Rapid avea nevoie de un singur punct, pe teren propriu, în meciul cu contracandidata Unirea Slobozia, pentru a-și asigura promovarea în Liga 2. Le-a obținut pe toate trei, la capătul unei partide pe care a ținut-o sub control. Giulestenii au încheiat conturile încă din prima repriză, intrând la pauză cu un scor confortabil, 2-0, în urma golurilor înscrise de Hlistei și Cârstocea. La începutul celei de-a doua reprize, oaspeții au avut 20 de minute de forcing, dar Vlada le-a ucis speranțele, marcând pentru 3-0 și stabilind scorul final.
Meciul cu Unirea Slobozia a avut pentru suporterii Rapidului o încărcătură specială, ba chiar stranie. Era nevoie de o victorie sau de un scor egal pentru a intra în Liga 2.
Altădată, partida care deschidea drumul către Divizia B (cum se numea pe atunci eşalonul secund) se încheia într-un ocean de tristeţe. Pentru că până acum, Rapid venea în a doua ligă de sus în jos.
Aventurile anilor 70
Un astfel de eveniment s-a petrecut în 1974, când Rapid avea nevoie de un punct pentru a se salva de la retrogradare în deplasarea la Politehnica Iaşi, care urma să cadă în B dacă nu obţinea o victorie. Moldovenii au învins, cu un gol marcat spre finalul meciului, dar martori oculari povesteau că unii spectatori ieşeni, văzând câtă supărare i-a cuprins pe rapidiştii din teren şi cei din tribune, au izbucnit şi ei în lacrimi! Rapid venea după 20 de ani de participări consecutive în Divizia A, perioadă în care câştigase un campionat, două cupe balcanice şi o dată Cupa României şi făcuse meciuri istorice în compania unor adversari precum Juventus sau Napoli.
Aceeaşi tristeţe avea să invadeze Giuleştiul trei ani mai târziu, în 1977, după înfrângerea dintr-un alt meci decisiv, câştigat la Constanţa de Farul cu 2-1, şi care trimitea Rapidul în B pentru o perioadă de şase ani.
Retrogradări pe hârtie
Între timp au mai fost două retrogradări, dintre care una ce poate fi considerată absurdă, în 2013, când Rapid a terminat campionatul pe locul 9, dar nu întrunea criteriile financiare. Autorităţile din fotbal au decis disputarea unui meci de baraj cu Concordia Chiajna, echipă retrogradată după criteriul sportiv. Alb-vişiniii s-au impus cu 2-1. Şi chiar au disputat două meciuri în sezonul următor al Ligii 1, dar cei de la Chiajna au mers în instanţă, unde au dobândit drept de joc în primul eşalon, astfel că Rapid a plecat în Liga 2.
De unde s-a întors anul următor (în 2014), apoi iar a căzut (în 2015) şi iar a obţinut primul loc în a doua ligă, în 2016. De data asta însă, nu a mai putut să îşi măsoare şansele în cea mai importantă categorie fotbalistică a României, pentru că a venit falimentul.
În vara acelui an, giuleştenii au luat-o de la capăt, pornind din Liga 5 cu două echipe, AFC Rapid şi CFR Mişcare, aceasta din urmă devenind Rapidul de azi, care se pregăteşte de Liga 2.
Pancu, urmaşul lui Valentin Stănescu
Ediţia 2019-20 va semăna întrucâtva cu 1982-83, la capătul căreia Rapid a promovat după cel mai lung exil în B din istoria sa. Cel puţin aşa speră fanaticii Grantului, care la finele acelui campionat au scandat îndelung “Da, da, da, Rapidul e in A!”. Atunci antrenor era Valentin Stănescu, fostul portar al echipei şi fostul antrenor din 1967, anul primului titlu recunoscut de campioană a României. În lot figurau nume ca Manu, Pârvu, Cojocaru, Manea, care duseseră în spate tot greul “exilului”.
Astăzi antrenor e Daniel Pancu, copilul teribil de la sfârşitul anilor 90, campion în 1999, iar pe teren evoluează Drăghia, Voicu, Sefer, Drăghiceanu. Nume promiţătoare, dar Pancu spune că pentru a ataca un loc care să permită accederea în Liga 1, lotul mai are nevoie de îmbunătăţiri. Obişnuit să pornească în liga a doua ca nou retrogradat, Rapid se vede acum în situaţia inedită de a lua starul ca proaspăt promovat.
Foto Lucian Alecu / Jurnalul