OMV a recuperat 34% din suma platita statului roman pentru achizitionarea Petrom printr-o operatiune simpla: compania romaneasca a cumparat benzinariile austriecilor din Romania, Bulgaria, Muntenegru si Serbia.
OMV a recuperat deja 34% din suma platita statului roman pentru achizitionarea Petrom printr-o operatiune simpla: compania romaneasca a cumparat benzinariile austriecilor din Romania, Bulgaria, Muntenegru si Serbia. Operatiunea, prezentata ca strategie a extinderii Petrom in afara granitelor, are si o hiba: benzinariile nou achizitionate vor continua sa poarte marca OMV. Petrom trebuie sa plateasca 234,4 milioane de euro firmei patroane OMV pentru cele 178 de benzinarii pe care aceasta i le-a vandut in Romania, Bulgaria, Serbia si Muntenegru. Valoarea tranzactiilor este aceeasi cu cea a evaluarii KPMG, potrivit comunicatului Petrom. Suma reprezinta 15,6% din cele 1,5 miliarde de euro pe care grupul austriac le-a dat ca sa aiba 51% din actiunile Petrom. Situatia se schimba insa daca luam in calcul sumele incasate efectiv de statul roman. OMV a platit 669 de milioane de euro pentru achizitia a 33% din Petrom. Restul, de pana la 1,5 miliarde, reprezinta suma adusa de OMV ca aport la majorarea de capital, pentru a ajunge sa detina 51% din capital, preluand astfel controlul societatii. Suma platita de Petrom pentru achizitia benzinariilor OMV reprezinta aproape o treime din banii incasati de stat in urma privatizarii celei mai mari companii petroliere romanesti. Potrivit directorului general adjunct al OMV, Werner Schinhan, finantarea tranzactiei se va face din cele 830 de milioane de euro virate de OMV ca aport la majorarea de capital al Petrom, dar si din fonduri proprii ale societatii.
FORTA RESURSELOR
|
In primele noua luni ale anului trecut Petrom a produs 3,973 milioane tone titei (inclusiv gazolina) si 4,63 miliarde mc gaze naturale, in conditiile in care "volumul vanzarilor a scazut cu 6% la titei, cu 12% la gazolina, in timp ce vanzarile la gaze au crescut cu aproximativ 3% datorita vanzarile din depozite de circa 385 milioane metri cubi", potrivit raportului companiei. Prin Petrom, OMV este unul dintre cei doi "stapani" ai gazelor naturale romanesti, alaturi de Romgaz, fiecare detinand circa 48% din productia Romaniei. Ca urmare, Petrom a raspuns recentei solicitari a Ministerului Economiei si Comertului, de suplimentare a productiei, pompand in sistem 6,4 milioane mc/zi, inclusiv prin oprirea combinatului Doljchim, potrivit unui comunicat al companiei. Statul roman incaseaza intre 3,5 si 13,5% din valoarea de piata a resurselor extrase de Petrom, sub forma de redevente.
|