x close

Ionel și Ionuț Bucur, dragostea pentru cai și performanță în echitație

0
Autor: Maria Alifantis 11 Iul 2016 - 09:30
Ionel și Ionuț Bucur, dragostea pentru cai și performanță în echitație Victor Stroe
Vezi galeria foto


Determinare, mândrie, respect, performanță, acestea sunt calitățile prin care Ionel și Ionuț Bucur aduc cinste României, reprezentând-o în unul dintre cele mai nobile sporturi, echitația. În familia lor, pasiunea pentru echitație și dragostea pentru cai s-a transmis din tată în fiu. Ionel Bucur, după 40 de ani de echitație, cu un palmares de peste 60 de titluri, este multiplu campion și vicecampion balcanic, iar Ionuț, la 25 de ani, vine în galop pe urmele tatălui său, adunând până în prezent peste 20 de medalii naționale și internaționale.

În prezent, Ionel Bucur, alături de Ionuț, dar și de Adelina, fiica sa ce-i calcă, de asemenea, pe urme, fiind campioană națională, are în grijă aproximativ 30 de cai sportivi, fără a-i număra pe cei de agrement. Cei doi călăreți excepționali au vorbit pentru Jurnalul Național despre valori, despre profesie, despre România zilelor noastre, despre provocările momentului și despre cum să-ți faci bine meseria, indiferent de condițiile care ți se oferă.

 

Ținând cont că ați depășit statutul de tată-fiu, cum ați descrie relația dintre voi doi?

Ionuț Bucur: Aș putea spune că suntem mai mult decât prieteni. Tata a știut mereu să facă diferența între a fi tată, a fi prieten, a fi profesor, antrenor. A găsit soluția potrivită de a mă crește corect.

Ionel Bucur: Chiar pe partea familială am ținut întotdeauna să fiu un părinte model, chiar nu am avut nicio problemă, pe partea antrenoratului, au mai fost și divergențe, pentru că întotdeauna mi-am dorit perfecțiune, să vină corect din spate, să fie un câștigător, iar în final chiar am reușit. Țin să precizez că, pe lângă Ionuț, o mai am și pe fiica mea, Adelina, care la fel este campioană națională și urmează aceiași pași ca noi.

Dacă nu era echitația, ce alt drum în viață v-ar fi plăcut să urmați?

Ionuț Bucur: Eu am cochetat cu muzica. Am suferit un accident, nu călare, dar care m-a ținut departe de cai cam doi ani, iar în acest timp am cochetat cu muzica și mi-a plăcut foarte tare. Dacă nu aș fi fost capabil să mă întorc la sport, cel mai probabil aș fi continuat cu muzica.

Ionel Bucur: Categoric, în viață poți să își găsești și alte drumuri.

Ionuț Bucur: Pot să vă spun sigur că este un bucătar excelent!

Ionel Bucur: Așa este, dar toate drumurile m-au dus către echitație, chiar dacă am făcut și alte sporturi cu rezultate bune.

În afara acestui sport nobil, mai aveți și alte pasiuni în comun?

Ionel Bucur: Tenisul de masă ne place foarte mult.

Ionuț Bucur: Tenisul de masă, da.

Ionel Bucur: Pasiuni mai sunt, dar din păcate nu avem timp, dăruindu-ne foarte mult acestui sport, iar timpul efectiv nu ne permite să mai avem și alte activități. Ne cam restrângem aici cu activitățile.

Povestiți-ne o amintire frumoasă, specială, trăită împreună.

Ionuț Bucur: Sunt atâtea, de nu știu pe care să o punctez acum. Cred că pentru tatăl meu ar fi momentul în care am avut primul rezultat mare sau prima oară când i-am arătat că într-adevăr îi calc pe urme.

Ionel Bucur: Legat de asta, chiar la prima Balcaniadă organizată pentru copii, la vârsta de 10 ani Ionuț a ieșit campion balcanic. Dar nu asta mi-a rămas în memorie, ci mai mult seara în care am ajuns cu el și cu Adelina, eram obosiți și ne îndreptam spre hotel să dormim. Ei „nu, nu”, nimic, să le fac patul în boxa calului. Le-am făcut pat de fân, cu o pătură, și acolo au dormit. Dimineața când am ajuns, calul mânca fânul pe lângă ei.

Vorbiți-ne puțin despre momentul în care admirația față de tatăl tău-fiul dvs. a atins apogeul.

Ionel Bucur: Tot legat de participarea la Balcaniadă, chiar înainte de concurs avea un cal pe care chiar l-a format singur. Foarte greu la vârsta copilăriei să-ți formezi singur calul, fără să-l încalec eu. Într-o zi, calul cu energie și parșiv, l-a prins pe Ionuț, copil mic, și l-a trântit de vreo patru-cinci ori. L-a trântit bine și, când am văzut că face măgării calul, i-am spus: „Hai, ridică-te, că acum îl încalec eu”. Iar el, de jos, îmi spune: „Nu! Pe mine m-a trântit, eu îl pun la punct!”. Atunci am avut o mare satisfacție, că într-adevăr vrea să-și rezolve problemele singur.

Ionuț Bucur: Nu cred că există un click, în care să spun „acum sunt cel mai mândru de tatăl meu”. A fost o treabă treptată, mereu am fost mândru de el.

 

Dintre toate trofeele și reușitele de până acum, care este cel de suflet și de ce?

Ionel Bucur: Pentru mine, personal, întotdeauna au contat foarte mult probele pe echipă. Am participat la cupe de națiuni cu echipa României, satisfacția este mult mai mare când vezi că poți să ajuți echipa și să fii în frunte.

Ionuț Bucur: Cred că aș putea spune același lucru, chiar dacă încă nu am participat la cupe de națiuni, am participat la Balcaniade în echipă până la nivel de tineret și le-am câștigat pe toate.

Practic ați ridicat echipa?

Ionuț Bucur: Nu pot să spun că am ridicat echipa neapărat, dar a fost o echipă bună.

Ionel Bucur: Emoțiile sunt foarte mari în echipă, fiecare pune umărul.

Deci este altceva față de individual.

Ionel Bucur: Da.

Care este cel mai valoros cal pe care l-ați încălecat?

Ionel Bucur: Pe care l-am încălecat amândoi, pot să spun Patima.

Ionuț Bucur: Patima, da.

Ionel Bucur: A fost un cal foarte bun, la care am avut oferte foarte bune, chiar bani pe care nu i-am văzut în viața mea, dar am preferat să o păstrez, pentru Ionuț și Adelina.

Deci este calul de suflet. O mai aveți acum?

Ionel Bucur: În momentul de față, nu, am dat-o când a fost mai în vârstă tot unei fetițe să o ridice și pe ea.

Este România țara în care să trăiți exclusiv din acest sport pe cât de frumos și nobil, pe atât de costisitor? Ați reușit de la început?

Ionuț Bucur: Noi reușim, dar facem numai asta. Eu am reușit de la început.

Ionel Bucur: Și eu am reușit de la început. Pot să spun că am fost chiar primul sportiv care și-a cumpărat calul lui și care a început să trăiască din asta. Mi-a fost foarte greu, am avut datorii foarte mari. Am și puțin sprijin în spate de la clubul CSM Sibiu, care contează foarte mult. Nu avem sponsori, din păcate, că merg către alte sporturi. Reușim să trăim din acest sport, dar nu putem zice că ne îmbogățim. Efectiv trăim. Este destul de greu, pentru că am avut cai de valoare, am avut cai de olimpiade, chiar anul trecut puteam să mergem către calificare la Olimpiadă, dar, neavând sponsori, nu am putut să participăm.

Încotro se îndreaptă echitația? Cum era și cum este acum, vi se pare că evoluează odată cu trecerea anilor?

Ionuț Bucur: Aș putea spune că evoluează, merge spre înainte, dar se mișcă încet.

Ionel Bucur: Este într-o mare dezvoltare față de primii ani după revoluție. Exact acei ani pe care i-am petrecut în timpul comunismului, aceia ne-au dat foarte înapoi. Este o tradiție a nobililor, de aceea se și cheamă sport nobil, venind comunismul la putere, tot ce era al nobililor nu mai era bun. Am fost susținuți și atunci ca sportivi, dar era totul de stat și nu era într-o dezvoltare. Nu atrăgea investitori, era doar performanța și atât, nu a adus niciun plus călăriei. Dar după revoluție, suntem într-o creștere destul de mare.

O să putem să ajungem vreodată la nivelul vecinilor unguri?

Ionel Bucur: Eu cred că nu o să-i ajungem niciodată din urmă pentru că ei nu o să stagneze. Dacă în 1985 ei au avut prima achiziție de 50 de cai germani pentru a crește nivelul, în 86 aveau 100 de cai, noi numărul acesta nu-l avem nici în momentul de față. Noi am scăzut, iar ei s-au dus în sus. Nu o să-i ajungem niciodată pentru că nu se încearcă, nu se vrea.

Există vreo explicație, în cazul României, pentru diferența considerabilă între sporturile populare, ca fotbalul, tenisul, și cele mai puțin mediatizate, precum echitația, iar aici mă refer în mare parte la sponsorizări, apariţii în media?

Ionel Bucur: Da, există o explicație pentru că noi nu avem cultul calului. Neavând acest cult, oamenii nu știu ce înseamnă. Abia acum se face o mediatizare și încep oamenii să vină la concursuri.

Ionuț Bucur: Și asta se întâmplă la nivel mic. Dau un exemplu: artistul. Un artist bun are o întreagă echipă de valoare în spate care face ca totul să se învârtă în jurul persoanei respective. Așa și noi cred că am avea nevoie de o echipă care să facă anumite chestii. Eu cu tata călărim, avem un îngrijitor, după el alți oameni ar trebui să se ocupe să propulseze acest sport în media și așa mai departe. Dacă am putea să le facem noi pe toate și dacă ne-am pricepe la toate, am fi...

Ionel Bucur: Și asta înseamnă, din nou, alți mulți bani și nu sunt. Dacă avem, avem pentru îngrijirea cailor, și nu avem bani pentru că nu suntem suntem mediatizați, și tot așa. Dar nu avem nici banii, nici timpul necesar.

Cum ați vrea și cum ar merita să fie tratat acest sport în România?

Ionel Bucur: Simplu. Cel puțin ca fotbalul. Dacă s-ar băga un sfert din banii care se bagă în fotbal, categoric am fi în cele mai mari competiții din lume și am avea rezultate foarte bune. Potențial avem foarte mare, sportivi foarte buni.

V-ați dori ca și copiii, respectiv nepoții, să preia tradiția din familia voastră?

Ionuț Bucur: Eu nici nu mă gândesc că nu o vor lua.

Ionel Bucur: Eu sunt convins că se va transmite și la ei.

Ionuț Bucur: E ca un microb. Intră în sânge și rămâne acolo.

De ce are nevoie un copil pentru a face performanță în acest sport?

Ionuț Bucur: De ambiție în primul rând.

Ionel Bucur: Voință, talent și sprijin financiar

Ionuț Bucur: Nu o pune și tu p-asta cu minusurile.

Ionel Bucur: Trebuie! N-ai ce-i face, trebuie! Pentru că, în momentul de față, să faci performanță, totul este privat.

Copiii am înțeles că învață mult mai repede.

Ionel Bucur: Categoric, orice sport copiii îl prind mult mai repede. Nu sunt inhibați, nu au frică. Mai mult, iubesc foarte mult animalele și se apropie repede de ele.

Sportul pe care îl practicați ce v-a învățat în viața de zi cu zi?

Ionuț Bucur: Cred că pe mine m-a făcut mai organizat și ceva mai responsabil.

Ionel Bucur: Exact asta voiam să spun: ordine și disciplină. Avem copii care înainte să se apuce de călărie nu știau ce e aia să-și împacheteze hăinuțele, sau chiar să își facă temele la timp, acum toți copiii din călărie sunt cei mai buni la școală, ordonați, își organizează timpul, știu că au de învățat, știu că au antrenamente, ba chiar își fac și valizele dacă pleacă, să nu cumva să uite ceva. De necrezut, dar își fac singuri bagajele.

 

Echitaţia: meserie sau pasiune?

Ionuț Bucur: Ambele.

Ionel Bucur: Pasiune, iar în urma pasiunii, a devenit meserie.

Ionuț Bucur: Suntem norocoși că putem face ce ne place, dar este și pasiune, și meserie.

Ionel Bucur: Nu pot să spun „vai, m-am trezit iar să mă duc la serviciu!”. Niciodată în viața mea nu am spus treaba asta. Pentru că te trezești cu plăcere sau ajungi seara acasă după o zi de muncă lângă cai și zici „hai, mergem să vedem ce fac caii?”. Și ne întoarcem la grajd să vedem ce fac caii. Este o pasiune.

Descrieți în câteva cuvinte relația dintre călăreț și calul său.

Ionuț Bucur: Trebuie să ajungem să fim un tot unitar.

Ionel Bucur: Cuplul perfect.

Cum te simți când ești în șa?

Ionuț Bucur: Ca pe jos.

Ionel Bucur: Este o senzație unică, ar trebui să încercați! Este sportul tuturor vârstelor, poate fi practicat de oameni scunzi, înalți, slabi, grași, indiferent de vârstă, acesta este alt plus al echitației.

Am văzut acum un filmuleț cu regina Angliei călare la 90 de ani!

Ionel Bucur: Da, dar ea, fiți convinsă, a încălecat de la trei ani și au grajdurile la scară.

Numiți un lucru care funcționează în România.

Ionuț Bucur: Corupția.

Ionel Bucur: Aia e prima, la aia mă gândeam și eu...

Ionuț Bucur: Gândim la fel.

Spuneți-mi trei personalități ale României actuale pe care le admirați.

Ionuț Bucur: Eu pot să spun numai una: eu îl admir pe tata, pentru tot ce face el. E mai mult decât un om. Dacă ai sta să studiezi lucrurile pe care le face el și să le pui cap la cap, o să îți dai seama că alți trei oameni nu fac împreună cât face el. Mi se pare fascinant! Nu țin pasul cu el, mi-e rușine să spun, nu pot!

Ionel Bucur: Stimez oamenii care au luptat și au dus România pe cele mai înalte culmi, Ion Țiriac, Nadia Comăneci, Simona Halep. Oameni care muncesc foarte mult ca să propulseze România.

Câteva cuvinte pentru cititorii Jurnalului Național?

Să se alăture sportului ecvestru, că nu vor pierde nimic!

 

 

 

 

 

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 4263


Mai multe titluri din categorie
Serviciul de email marketing furnizat de