x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Timbru penal pe Poşta Română

Timbru penal pe Poşta Română

de Dorian Cobuz    |    21 Feb 2011   •   18:20

O anchetă a Curţii de Conturi a României declanşată ulterior apariţiei în Jurnalul Naţional a textului "S-au furat 500.000 de euro de la Fabrica de Timbre" a confirmat cele dezvăluite de ancheta noastră. Raportul CCR a fost înaintat Parchetului General, o anchetă penală urmând să stabilească vinovăţiile celor implicaţi.

 În plină campanie electorală, Fabrica de Timbre din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) a achiziţionat cantităţi uriaşe de hârtie, dar mare parte din aceste materii prime nu au ajuns niciodată în depozitul societăţii publice. Operaţiunea miroase de la distanţă a supapă pentru scurgerea de bani pentru campania electorală a Partidului Democrat Liberal (PDL).

Faptele relatate de Jurnalul Naţionat şi confirmate la virgulă de Curtea de Conturi sunt următoarele. Prin procedura "cererii de ofertă", Poşta Română a achiziţionat o cantitate excedentară de hârtie în octombrie 2010. Cele două societăţi care au semnat contractele sunt Nemar Building SRL şi Business Class SRL. Curtea de Conturi a constatat că s-a constituit o comisie în vederea achiziţiei înainte de a fi întocmit un referat de aprovizionare. Procedura a fost organizată fără respectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, actul normativ care reglementează achiziţiile publice, şi, în plus, contractele s-au dovedit a fi suspicios de favorabile vânzătorilor şi nu CNPR.

Astfel, Poşta se angaja să facă plata fix la o zi după emiterea facturii, o practică care poate fi caracterizată doar ca o favoare a conducerii Companiei pentru cele două societăţi private. În plus, cele două societăţi nu aveau în obiectul de activitate acţiuni de comerţ. Ciudat, cele două firme s-au dus la Administraţia Financiară pentru a obţine certificatele fiscale necesare participării la procedura de achiziţie împreună, după cum o demonstrează documentele depuse şi înseriate succesiv, iar garanţiile bancare de participare sunt eliberate de aceeaşi instituţie financiară şi fix de aceeaşi agenţie de lângă Piaţa Trapezului, din Sectorul 3. Preţurile pe care le-au prezentat cele două firme când au întocmait ofertele erau de asemenea identice. Toate aceste detalii sunt semnificative în condiţiile în care Jurnalul Naţional a relatat că toată afacerea ar fi fost orchestrată de o singură persoană, Marian Constantinof, un om de afaceri cunoscut mai ales pentru afacerile din Piaţa Trapezului.

Mai mult, cele două societăţi nu au îndeplinit condiţiile de participare la procedura de achiziţie. Şi totuşi, CNPR a semnat 12 contracte pentru 910.500 kg de hârtie, deşi avea nevoie doar de jumătate din această cantitate, după cum reiese chiar din referatul care a stat la baza achiziţiei. Problema cea mai mare este însă că o treime din această cantitate, respectiv 305.775,5 kg nu a intrat niciodată în depozitul Fabricii de Timbre. Responsabilii CNPR au încercat să acopere în fals acest furt, dar, luate la puricat, toate documentele de achiziţie şi transport au demonstrat că hârtia nu a fost niciodată livrată Fabricii de Timbre.

Mai mult, un contract ulterior, încheiat cu Romkuvert SRL ar fi trebuit să explice că hârtia astfel achiziţionată au ajuns la această societate urmând a fi fabricate diverse produse de genul plicurilor. Inspectorii CCR au constat că două dintre produsele comandate de CNPR putea fi produse chiar cu echipamentele Fabricii de Timbre. Paguba din bugetul Companiei a fost estimată de Curtea de Conturi la mai mult de 2 milioane de lei.

×