Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sportul le-a fost vocaţie, carieră şi maşină de făcut bani. Le-a adus notorietate, respect şi i-a plasat definitiv printre cele mai cunoscute per- sonalităţi ale lumii. Pe mulţi dintre ei, oamenii nu şi-i puteau închipui în afara terenului, a pistei sau a sălii. Dar câţiva dintre marii campioni au demonstrat că retragerea e doar sfârşitul vieţii sportive şi începutul unei noi cariere. În unele cazuri, mult mai profitabilă decât cea sportivă!
Victorii financiare
Ziua când Michael Jordan s-a retras a fost o zi tristă pentru iubitorii baschetului. Fie că îl divinizau sau îl criticau pe jucătorul-vedetă al lumii, puţini şi-l imaginau pe Jordan altfel decât pe terenul unde a stabilit performanţe neegalate până acum. De şase ori a câş- tigat finala NBA, din tot atâtea finale jucate între 1991 şi 1998. Echipa unde a strălucit, Chicago Bulls, nu a pierdut niciuna dintre finalele jucate, un record încă neegalat. Neegalată este şi performanţa pe care Michael Jordan a reuşit-o în 1988, când a încheiat sezonul cu titlurile de cel mai bun jucător, cel mai bun marcator şi cel mai bun jucător defensiv. Are o avere de un miliard de dolari, consolidată din afaceri recente. Nu doar că nu a părăsit lumea baschetului. A investit în ea. Deţine echipa Charlotte Bobcats, devenită, recent, Charlotte Hornets şi evaluată pe piaţă la 600 de milioane de dolari.
Tot în afaceri activează cu succes un alt baschetbalist de geniu. „Magic” Johnson este jucătorul cu care echipa Los Angeles Lakers semna în 1981 un contract pe 25 de ani! La finalul carierei, Earvin Johnson îşi trecuse în cont 45 de milioane de dolari. Azi, compania lui, Magic Johnson Enterprises, e un imperiu de un miliard de dolari. A cumpărat 4,5% din acţiunile fostei lui echipe şi le-a revândut cu profit de 50 de milioane de dolari.
Alţi „grei” ai baschetului au schimbat complet foaia. Hakeem Olajuwon a câştigat, după retragere, cam cât a obținut în cei 18 ani de carieră. Sursele lui de venit nu mai au vreo legătură cu sportul care l-a făcut celebru. Olajuwon este magnat imobiliar. Domneşte peste zona Houston, la fel cum domina cândva pe teren. Cumpără doar cu bani gheaţă, iar tranzacţiile sale sunt în concordanţă cu limitele impuse de Islam. Nu percepe şi nu achită dobândă şi nu mizează pe împrumuturi sau alte surse de finanţare. Succesul imperiului său imobiliar arată că Hakeem Olajuwon are nu doar frică de Allah, ci şi fler.
Î
nsă cel mai de succes afacerist dintre foştii sportivi este, fără îndoială, Ion Ţiriac. Au atestat-o şi cei de la revista Forbes. Fostul jucător de tenis deţine un imperiu în care se regăsesc servicii bancare şi de asigurări, afaceri cu maşini, servicii de transport aerian. A devenit primul român care intră în clasamentul miliardarilor realizat de Forbes şi deţine turneul de tenis de la Madrid. Averea lui e evaluată la două miliarde de dolari, potrivit Celebrity net Worth. Iar asta îi conferă titlul de cel mai înstărit fost sportiv din lume.
Fostul campion la box George Foreman a ales altă cale de a face bani după retragere. A devenit imaginea unui... grătar electric ce a ajuns să îi poarte numele. E un grătar care, spun producătorii, reduce volumul de grăsime din preparate şi asigură o alimentaţie sănătoasă. Lui George Foreman îi revin cam 40% din încasările pentru fiecare grătar vândut. Iar asocierea i-a adus în conturi 200 de milioane de dolari. Reclamele făcute pentru un atelier de reparaţii auto şi serviciile de comentator pe care şi le împrumută postului HBO contribuie, şi ele, la rotunjirea veniturilor fostului „greu” al boxului.
Departe de business l
Nadia Comăneci nu mai are nevoie de nicio prezentare. Iar viaţa ei sportivă şi personală a fost deja redată în cărţi şi filme. Fata de zece a gimnasticii mondiale şi-a menţinut reputaţia de om de sport şi a dorit să fie cea mai bună şi după retragerea din gimnastică şi plecarea în Statele Unite. Şi-a folosit reputaţia, talentul şi flerul şi a deschis o academie de gimnastică, alături de soţul ei, Bart Conner. Academia poară numele lui Bart, dar Nadia este motorul esenţial din spatele afacerii. Descoperă şi încurajează talente şi este un mentor pentru gimnaste. Fosta mare campioană îşi dedică mult timp şi activităţilor caritabile. Fundaţia „Nadia Comăneci” se ocupă, la Bucureşti, inclusiv de o clinică ce le oferă servicii medicale gratuite copiilor orfani şi celor proveniţi din familii nevoiaşe. Nadia sprijină fundaţii olimpice, este una dintre susţinătoarele princi-pale ale mişcării olimpice pentru spor- tivii cu dizabilităţi şi este singura persoană care a primit de două ori, în 1984 şi 2004, Ordinul Olimpic, cea mai înaltă distincţie oferită de Comitetul Olimpic Internaţional.
Fostul număr 1 mondial al tenisului masculin Mats Wilander a rămas în preajma sportului alb, în slujba căruia şi-a pus la bătaie experienţa şi cunoştinţele. De când s-a retras, în 1996, a fost căpi-tanul echipei de Cupa Davis a Suediei şi antrenorul jucătorului rus Marat Safin. Joacă din când în când în meciuri demonstrative sau rezervate seniorilor, unde face spectacol, şi are un contract cu postul Eurosport, unde comentează meciuri din turnee de top.
O altă glorie a sportului care şi-a asigurat o prezenţă constantă în lumea televizi-unii este fostul mare atlet Maurice Greene. Sprinterul s-a retras în 2008 cu un palmares uluitor ce include patru medalii olimpice, cinci titluri de campion mondial şi recorduri mondiale la 100 de metri, 60 de metri şi 50 de metri plat. După retra-gere, Greene a avut apariţii în două emisiuni televizate: un concurs de dans şi o emisiune despre întâlniri amoroase. Acum e coleg, la Eurosport, cu Mats Wilander, printre alţii, şi are propria sa emisiune, „Greene Light”, unde invită atleţi de top.
Decăzuți
Sunt şi cazuri nefericite în care foste glorii sportive au devenit nişte umbre ale talen-tului, succesului şi admiraţiei de care se bucurau. Fotbalistul Paul Gascoigne se luptă, din când în când, cu dependenţa de alcool. Fără succes însă. Gascoigne este un exemplu ce ilustrează decăderea care poate urma după anii de glorie sportivă. Pentru multe foste glorii, retragerea devine sinonimă cu instalarea depre-siei. Un studiu publicat în 2007 arată că, fără presiunea antrenamentelor şi a compe-tiţiilor, fără a mai avea un scop precis în activitate, fără a mai avea parte de satisfacţiile sportive, marii performeri îşi pot pierde identitatea şi pot cădea pradă depresiei. Legen-darul boxer Sugar Ray Leonard spunea că nimic din viaţa din afara ringului nu reuşea să îl mulţumească. La fel a simţit multiplul campion la nataţie Ian Thorpe sau Kelly Holmes, medaliata olimpică la atletism, pentru care depresia, abuzul de alcool şi de alte substanţe au devenit reversul medaliilor câştigate pe parcursul carierei.
Manageri de top
Eforturile pentru pro movarea olimpismului l-au adus pe fostul atlet britanic Sebas-tian Coe într-un post aflat la vârful ierarhiei în lumea celor care manageriază sportul de performanţă. De patru ori medaliat la Jocurile Olimpice la 800 şi 1.500 de metri, Coe a cochetat cu politica odată ce a pus în cui pantofii cu cuie şi a fost membru al Parlamentului din 1992 până în 1997. A revenit la rampă când a coor-donat candidatura Londrei pentru Olimpiada din 2012. Candidatura a fost un succes. Olimpiada, de asemenea. Iar Coe a dobândit un capital de imagine şi un portofoliu de relaţii care l-au propulsat până la funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Atletism, o funcţie pe care a obţinut-o în urmă cu două zile.
Printre cei care au pâinea şi cuţitul în lumea sportului se află şi francezul Michel Platini. Fostul mare fotbalist s-a retras în 1987 şi nu a făcut un secret din faptul că îşi doreşte o carieră în antrenorat. A fost selecţionerul naţionalei Franţei, iar în 1992 World Soccer Awards l-a desemnat cel mai bun antrenor al anului. După ce a renunţat la antrenorat, a început să facă primii paşi spre structurile adminis-trative ale fotbalului european. A co-prezidat comitetul de organizare a l Cupei Mondiale din Franţa din 1998 şi din acest moment s-a dedicat parcurgerii, treaptă cu treaptă, a ierarhiei din forul fotbalistic european. În 2007 a devenit preşedintele UEFA, iar azi este în cărţi pentru a deveni mai-marele fotbalului mondial - preşedintele FIFA.
Citește pe Antena3.ro
