x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Belu Făinaru: Despre artişti români şi teme universale

Belu Făinaru: Despre artişti români şi teme universale

de Sebastian S. Eduard    |    01 Apr 2010   •   00:00
Belu Făinaru: Despre artişti români şi teme universale

Bienala Internaţională a Mediteranei de la Haifa, în desfăşurare până la mijlocul lunii aprilie, se datorează în primul rând omului care a gândit-o - Belu Simion Făinaru, artist israelian de origine română, aflat acum în ipostaza de curator şi director artistic.

● Jurnalul Naţional: Care au fost primii paşi în realizarea bienalei?

Belu Simion Făinaru: Ideea mi-a venit acum câţiva ani. Ca şi curator-artist am vrut să exprim anumite idei care nu erau suficient de bine reprezentate şi mai ales să creez un ambient de artă bazat pe arta popoarelor din regiunea Mării Mediterane, în care să includ şi România, şi ţările balcanice - care au legătură cu cultura de vest, dar au şi o legătură cu o cultură arhaică ce nu este foarte vizibilă.

Artiştii din această regiune nu au avut posibilitatea de a expune îndeajuns şi am găsit necesară crearea unui loc care să reprezinte o bază pentru exprimarea artiştilor din ţări precum Turcia, România, Bulgaria, Cipru, Israel, Irak, Siria - şi care au anumite puncte de vedere care ar duce la schimburi culturale. Astfel am ales Haifa.

În primul rând pentru că sunt din Haifa, în al doilea rând pentru că Haifa este pe lista oraşelor-port cosmopolite. Sunt multe religii aici care trăiesc împreună. Întâlnim aici musulmani, creştini, evrei, arabi chiar şi baha'i şi trăiesc împreună în pace.

 

● Expoziţia va migra către alte locuri? Se spune că ar putea ajunge şi la Constanţa.

Este posibil. Există această idee. Astăzi este la Haifa, mâine ar putea fi la Constanţa, la Shanghai sau la Marsilia - oraşe-port care au legătură cu Haifa. Aceasta însă va fi o a doua viaţă a expoziţiei.

 

● Cât timp s-a scurs de la prima idee până la vernisajul expoziţiei?

La început a fost numai un vis. Mi-a luat câţiva ani să pot să ajung în acest stadiu. Oamenii ascultau, însă aveau dubii că acest lucru este posibil. Nimeni nu credea că acest lucru va fi posibil. Când faci prima oară un lucru, lucrurile nu sunt niciodată clare şi sunt multe semne de întrebare. Este ceva nou, care nu s-a mai făcut. Teoretic, expoziţia poate fi urcată pe vapor şi dusă la Tel Aviv fără prea mare dificultate.

 

România

● România este foarte bine reprezentată la Bienală.

Într-adevăr sunt foarte mulţi artişti. După artiştii israelieni, românii sunt cei mai mulţi. Ei nu sunt prea cunoscuţi aici, însă eu îi cunosc şi cunosc sensibilitatea lor.

 

● Care au fost criteriile după care au fost aleşi?

Am ales artişti importanţi, nu pe prietenii, ci pe calitate. Sunt artişti care expun teme universale, care pot stârni interes pe plan mondial. Cu toată aprecierea faţă de locul din care vin, dacă nu ar fi promotorii unor teme universale, nu i-aş fi ales. Nu toţi mă cred pe cuvânt, dar, când văd lucrările şi văd că au sens, îmi dau dreptate. Sunt artişti foarte buni şi am vrut să arăt lumii arta contemporană românească - nu foarte cunoscută în lume.

 

● Cât de cunoscuţi sunt artiştii români aici?

Nu foarte cunoscuţi. Singurul cunoscut este Dan Perjovschi, care este deja un artist internaţional foarte activ. Alexandra Croitoru, Sebastian Moldovan, Matei bejenaru - nu sunt cunoscuţi îndeajuns.

 

● Cum reacţionează publicul israelian la Alexandra Croitoru?

Este o lucrare care pot să spun că produce tensiune. Este vorba despre publicul israelian. Mulţi dintre ei au trăit Holocaustul - unii dintre ei sunt chiar vecinii mei. Şi a vedea un bilet galben pus pe îmbrăcăminte - nu contează cine îl face şi ce scrie pe el - creează o reacţie şi o amintire. Aici, oricine are o amintire, o rudă, un prieten ucis în Holocaust...

 

●... Ştiaţi că se va întâmpla aşa...

Ştiam. Discuţia e deschisă. Părerile sunt variate şi cred că se va isca un scandal.

 

● Scandalul este bun pentru artă...

Totdeauna arta are de câştigat de pe urma polemicilor. Există conceptul de artă provocativă. Lucrarea Alexandrei atinge punctele cele mai sensibile, este ca şi când ai pune sare pe rană. Crearea Statului Israel este bazată printre altele pe tragedia din Holocaust. Problema holocaustului rămâne aşadar cea mai sensibilă şi imaginând oameni mergând cu semne galbene pe cămaşă, în Haifa, este un act care este imposibil să nu creeze reacţii.

 

● Sunteţi şi dvs. prezent la Bienală cu o operă provocatoare. O masă de ping-pong pe care este desenată harta Ierusalimului...

Este un subiect actual. Discuţia despre Ierusalim este una care apare permanent la ştiri. Este un subiect-cheie în conflictul israelo-arab, chiar în cel evreo-musulman, pentru că este legat de religie. Problema care se pune acum este dacă să fie un oraş întreg sau împărţit. Prin această lucrare aduc în conştiinţa publicului această problemă. Fileul este graniţa care ar putea apărea divizând Ierusalimul, iar jocul propriu-zis este o reacţie umoristică - reprezintă procesul politic de a stabili această graniţă teritorială. E legat nu de Israel şi vecini, ci de interesele economice, politice care decid viaţa oamenilor. O lucrare care apelează la conştiinţă.

   ● Deplasare realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român

×
Subiecte în articol: arte