Vergil Hîncu preconizează că sînt 50% “şanse” să avem un seism în jur de 7 grade pe scara Richter pînă la sfîrşitul anului următor. Metodologia pe care susţine că a dezvoltat-o nu poate evidenţia însă acest fenomen ca
Vergil Hîncu preconizează că sînt 50% “şanse” să avem un seism în jur de 7 grade pe scara Richter pînă la sfîrşitul anului următor. Metodologia pe care susţine că a dezvoltat-o nu poate evidenţia însă acest fenomen ca sigur decît cu trei zile înainte de nenorocire. La o adică, Hîncu ne propune să detonăm cel puţin 500 kg de dinamită lîngă epicentru şi chiar să folosim bomba atomică pentru a salva România de cutremur!
- Jurnalul Naţional: Aţi anticipat cutremurul petrecut din China?
Vergil Hîncu: Fenomenul precursor intervine cu două-trei zile înainte, însă nu putem şti în acel moment gradul. Referitor la cutremurul din China, au fost două manifestări precursoare, una din Asia şi una din Bucureşti, şi am fost derutat. Dacă aş fi avut bani, aş fi dat telefoane, m-aş fi informat şi aş fi ştiut exact unde se va produce. Cele două mişcări acţionau în acelaşi timp şi eram perturbat. De aceea, cînd am sunat la Jurnalul Naţional la 9 mai, am spus sigur că o să fie, însă nu pot preciza gradul. Tocmai pentru că s-au petrecut simultan, cel din Asia şi cel de la noi.
Zguduirea cea mare
- E pîndită România de cutremur în perioada următoare?
Nu sînt sigur încă, dar cred că într-un an şi jumătate, doi maximum vom avea un cutremur catastrofal, în jur de 7 grade pe scara Richter. Pot afirma asta 50%. Eu nu pot să prezic cu siguranţă un cutremur cu doi-trei ani înainte. Pot spune sigur doar cu trei zile înainte. În ultimii ani nu s-au evidenţiat seisme mai mari de 5-6 grade şi din această cauză tot timpul se acumulează energie în scoarţă. Energia acumulată, care izbucneşte la un moment dat, conform teoriei relativităţii, degajează tot. Vedeţi, în China, după cutremurul mare au venit 1.500 de cutremure mici. Energia pe care o captează zona Vrancea este acumulată de la soare. Energia solară pe care o primim pe Pămînt este de 108 jouli/mp pe zi, iar energia radiaţiei gravitaţionale este de 107 jouli/mp pe zi. Ne întrebăm atunci unde se duce această energie? De ce putem capta energia solară şi nu şi energia radiaţiei gravitaţionale. S-au făcut multe teste care au fost fundamental greşite, pentru că energia radiaţiei gravitaţionale nu mai poate fi redată a doua oară decît după ce se consumă. La fel e atunci cînd soarele radiază şi dă naştere plantelor care au nevoie din nou, pentru a reveni, de energia lui. Or, această energie nu mai este redată sub aceeaşi formă. Aşa şi aici. Eu am creat o nouă metodologie de evidenţiere a energiei gravitaţionale care acţionează asupra particulelor. Aici este cheia predicţiei cutremurelor. Aţi văzut cum explodează vulcanul cu o extraordinară forţă? Ne punem întrebarea: oare acest Pămînt de milioane de ani are atîta energie cîtă se emană prin vulcani? E o ipoteză care se va verifica nu peste mult timp. Radiaţia solară acumulată de vulcan este ca o oală pe foc căreia îi trebuie energie ca să clocotească. Soarele este vinovatul acestor catastrofe naturale.
- Aveţi vreo soluţie?
Ca să nu mai avem seisme, după părerea mea, facem următorul lucru. Asta trebuie să accentuaţi! Cînd avem semne că în trei zile va fi cutremur, propun ca în zona Vrancei să se producă o explozie, populaţia să fie anunţată, şi în acest fel să accelerăm momentul producerii seismului, iar energia se poate degaja cu controlul nostru. Asta este ipoteza mea.
- Vă e frică de cutremur?
Nu, pentru că ştiu dacă va fi sau nu. Mi-a fost frică acum, pentru că nu ştiam dacă era aici sau în Asia. Eram derutat.
- Dar înainte să descoperiţi acest fenomen?
Nu, pentru că din ’40 pînă în ’70 eram dincolo de Carpaţi, unde energia se mistuia în acest masiv al munţilor. Mai mult mi-e frică în Galaţi, da’, cînd o fi ceva, mă urc în maşină şi dorm undeva la hotel sau pe cîmp.
- Dacă nu vă e frică de cutremur, de ce vă e frică?
Îmi este teamă că n-am să mai ajung acasă. Se poate întîmpla orice. Dacă o fi să decedez, să bat în lemn (bate în lem), vă spun că, dacă vor încerca unii să evidenţieze acest fenomen precursor, abia peste 20 de ani, poate, îl vor recepţiona cum trebuie. De ce?! Pentru că sînt patru, nu unul. De aceea am fost derutat acum, pentru că s-a schimbat fenomenul precursor.
Atenţie, avem energii în scoarţă!
- În 2000 aţi afirmat că o să fie un seism grozav, lumea s-a dus să doarmă pe cîmp, a fost o adevărată psihoză. Membrii MISA s-au rugat cîte 45 de minute pe seară să ne salveze. Au reuşit ei sau aţi greşit dvs.?
Eu şi atunci am spus: “Dacă nu vor exista cutremure mici”. Şi au fost. M-am bazat atunci pe unele date periodice şi am greşit. Dar am greşit o dată. Din 12 cutremure nu am prevăzut unul. Atunci nu eram stăpîn 100%, ca acum, pe metodologie. M-a invitat Guru acolo, dar eu i-am zis: “Doar dacă nu vor fi cutremure mici”. Eu v-am zis cum ne putem salva. Detonăm o bombă, anunţăm populaţia şi aşa nu vom avea nici un om ucis de cutremur.
- Cam cîtă dinamită să detonăm?
La un cutremur de 7 grade este nevoie de aproximativ 500 kg de explozibil. Dar nu înseamnă că la prima explozie vom avea cutremurul. Mai repetăm, la a doua, a treia. Dar numai la indicaţiile mele. Cînd eu voi anunţa “Atenţie, avem energii în scoarţă!”, atunci populaţia să fie înştiinţată “La ora cutare producem cutremurul”, să iasă din case şi am salvat lumea.
- Şi unde să punem dinamita?
În apropiere de epicentru, la suprafaţă. Se poate utiliza şi bomba atomică pînă la urmă.
- Aoleu!
Păi, se poate, subteran. Nu acum, dar se va ajunge şi la asta. E o ipoteză. S-au făcut atîtea experienţe cu bomba atomică în subteran şi nu s-a întîmplat nimic.
- Chiar credeţi că autorităţile vor autoriza detonarea de bombe?
Dacă mai prezic unu, două, chiar trei cutremure, atunci sigur că se va ajunge la metodologia mea. Cînd o să dinamităm epicentrul şi o să se producă cutremurul, în maximum o oră această metodă va fi răspîndită în întreaga lume. Cum să nu aprobe?! Păi, dacă nu aprobă detonarea, atunci aprobă moartea. Românii preferă să păstreze banii în bănci pentru înmormîntare decît să-i dea pentru cercetare... Asta e tendinţa acum. Eu am prezis vreo zece cutremure. Ştiţi cînd se vor lua măsuri? Cînd voi prezice cutremurul şi vor fi zeci de mii de morţi.
- Unii vă consideră nebun. Dumneavoastră cum vă consideraţi?
Bine... mulţi zic aşa. Atunci nu mai scrieţi articolul şi gata! (începe să-şi bage hîrtiile în sacoşă)
- N-o spun eu, au zis colegii dumneavoastră...
În alegerile de acum, Băsescu îi atacă pe pesedişti că-s hoţi, pesediştii îi atacă pe alţii, toţi se atacă între ei ca şi cum ar fi bîlci (lasă hîrtiile în pace). Ei mă atacă pe mine, pentru că nu vor să afirm descoperirile românului. În istorie, mulţi oameni de ştiinţă de-ai noştri au murit în străinătate, pentru că nu au găsit aici înţelegere.
- Şi aţi încercat să găsiţi înţelegere în străinătate?
Mi-au recunoscut predicţiile.
Mi-au dat 800 de dolari pe lună ca să fac cercetări.
- Cine?
Respectiva instituţie.
- Care instituţie?
Păi statul. Statul american. Am primit acest ajutor pînă în 2002, cînd m-am întors în ţară.
Cutremurul vine ca Iliescu
- Ce se întîmplă exact înainte de seism?
S-a demonstrat că şi animalele înregistrează o agitaţie înainte. Asta e tocmai din cauza fenomenului precursor. Ca să se nască un om este nevoie de o perioadă de nouă luni, ca să existe o ploaie trebuie să fie nori. Aşa şi aici. Nu există excepţie. Este la fel ca şi în cazul celorlalte fenomene precursoare din viaţa noastră. Războiul, revoluţia, venirea lui Iliescu la putere. Toate s-au făcut prin fenomene precursoare. Până acum, noi nu am putut evidenţia aceste fenomene de dinaintea unui cutremur, pentru că avem metodologii învechite, folosim seismograful inventat de chinezi acum 2000 de ani. Metodologia actuală se bazează pe studiul comportamentului animalelor, care nu dă aproape nici un rezultat, se bazează pe fenomene care sînt periodice la 20-30 de ani. Nu cunoaşte nimeni în lume acest fenomen precursor în afară de mine. Sînt singurul, aşa cred, că, dacă ar fi existat alţii, s-ar fi afirmat pînă acum, care a descoperit fenomenul precursor cutremurului! Afirmaţiile domnului Mărmureanu (n.r. – directorul Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizica Pămîntului), că metodologia mea nu are valoare, au fost făcute, pentru că el vrea să-şi păstreze osul. Dacă el admite această teorie, va fi dat afară. Vă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă în loc să fie în Asia era în România? Ar fi fost o catastrofă din cauza teroristului nr. 1 care este Mărmureanu. Să scrieţi asta! Auziţi ce a zis el la interviul cu Mîndruţă: că pilitura de fier pluteşte în apă. Hehehehe, ce bazaconie ştiinţifică!
- Cînd aţi început cu predicţiile?
Studiam la Universitatea din Braşov, eram cercetător, iar la cutremurul din ’77 studiam acest fenomen pe baza teoriei relativităţii. Eram în laborator şi cu cîteva zile înainte de cutremur am observat că mişcarea preferenţială normală a particulelor s-a oprit. Ce să fie?!, zic. A dispărut gravitaţia?! Cînd, la trei zile, marele cutremur! Atunci mi-am dat seama că ăsta e fenomenul precursor şi de-atunci îl studiez. Mi-am pus întrebarea de ce radiaţia gravitaţională nu a putut fi recepţionată nici pînă azi. Am zis că, dacă există această radiaţie, ea trebuie să acţioneze asupra particulelor de ordinul micronilor, asupra materiei şi aşa am descoperit fenomenul. Aparatul de predicţie l-am conceput la Braşov şi l-am terminat în SUA. Acum sînt 100% în posesia metodei de predicţie a cutremurelor.
Bombardăm ca să salvăm omenirea
- Credeţi în teoria asta că un cutremur mare se produce în România o dată la 30-40 de ani?
- Nici Traian Vuia n-a fost luat în serios la început. Mulţi vă consideră iresponsabil.
Mi-au zis că eu sînt un “terorist”. Păi cum?! Eu pun bomba sau o anunţ?! Eu cred că o să recunoască ce am făcut după încetarea mea din viaţă. Dar, vă dau cuvîntul meu, atît timp cît trăiesc nu voi dezvălui această metodologie, pentru că ei nu îmi acordă nici un ajutor pentru aceste cercetări. Apoi să-şi bată capul cine vrea. Eu am publicat-o, să se chinuiască să înţeleagă. Şi uraganele se anunţă înainte, şi erupţia vulcanului. Ei îmi oferă un motiv stupid, că mor unii de inimă. Poa’ să moară unu-doi, da’ nu mor 40 de mii.
- Vă macină că oamenii din breaslă nu vă recunosc metodologia?
Mă macină faptul că vor muri oameni nevinovaţi. Nu ştiu dacă mă credeţi, dar, cînd văd oameni accidentaţi din cauza unor prostii, închid televizorul. Nu pot să suport. Nu pot să suport că vor muri mii de oameni dacă mai acceptăm această teorie a lui Mărmureanu. S-a estimat că la un cutremur de 7 grade vor muri în Bucureşti în jur de 40 de mii de oameni. Ca proştii. Au dovezi că pot prezice cutremurul şi nu-mi dau nici un fond. Eu nu prezic pentru mine. Există aici acest terorism mascat. Nu se doreşte ca să fie averizată populaţia.
- Vreţi să salvaţi omenirea?
Exact.
- Vă pasionează şi Cosmosul sau numai Pămîntul?
Mă pasionează tot ce ţine de predicţia cutremurelor.
- NASA a anunţat recent descoperirea unei supernove şi se tot vehiculează ipoteza existenţei vieţii pe alte planete. Şi Papa a zis că el crede în extratereştri. Ce ziceţi de asta?
Cred că există viaţă în alte sisteme solare, dar nu într-al nostru. Noi avem o durabilitate estimată de două-trei miliarde de ani, de cînd există Pămîntul în formare. Nu este de ajuns să avem apă pe alte planete, trebuie să existe şi condiţii pentru dezvoltarea vieţii. Soarele nu poate să pătrundă în alte locuri, aşa cum pătrunde pînă la Pămînt. Aşa cred. Eu nu contrazic, dar nici nu afirm.
- Cum funcţionează aparatul pe care l-aţi creat?
În cazul în care nu există altă perturbaţie, aria de înregistrare se extinde la 200-300 km, însă, cînd există perturbaţii la distanţe mari, se modifică şi mă derutează. Această perturbare îmi indică că există fenomenul precursor la sute sau mii de km. Aşa am prezis cutremurul din Asia din ’94. Comparaţia este foarte bună, cum face şi Einstein cu găurile negre. Acestea absorb energie şi la un moment dat explodează. Aşa e şi aici. Aparatul e făcut dintr-un microscop, un termostat, un aparat de fotografiat, un înregistrator la 20 de secunde pe peliculă fotografică care înregistrează schimbarea poziţiei particulelor, un transformator pentru a funcţiona la 2 volţi, un sistem de circulaţie a apei prin termostat, pentru a păstra temperatura în timpul investigaţiilor. Şi azi am făcut măsurători. Uneori mă sui în maşină şi mă duc vreo 10 km în afara oraşului.
- Deci în trei zile nu avem cutremur.
Mai mare de 5 grade, nu! Măsor de două ori pe zi.
Perturbat, derutat!
“Referitor la
cutremurul din China, au fost două manifestări precursoare, una din Asia şi
una din Bucureşti, şi am fost derutat. Dacă aş fi avut bani, aş fi dat
telefoane, m-aş fi informat şi aş fi ştiut exact unde se va produce. Cele două
mişcări acţionau în acelaşi timp şi eram perturbat”
Booom!
“La un cutremur de 7
grade este nevoie de aproximativ 500 kg de explozibil. Dar nu înseamnă că la
prima explozie vom avea cutremurul. Mai repetăm, la a doua, a treia. Dar numai la
indicaţiile mele. Cînd eu voi anunţa «Atenţie, avem energii în scoarţă!»,
atunci populaţia să fie înştiinţată «La ora cutare producem cutremurul», să iasă
din case şi am salvat lumea”
Grijă
“Îmi este teamă că
n-am să mai ajung acasă. Se poate întîmpla orice”
Fuga
“Mai mult mi-e frică în Galaţi, da’, cînd o fi ceva, mă urc în maşină şi dorm undeva la hotel sau pe cîmp”
Vis
“Cînd o să dinamităm epicentrul şi o să se producă cutremurul, în maximum o oră această metodă va fi răspîndită în întreaga lume”
În ’77
“Eram în laborator şi cu cîteva zile înainte de cutremur am
observat că mişcarea preferenţială normală a particulelor s-a oprit. Ce să
fie?!, zic. A dispărut gravitaţia?! Cînd, la trei zile, marele cutremur! Atunci
mi-am dat seama că ăsta e fenomenul precursor şi de-atunci îl studiez”
Să moară Veta!
“Se poate utiliza şi bomba atomică pînă la urmă. (...) Nu acum, dar se va ajunge şi la asta. E o ipoteză. S-au făcut atîtea experienţe cu bomba atomică în subteran şi nu s-a întîmplat nimic”
Profil de prezicător
Despre Vergil Hîncu se ştie că a înnebunit România în 2000, cînd a creat o psihoză naţională anunţînd un mare cutremur iminent. Oamenii s-au dus să doarmă pe cîmp, Guru’ MISA şi-a pus adepţii să se conecteze la Absolut, presa s-a inflamat de avertizări. După delirul în masă, Comisia pentru abuzuri de la Camera Deputaţilor s-a autosesizat considerînd că “a abuzat de funcţii şi titluri contestate de autorităţi şi de specialişti de renume şi, în acest context, a indus frica în milioane de cetăţeni, creînd o situaţie fără precedent”. Astăzi, Vergil Hîncu este un moşuleţ cu ochelari fumurii pe care îl chinuieşte reumatismul ce îl obligă să nu se despartă de baston. Verva de odinioară i s-a mai temperat, dar îşi susţine teoria cu aceeaşi vehemenţă.
Ne-am întîlnit la un restaurant în Galaţi. N-a vrut să ne ducă acasă să ne facă
demonstraţia studierii particulelor, ca nu cumva cineva să-i afle metoda. “N-o
mai arăt, că mi-o fură ăştia!” El susţine că a descoperit fenomenul polarizării
preferenţiale a energiei gravitaţionale în care, atunci cînd particulele
solide aflate în suspensie în medii lichide staţionează, există certitudinea
unui seism a cărui intensitate este direct proporţională cu durata staţionării
particulelor. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, Vergil Hîncu a venit înarmat cu
un morman de ziare în care sunt consemnate predicţiile pe care le-a nimerit
de-a lungul anilor. Astfel, în Ziua de Galaţi din 22 septembrie 1999, Hîncu
afirmă că “Turcia este ameninţată de un nou seism de 4-5 grade pe scara
Riechter”. Cutremurul s-a petrecut la 12
noiembrie, avînd magnitudinea de 7,2 grade. În cotidianul Naţional din 7
aprilie 2000 se precizează că, într-adevăr, la emisiunea lui Marius Tucă din
15 ianuarie, Hîncu a avertizat că se va produce un cutremur în jurul datei de
30 mai. Cutremurul s-a produs la 6 aprilie. În mai 2001, în acelaşi ziar, redacţia
afirmă că Vergil Hîncu i-a informat anterior că va fi un cutremur în jurlul
datei de 15 mai. Cutremurul s-a produs la 25 mai 2001. În Monitorul de Galaţi
din noiembrie 2004, un alt articol susţine că “Vergil Hîncu a anticipat seismul
de 4,7 grade pe scara Richter” petrecut cu o zi în urmă. Şi lista continuă cu încă
vreo şapte astfel de materiale de presă. La data de 9 mai 2008, el a sunat la
Jurnalul Naţional susţinînd că va fi un cutremur, dar că nu ştie exact
intensitatea şi zona în care se va produce. Luni, 12 mai, un seism de 4,5 grade
pe scara Richter s-a produs în Bulgaria,
fiind resimţit şi la Bucureşti. În aceeaşi zi, în estul Chinei se producea
dezastrul de 7,5 grade. Măi, să fie!