Călător pe urmele dacilor şi romanilor

Soare molatic, lenes, plictisit. Abia de a catadicsit sa apara, aproape plumburiu, dupa reprize serioase si repetate de ploaie nefiresc de rece si agasanta. Drumul e prost, de rupe masina in doua cand te opintesti sa-l parcurgi, basca faptul ca balteste, mai peste tot, de apa noroioasa, cleioasa, murdara. Coamele Reteza­tului par cenusii, ca si cum acolo, in inalturi, e ceata ori a venit deja, prea repede, prea brusc, iarna. Doar arar mai intalnesti picior de om. Cand dau, in buza drumului, de un barbat mai mult ajuns la varsta senectutii decat intre doua varste, il intreb din prima unde e locul pentru care am batut atata pustiu de cale. "Ce Sarmizegetusa cautati?, ma intreaba morocanos, de ai zice ca se teme, din infatisarea si vorbele mele, ca am venit dupa aurul dacilor. Ca sunt doua... Aia a dacilor sau aia a ro­ma­ni­lor?". "Cea a romanilor e colea, sunteti in apropiere, aialalta, a dacilor, e mai incolo, la vreo 40 de kilometri, la Gradistea Muncelului. Va intereseaza ceva kosoni? Nu mai e, domn’le, aur ca pe vremea dacilor, ca sa migreze toata lumea pe aici..." Ei, ce spuneam? Interlocutorul meu se teme ca ma aduce pe aici gandul misterioaselor, gasitelor si negasitelor comori ale lui Decebal. Il imbii cu oarece "mahorca" si un lintoliu pamantiu ne acopera de indata pe amandoi, pe batranul mohorat ca vremea de toamna, si pe mine, calatorul chemat pe aceste meleaguri de sangele clocotitor al dacilor si al romanilor. "Cele doua cetati, a romanilor si a dacilor, sunt, chiar daca a trecut timpul si a curs istoria, diferite. Asa au fost acum doua mii de ani, asa sunt si azi. Intr-un loc traiesc mai degraba urmasii romanilor, in celalalt ai dacilor. Primii sunt mai emancipati, mai avangardisti, mai iesiti in lume, mai veseli. Ceilalti sunt mai darzi, mai puternici, mai fermi, dar tristi. Se spune ca se diferentiaza unii de altii, vorbesc de daci si de romani, si prin lobul urechii. Daca e lipit de cap, esti roman, daca nu, esti dac. Sau invers. Asa imi spunea mie tata-mare, cand eram copil si imi povestea despre daci si romani. stiti care e baiul? Ca multa vreme oamenii nici n-au stiut ce inseamna toate ruinele de pe aici, nici de ce gasesc prin curti, la o simpla sapare de cartofi, cioburi si monede. Multe cioburi si multe monede. Unele kosoni de-ai dacilor. Doar de vreo doua sute de ani, si mai abitir dupa Revolutie, s-a vorbit despre daci si romani". Povestea spusa agale, molcom, dar clar, cursiv, "la botul calului", in fum innecacios de tigara, m-a facut sa inteleg ca ambele vestigii istorice, si Regia si Ulpia Traiana, trebuie neaparat vizitate.

Si, totusi, cu toata bunavointa de care sunt in stare, nu descopar la fata locului decat un maldar alandala de pietre, ierburi salbatice, resturi menajere, as zice, fara sa fiu malitioasa, un dezastru... Ulpia Traiana Dacica Metropolis, cica... Asta?! De aici ne tragem noi, romanii? Aici ne sunt radacinile? Aici a inceput sa se scrie legenda unui popor? Uite, acesta ar fi fost amfiteatrul... Acum doua mii de ani, cu siguranta plin de legionari, gladiatori, targoveti. De fast si lumina. De putere si glorie. Niste pietre doar la momentul asta. Lasate de izbeliste. Singure. Parasite. Acoperite de pungi de plastic aruncate alandala, de coji de cartofi, de ierburi nauce. Mai incolo ar fi fost templele, forul, fantanile... Cu siguranta, daca intrebi autoritatile locului despre cum este umilita, la scena deschisa, istoria, afirma ca nu sunt bani ca sa schimbe ceva, dar parca, asa, la prima vedere, indiferenta umana e mai mare ca lipsa fondurilor. Oare pe aici era drumul pavat cu marmura neagra, care ducea la Roma? Oare pe aici se plimbau mai marii Imperiului Roman si ai lumii acum doua mii de ani? Oare carele si coifurile legionarilor pe aici se aliniau pentru inspectie? Oare pe aici s-a scos din Dacia imensitatea de kilograme de aur? Aici, oare, la aceste ruine, sa fi facut romanii o asezare prospera, dupa modelul si tipicul Romei? Caci Ulpia Traiana Sarmizegetusa este singurul oras dacic facut dupa sistemele urbane romane si dupa regulile lor religioase. Daca Jupiter, zeul suprem al romanilor la momentul intemeierii orasului, n-ar fi fost de acord cu locul, Sarmizegetusa nu ar fi existat aici. Dar cum semnele s-au vadit a fi favo­ra­bile, s-a pus temelia orasului. La fel de sacru, in viziunea romanilor, ca insasi capitala imperiului, Roma. Azi nu mai sunt decat niste basorelie­furi sparte, niste bucati de piatra, niste inscriptii din care, ciudat, dar limba latina razbate eroic, niste ramasite de coloane. Unele sunt depozitate langa for, altele, dar si obiecte de o frumusete rara, inimaginabila, descoperite in urma sapaturilor, in muzeul de la Sarmizegetusa sau in cel de la Deva. Pe locul fastuosului oras de acum doua milenii nu mai sunt colonade, nu mai sunt fantani, nu mai e for, nu mai e nimic. Jalnic, trist, deprimant.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa nu se afla, ca Sarmizegetusa Regia, in evidentele UNESCO. Nici Ministerul Culturii nu a alocat prea multe fonduri la Ulpia Traiana. Autoritatile locale si judetene nu s-au spetit nici ele cu implicarea. si, ce nu au putut sa faca de-a lungul timpului cotropitorii, de toate felurile, a facut azi mana omului. Urmasul Romei, adica... S-a furat de la vechiul oras tot ce se putea fura. S-a distrus masiv. Din nestiinta sau din rautate. Dar, desi sapaturile se fac de peste 120 de ani in perimetrul Sarmizegetusei romane, nici macar 15% din ceea ce a fost acum doua mii de ani aici, nu s-a descoperit! Dupa cum spun arheologii, din colonia de aproape 40 de hectare nu s-a scos la iveala decat centrul. Arheologii ardeleni fac eforturi imense pentru a reda trecutul prezentului. Dar ei au fonduri infime sa faca asta. si, istoria neamului nostru zace inca sub glia nepasarii si a indiferentei. Iar ca tacamul sa fie complet, satenii au primit terenuri agricole taman in locul vechiului oras al romanilor. Taranii au pus porumb si cartofi peste vestigiile inaintasilor. Vecinatatea cu orasul romanilor nu le tine de foame localnicilor de la Sarmizegetusa. Nu stiu, nu inteleg de ce nu ne respectam noi, romanii, urmasi ai romanilor, trecutul. Nu sunt pensiuni in zona, nu sunt hoteluri, nu sunt nici macar brosuri din care sa reiasa istoria fabuloasa a locului. Gheretele insalubre de langa rezervatia arheologica nu au decat cornuri vechi, in care iti rupi dintii, mici reincalziti asupra carora roiesc mustele, mancare ranceda, la care nici nu-ti vine sa te uiti. Puh...

Indubitabil, Imperiul Roman cu ale sale fastuoase deschideri a apus pentru totdeauna. Ruinele de la Ulpia Traiana ar vorbi despre ce a fost, daca ar avea gura... Daca ar fi puse in valoare. Dar nu sunt...