Oricât de subiectiv este adjectivul frumos, trebuie să recunoaştem că Italia găzduieşte oraşe şi peisaje de o frumuseţe nepieritoare. Pe de o parte, există atât de multe locuri minunate din care putem alege; pe de altă parte, teritoriul este atât de variat, din punct de vedere geografic şi cultural, încât, dacă vrem să realizăm un portret corect al Italiei, toate aceste elemente trebuie să fie evidenţiate.
De la culmile Gran Paradisio, cel mai înalt munte din Italia, care face parte din lanţul Munţilor Alpi, cu oraşele sale pitoreşti şi păşunile de la mari altitudini până la plajele scânteietoare şi ţărmurile răcoroase ale Mediteranei din regiunile situate în extremitatea sudică a ţării, Italia este o destinaţie care vă va stârni simţurile şi vă va uimi prin varietatea sa. Destinaţia pe care o alegeţi s-o vizitaţi şi locurile favorite vor reflecta ceea ce căutaţi de fapt.
Oraşe cosmopolite, în care viaţa pulsează într-un ritm ameţitor, precum Milano, Roma şi Neapole, îmbină modernitatea şi istoria antică într-un stil fără egal, în timp ce micile oraşe, sate şi cătune presărate în toate regiunile Italiei, din nord în sud şi de la est la vest, constituie dovada că tradiţiile, ospitalitatea şi normalitatea nu au fost nicicând uitate.
Iubitorii de artă şi istorie vor găsi surse inepuizabile de inspiraţie pe tot cuprinsul Italiei şi nu este deloc întâmplător faptul că UNESCO a ales 43 de locuri din Italia pentru a le include în Patrimoniul Mondial.
Semnale editoriale
Ultimul patriarh ● Curtea Veche. Ultimul patriarh este locul de întâlnire a două istorii; un roman intens, dulce-amărui, al căutării identităţii şi o consemnare emoţionantă a sfârşitului unei orânduiri seculare în numele căreia abuzul îşi găseşte cea mai confortabilă justificare. El Hachmi analizează cu luciditate de sociolog şi surprinzător sarcasm rolul femeilor în patriarhat, construind două personaje de o forţă nemaipomenită, a căror confruntare va rămâne mult timp în amintirea cititorilor.
Trădare la Veneţia ● Rao. Din cenuşa fostei URSS, o nouă naţiune a prins puteri - fostele republici sovietice s-au unit în Federaţia Central-Asiatică. La cârma ei se află ministrul Irina Zovastina, un despot viclean, cu o ambiţie de neînfrânt de a-l depăşi pe Alexandru cel Mare, ultimul mare cuceritor din istorie. Federaţia a strâns un arsenal înfricoşător de arme biologice. Având puterea de a decima alte naţiuni după bunul plac, doar un singur lucru o reţine pe Zovastina de a declanşa marşul mortal spre cucerirea lumii - un ser cu puteri vindecătoare, ţinut secret de-a lungul secolelor şi îngropat împreună cu rămăşiţele mumificate ale lui Alexandru cel Mare într-un mormânt pierdut de mai bine de 2.000 de ani.
Un englez la Paris ● Humanitas. Ce speră un englez evadat din ceaţă să găsească în Franţa? Joie de vivre, savoir faire şi plaisir d'amour. Educaţia sentimentală a lui Flaubert se transformă într-o educaţie continentală, căreia omul nostru i se supune cuminte, aşteptând înflorirea. Cum însă orice transplant poate produce efecte secundare, iată-l pe erou jucând într-o spumoasă comedie a inadecvării. Scorţos când lumea e destinsă, ponderat când totul în jur invită la frivolitate, el are totuşi norocul să oprească de fiecare dată oiştea la doi centimetri de gard.
Citește pe Antena3.ro