x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Garantat Vasile Cepoi! Comuna cu cei mai bulversați alegători

Garantat Vasile Cepoi! Comuna cu cei mai bulversați alegători

de Alex Nedea    |    27 Mai 2016   •   17:16
Garantat Vasile Cepoi! Comuna cu cei mai bulversați alegători

În comuna suceveană Drăguşeni, Vasile Cepoi va câştiga alegerile, în vreme ce Vasile Cepoi va pierde alegerile. Nimic mai bulversant: pe cei trei candidați îi cheamă la fel. Oamenii satului spun că toată această situație e pusă la cale de partide, să încurce electoratul în cabina de vot.

Comuna Drăguşeni ar fi avut în alte circumstanțe un viitor glorios. Căci la începutul secolului trecut nu era doar o comună oarecare, ci una în plină expansiune, îndreptân-du-se spre statutul de oraş. Oamenii de aici aveau unde munci, căci în localitate existau două fabrici: una făcea spirt, alta - bere. Astăzi, fabricile sunt închise, iar drăguşenii nu mai produc alcool. Doar îl beau. Cei mai mulți îşi consumă la cârciumile din sat - singurele afaceri sigure - ajutorul social pe care statul îl împarte. Aşa curge viața pentru cei peste 140 de asistaţi social dintr-o comună de 2.500 de suflete. La capătul unui podeț care traversează un şanț de la marginea satului, Vasile Cepoi şade lângă Vasile Cepoi. Unul, tânăr şi împăciu-itor, inginer agronom de profesie, e candidatul Partidului Național Liberal. Celălalt, mic de statură şi bătăios, e alesul Partidului Mişcarea Populară. Vasile Cepoi şi cu Vasile Cepoi îşi doresc amândoi să-l dea jos pe actualul edil, Vasile Cepoi, candidat din partea Partidului Social Democrat: „Dacă nu găsim surse pentru a crea locuri de muncă, să menținem tineretul aici la noi, numai cu crâşme şi cu ajutorul ăsta social nu cred că se poate menține un nivel de trai decent”, îşi prezintă programul electoral cel de la PMP şi e completat de colegul liberal: „Nu am nicio obiecție! Are dreptate! La noi în sat sunt două soci-etăți cu profil agricol, în rest nimic, totul e mort”. Apoi ar mai fi de rezolvat mizeria din comună. „Ia uitați ce e aici!”, ne indică Vasile Cepoi de la PMP, mergând pe marginea unei râpe. „Oamenii vin şi aruncă gunoiul aici. Nu ia nimeni niciun fel de măsuri. Nu interesează pe nimeni. De ce mai plătim taxa de gunoi dacă am ajuns să avem focare de infecție în centrul comunei?”. „Mizeria o fac contracandidații mei! Ei aruncă gunoiul”, strigă al treilea Vasile Cepoi - cadidat PSD, actual edil. Omul spune însă că, indi-ferent cât de „mizerabilă” e campania electorală locală, va câştiga. Nu a adus el prea multe locuri de muncă în comună, dar a asfaltat o parte din ulițe, lucru care, alături de alte reali-zări, crede că îi va asigura un viitor mandat, pentru că şi-ar fi atras simpatia oamenilor. „Candidează Vasile Cepoi de vale, Vasile Cepoi de deal şi Vasile Cepoi care e original! Originalu’!”, zice alegătorul Gheorghe Ariton. Numai că pe buletinul de vot, când alegă-torul va fi singur în cabină, lucrurile nu vor fi la fel de clare. În dreptul numelui fiecăruia nu va scrie nici care e „cel din deal”, nici care e „cel din vale” sau „originalul”. „Ne vor deosebi după sigla partidelor”, e convins Vasile Cepoi de la PNL. Dar lucrurile nu sunt chiar aşa simple. Reporterii Jurnalului Național au întrebat lumea prin sat care e sigla Partidului Nați-onal Liberal și am primit mai multe ridicări din umăr decât răspunsuri. Unele dintre ele de genul: „sigla e doi trandafiri” sau „sigla e un flutur” (de la Gheorghe Flutur, senator PNL de Suceava).

 „Sunt un adevărat Messi al Primăriei Drăgușeni”

Chiar dacă nu toți candi-dații sunt de aceeași părere, „originalu’” Vasile Cepoi, cel de la primărie, este convins: e o confuzie programată! Celelalte două partide ar fi căutat înadins candidați cu același nume ca al său, tocmai pentru a-i fura din voturi, căci oamenii bătrâni vor pune ștampila pe primul Vasile Cepoi care îi pică sub ochi. „Eu bănuiam că partidele asta vor face: că vor căuta nume asemă-nător cu al meu. Păi, acum o lună de zile, unul din partide avea alt candidat. Găsindu-l pe cetă-țeanul Cepoi Vasile, au zis: «Hai să încercăm cu tine!». Probabil că asta e o politică la alegeri”. E convins că cei doi s-au coalizat împotriva sa pentru că... așa e în fotbal: „Când joacă Messi, toată echipa adversă îl ține pe Messi. Așa și ei, s-au cuplat toți pe mine. Eu sunt Messi al Primăriei Drăgușeni”. Ceilalți doi spun că nu au făcut vreo alianță, doar că „vrem binele satului”. Iar binele satului e cu un alt Cepoi Vasile în biroul primarului.

Un „Lică” salvator

Candidatul Partidului Mișcarea Populară a mai luptat în două alegeri împotriva primarului actual. Fost broker, actual pensionar, crescător de animale și jurist de ocazie,  omul s-a înscris în cursă de fiecare dată pentru a întrerupe dominația tizului său. Ultima oară a candidat din partea partidului... „partidul pfff ... lui Dan Diaconescu, nu știu cum îi mai zice. Nu mai știu, că m-a bulversat atunci!”. Ce anume l-a bulversat a fost că, deși obținuse suficiente voturi cât să ajungă consilier local, partidul i-ar fi retras sprijinul politic pe ultima sută de metri și a rămas fără post. Acum a fost determinat să participe pentru că actualul edil l-ar fi încărcat pe nedrept cu două amenzi de câte 100 de lei care aparțineau de drept primarului. „Am făcut plângere penală împotriva primarului pentru că el a fost cel care s-a dat în numele meu, s-a folosit de codul meu numeric personal, de datele mele cu caracter personal. Se cheamă fals de identitate, nu știu cum au văzut-o procurorii, că ei nu au văzut fapta”, zice candidatul Partidului Mișcarea Populară care l-a dat și în judecată pe primar cerând daune de 20.000 de lei. Câte o sută de lei pentru fiecare leu trecut pe nedrept pe numele său. „Nu sunteți cam dur?”, îl întrebăm. „Nu, atâta timp cât a greșit cu intenție!”. Actualul edil recunoaște că amenzile îi aparțineau și spune că le-a plătit imediat ce a aflat de confuzie. Spune doar că vina ar fi la cei de la ANAF, care ar fi confundat identitățile. Și oricum crede că incidentul e intenționat exagerat de consătean pentru că e campanie electorală. O campanie în care el s-a străduit cât a putut să pareze loviturile aprige ale celorlalți doi Vasile Cepoi. Așa cum a încercat în urmă cu puțin timp, când s-a dus la tribunal să își adauge în buletin un al doilea prenume. „Am zis, «Domnule, mă duc să îmi schimb prenumele!». Adică să îmi pun și Lică. Lică îmi spune de când  m-am născut. Nu e poreclă, e un alint. Și mi-am pus alintu-n buletin: Cepoi Vasile Lică . Putea să fie și Licuță. Eu am bănuit că partidele nu dorm. Căci la ultimele alegeri, când a mai candidat un Cepoi Vasile împotriva mea, le-am zis alegătorilor să voteze după inițiala tatălui. Eu eram Cepoi V. Vasile iar celălalt era Cepoi A. Vasile. Ei, anul ăsta, au găsit un altul exact cu aceeași inițială a tatălui: Cepoi V. Vasile”.

 

Trandafiri, săgeată, măr. Cei trei Cepoi speră că electoratul îi va deosebi pe buletinele de vot după siglele partdielor, numai că publicul alegător din comuna Drăguşeni nu este în clar nici cu acestea. Disperat, Cepoi primarul a dat fuga la Starea Civilă, ca să-i adauge în buletin și numele de alint, Lică

×