x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international FC Viitorul s-a calificat în play-off-ul Youth League

FC Viitorul s-a calificat în play-off-ul Youth League

23 Noi 2016   •   22:09
FC Viitorul s-a calificat în play-off-ul Youth League
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

FC Viitorul Constanţa, campioana României la juniori Under-19, s-a calificat, miercuri, în faza play-off a competiţiei de fotbal UEFA Youth League, deşi a fost învinsă de formaţia elveţiană FC Zurich cu scorul de 2-0 (2-0), pe stadionul Utogrund din Zurich, în manşa a doua a turului al doilea preliminar.

După un 5-0 sec la Ovidiu, FC Viitorul a cedat în deplasare, în urma golurilor marcate de Andre David Ribeiro (14 - penalty) şi Arbenit Xhemajli (19). În minutul 89, Cristian Ene a trimis balonul în bară.

Antrenorul Nicolae Roşca a aliniat echipa: Arpad Tordai - Tiberiu Căpuşă, Tudor Băluţă, Virgil Ghiţă, Szabolcs Kilyen - Carlos Casap (căpitan), Mihai Ene (Andrei Ciobanu, 45), Andreas Iani, Adrian Dumitrescu (Raul Vidrăşan, 90+3), Mircea Manole - Cristian Ene (Mihai Firan, 90+1).

În faza următoare a competiţiei, FC Viitorul va întâlni una dintre ocupantele poziţiei secunde din grupele Youth League. Tragerea la sorţi este programată pe 12 decembrie. Indiferent de adversar, FC Viitorul va evolua în play-off pe teren propriu, pe 7 sau 8 februarie 2017. www.agerpres.ro

×