativă de suicid eşuată în borcanul cu vitriol.
Măritată cu autorul operei „Oedip”, prinţesa Maruca Cantacuzino îşi continuă destinul, urmând a fi înşelată – se putea altfel? – şi de cel de-al doilea soţ, şi tot cu o persoană apropiată, tânăra şi frumoasa poloneză Claudia Ra­gulski adusă chiar de ea pentru a-i ţine companie. Dar ce putea să mai facă la 62 de ani?

Sinuciderea nu mai re­pre­zenta o opţiune, aşa că hotărăşte să se răzbune pe rivală. O pârăşte la Antonescu (!!!) în speranţa că va fi expulzată din ţară. Cum şi acest demers eşuează, nu-i rămâne decât să facă ceea ce se pricepea mai bine, adică să-i facă viaţa mize­rabilă lui Enescu, culmea, probabil singurul om care a iubit-o cu adevărat. Şi a reuşit! Slăbit, imobilizat la pat, jumătate paralizat, muzicianul se stinge, în noaptea de 4 spre 5 mai 1955 la Paris, într-un apartament din Hotelul Atala. Maruca îi urmează 13 ani mai târziu, murind în Elveţia, într-o zi mohorâtă de decembrie a anului 1968.
După o asemenea poveste furtunoasă de dragoste, se pare că doar moartea i-a unit cu adevărat pe cei doi, inscripţia de pe piatra funerară a mormântului din cimiti­rul parizian Pere Lachaise fiind singurul loc în care Maruca a acceptat, ba chiar a cerut ca una dintre ultimele dorinţe să nu fie trecut cuvântul „Prinţesă”. Altfel, în vanitatea ei, unui alt tip de adresare, nu răspundea nici la telefon...

Frumuseţe impunătoare, bizantină
Regina Maria: „Era uneori ciudată şi avea, de netăgăduit, o fire originală. Tovărăşia ei te însufleţea, dar zadarnic ai fi încercat să te opui ideilor ei. Trăia după bunul ei plac, fără să-i pese de critici. Maruca avea manii şi una dintre ele era gus­tul de a sta aproape în întuneric. Îi plăcea să ne adune aca­să la ea. Ne făcea să ne supunem zâmbitoarei ei tiranii.”

Cella Delavrancea: „Frumoasă, deşteaptă şi originală, fermeca prin puterea exaltantă a simpatiei dăruită tuturor şi având o acţiune imediată asupra tuturor...”

Matila Ghyka: „Maruca Canta­cu­zino, acum Doamna George Enescu, era înaltă, subţire, cu nişte ochi negri minunaţi sub nişte sprân­cene pe care nu le poţi numi decât distinse şi un ten frumos, uşor roz; se ştia că era de o frumuseţe impunătoare, bizantină, pe care o sugerau la fel de bine numele şi caracterul ei, orgolios şi fantast. Trebuie să aduc imediat corecţii acestor două adjective: orgoliul ei nu avea nici o legătură cu vanita­tea sau snobismul, şi era, mai cu­rând sentimentul de a fi diferită de toată lumea, ceea ce era evident, şi era de aceeaşi natură cu or­goliul unei acvile, al unui leu sau al unui armăsar. Latura fantastă provenea în parte din „unicitatea” ei; nu s-ar fi gândit să facă cuiva vreo grijă sau vreo supărare şi era, dimpotrivă, bună şi generoasă, dar în schimb nu admitea ca ceva să stea în calea libertăţii ei sau a modului special în care îşi orânduise viaţa.”

• Mulţumiri Muzeului George Enescu din Bucureşti care a pus la dispoziţie întreg materialul fotografic

Citiţi toate articolele Ediţiei de colecţie a Jurnalului Naţional - Femei române

Citeşte mai multe despre:   editie de colectie,   femei romane

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 8619


Mai multe titluri din categorie

Oamenii Revoluţiei. Gelu Voican Voiculescu povesteşte cum era gata-gata să revenim la dictatură

Oamenii Revoluţiei. Gelu Voican Voiculescu povesteşte cum era gata-gata să revenim la dictatură
Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier în guvernul provizoriu Petre Roman, declară pentru Jurnalul Naţional că, acum 25 de ani, la Revoluţie, unul dintre sloganurile scandate de oameni, valabil şi astăzi, este...

Marius Tucă: Ce este poezia

Marius Tucă: Ce este poezia
 Poezia este o fiinţăCu foarte mare trebuinţăO dragoste foarte mareCu la fel de mare căutarePoezia este un drogDin cornul unui inorogŞi mai ales o stareCu atât de mare alinarePoezia este izbăvireCu atât de...

25 de ani de la Revoluţie. Petre Roman: Puteam să fiu şi eu printre cei care au murit. Dumnezeu m-a lăsat cu viaţă

25 de ani de la Revoluţie. Petre Roman: Puteam să fiu şi eu printre cei care au murit. Dumnezeu m-a lăsat cu viaţă
■ Jurnalul Naţional: Credeţi că România a meritat şi/sau merită sacrificiul tinerilor de acum 25 de ani?■ Petre Roman: Da, fără îndoială, pentru că dacă mă gândesc la acei tineri şi foarte tineri, să...

100.000 de veghe sub rafturi (volume). Seminarul Al. Myller din Iaşi, cea mai mare bibliotecă de matematică din România şi din Estul Europei

100.000 de veghe sub rafturi (volume). Seminarul Al. Myller din Iaşi, cea mai mare bibliotecă de matematică din România şi din Estul Europei
Galerie Foto Cărţi. Mii de volume. Milioane de pagini. Frumos caligrafiate şi împachetate în ecuaţii, teoreme, numere. Tot ce ţine de matematica ultimului secol, cu toate descoperirile în domeniu găseşti în acest sanctuar...

DECEMBRIE 1989. "Tată, noi suntem copii, ce să ne facă nouă?"

DECEMBRIE 1989. "Tată, noi suntem copii, ce să ne facă nouă?"
Au trecut 25 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Vâltoarea evenimentelor de atunci a suprimat egalitarismul ca principiu de organizare al unui idilic "paradis" social, practic irealizabil. A spulberat un sistem de...

Legiunea e patria lor. “Psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă!”

Legiunea e patria lor. “Psihic nu ai voie să cedezi sub nici o formă!”
Galerie Foto Poveştile legionarilor români. Un fost combatant, Irok, își descrie aventura în Legiunea Străină. Iată ce spune: “…Am plecat în Franţa, drumul te costă 190 de euro cu Eurolines până la Marseille și de...

F. Brunea-Fox, în anii ‘60: “Tudor Arghezi mă ducea cu motocicleta la reportaje”

F. Brunea-Fox, în anii ‘60: “Tudor Arghezi mă ducea cu motocicleta la reportaje”
Marele reporter se întâlnea cu poetul la Sfântu Gheorghe, când acesta se ducea să târguie unelte pentru grădina sa din Mărţişor. Un interviu făcut cu ani în urmă de Alexandru Stark scoate în evidenţă...

Jurnalul Naţional, în culise la cel mai cunoscut cabaret al lumii: Moulin Rouge - II

Urmare din Pagina 1 (click pentru prima parte a interviului)■ Jurnalul Național:: Dansul de cabaret pare mai uşor decât baletul clasic. Însă sincronizarea şi expresivitatea trebuie să fie la cote maxime. Care...

EXCLUSIV. Cum să trăieşti mult mâncând după dieta Anei Aslan

EXCLUSIV. Cum să trăieşti mult mâncând după dieta Anei Aslan
Inegalabila doamnă Ana Aslan a trăit aproape 92 de ani. A fost o longevivă, conform definiţiilor ştiinţifice. Metoda de tratament Ana Aslan, bazată pe invenţia sa gerovitalul şi un regim de viaţă sănătos...

Legiunea este patria lor! Românii care se duc să moară servind o cauză străină (1)

Legiunea este patria lor! Românii care se duc să moară servind o cauză străină (1)
Galerie Foto O armată într-o armată. Depozitara nemulţumiţilor şi neadaptaţilor lumii. Veneraţi şi condamnaţi. Aventurieri şi romantici. Criminali ori inocenţi. Codul lor este: disciplină, solidaritate, respect. Luptând...

Jurnalul Naţional, în culise la cel mai cunoscut cabaret al lumii: Moulin Rouge

Jurnalul Naţional, în culise la cel mai cunoscut cabaret al lumii: Moulin Rouge
Galerie Foto Un român se află printre vedetele cabaretuluiMoulin Rouge este cel mai cunoscut cabaret al Lumii. Aici s-a scris istoria pasiunilor ascunse ale Franţei ultimului secol, dar au avut loc şi cele mai importante...

Retrocedările, bombă cu efect întârziat

Retrocedările, bombă cu efect întârziat
Clanurile mafiote şi-au construit imperii financiare pe baza revendicărilor ilegale. În paralel, oamenii simpli aşteaptă ani de zile pentru pentru a-şi primi drepturile. Mai mult, autorităţile îi pasează de la...

25 de ani de la Revoluţia eşuată de la Iaşi

25 de ani de la Revoluţia eşuată de la Iaşi
Revoluţia din 1989 a lăsat urme foarte adânci în societatea românească. Au murit în acel decembrie 1.104 români şi au fost rănite 3.352 de persoane. Întâi au fost cei seceraţi de gloanţele forţelor de...

Radu Beligan: "Am o boală, sunt legat ombilical de România!"

Radu Beligan: "Am o boală, sunt legat ombilical de România!"
Galerie Foto La mulți ani, Radu Beligan.Interviu publicat în Jurnalul Național, 12 decembrie 2009______Ni se dezvăluie cu modestie şi căldură. E, în fond, un bun na­ţio­nal. Un maestru, în adevăratul sens al...

Trei studente românce îi calcă pe urme laureatului Premiului Nobel

Trei studente românce îi calcă pe urme laureatului Premiului Nobel
Galerie Foto Pe lângă cea mai mică rată a şomajului din Germania şi una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, 4,1%, landul Baden-Wurttemberg (BW) se mândreşte şi cu cea mai mare densitate de universităţi de stat din...