Cine are voie sa vorbească despre România?!

În ţările cu mai mulţi oameni inteligenţi decât proşti, dacă ajungi persoană publică în urma unei prestaţii profesionale meritorii, ai şansa să devii un formator de opinie. O dată ajuns acolo, ai o responsabilitate în plus când vorbeşti, când te îmbraci cumva, când te tunzi altfel, când îţi povesteşti vacanţa, familia sau prietenii, obiceiurile sau pasiunile. Dacă recomanzi o carte, nişte mii o citesc, măcar de curiozitate. Când îţi iei o poşetă, mai multe femei care te admiră, şi-o cumpără. Când porţi mai multe brăţări pe mână, o combinaţie de cârpe şi diamante, tot mai multe poartă acelaşi set de brăţări. Scrii o carte..., ajunge în top, drept poate nu cea mai bună, dar cea mai potrivită pentru cei care gândesc ca tine. Deschizi un site, ţi-l vizitează cei mai multi utilizatori. Lansezi o linie de lenjerie, face record de vânzări. Apari într-o reclamă la un şampon, şamponul se vinde atât de bine, încât oamenii cu şamponul se întorc la tine, ca să le mai fii o dată imagine, şi-nc-o dată... Reuşeşti să convingi autorităţi să se implice în demersurile tale umanitare, reuşeşti să aduni milioane de euro pentru acţiuni umanitare transparente şi extrem de eficiente, vin la tine mai toţi cei care au nevoie de un sfat, de bani, de sprijin în acelaşi tip de acţiuni. Apari pe o copertă şi faci record de vânzări, vin toţi la tine şi, pentru că nu se izbesc de texte plate şi de minciuni, vin mereu la tine şi vând mereu la fel de bine (pentru viitoarele vedete TV - presa nu te ridică, aşa cum o să tot auziţi de la cei mai neprofesionişti ziarişti care vor scrie mereu inepţii despre voi - când ai o emisiune de succes la TV, presa nu te poate ridica nicăieri - tu ai, în orice scenariu, un număr dublu, triplu sau chiar de zeci de ori mai mare de oameni care te privesc, decât au ei cititori ... - deci, dacă faci orice altceva, da, presa te poate ridica puţin, dar televiziunea îţi garantează "zborul" spre culmile celebrităţii -, dacă mai aspiri la aşa ceva, când vezi că ajunge să fii iubita unuia ca să devii cineva...). În aceleaşi ţări, nu deranjează pe nimeni - decât pe aceiaşi ipocriţi ca pe la noi - că vorbeşti despre ţara ta. În America sau în Marea Britanie "ţara" e pe tricouri care fac fatză cu greu unor sâni de neizolat, e pe chiloţi tanga, pe vibratoare sau şepci, pe spinări tatuate sau pe prăjituri (care ajung sigur în wc!)...

M-am uitat îngrozită -, dar mult mai relaxată, ştiind că voi scăpa de ei - cum din nou nişte bărbaţi s-au repezit la femeia care nu a făcut nimic greşit, doar şi-a spus opinia într-un articol din acest ziar şi, pentru că e un editorial, şi-a permis să facă şi puţină literatura, căci aşa scrie un om care vrea să însufleţească nişte cuvinte, cred. Şi-a permis să vorbească despre România, motiv pentru care a fost rapid ridiculizată de nişte ciutaci şi bichiri şi alţii ca ei, treziţi brusc la viaţă de folosirea "abuzivă" a cuvântului "România" . O vedetă TV, o persoană publică n-are voie să se tutuiască cu ţara ei, zic bărbaţii români jigniţi, care ard perechi de palme oricui, audienţă să fie, că doar nu e Cioran (ce bine că şi Cioran a plecat la timp...). Dragi bărbaţi care pălmuiţi femei doar ca să vă verificaţi potenţa, nu vă deranjează cumva când România e strigată pe nume pe stadioane, între două flegme şi nişte seminţe? Sau când se cântă imnul pe aceleaşi stadioane şi unii-şi aranjează încă suspensoarele, având grijă ca cealaltă mână să fie la inimă, pentru camerele de filmat? Sau când de-atâtea ori presa internaţională scrie în cuvinte crocante despre o Românie care nu este a noastră? Sau când de la Badea Cârţan sau Brâncuşi încoace toţi cei care au vrut să se exprime liber - şi vorbesc aici de scriitori, artişti de toate genurile, sportivi, antrenori, dramaturgi, regizori, coregrafi, arhitecţi, medici şi chiar oameni simpli au plecat unde-au văzut cu ochii doar ca să se poată exprima liber, să fie respectaţi şi nejudecaţi? Nu vă deranjează câte locuri goale au lăsat în urmă oameni talentaţi, creativi, inteligenţi, care au plecat ba de nenoroc, ba de securişti, ba de comunişti, ba de mâncători de rahat care nu au avut în viaţa lor decât talentul de a-i umili pe alţii?... Nu vă deranjează cât de ascunşi stau oamenii cu adevărat talentaţi şi mari din ţara asta, de teama şi de sila de a fi amestecaţi cu iubitele lui Cioacă în aceeaşi emisiune sau de îngrozitoarea umilinţă de a da un interviu despre munca lor, care va apărea a doua zi sub forma unei poveşti halucinante despre cum fac sex sau în ce dorm?!... Nu vă deranjează cum vorbesc despre România politicieni agramaţi sau hoţi? Nu vă mănâncă nicăieri să săriţi de pe scaun când citiţi numai odioşenii şi minciuni într-o ţară care nu e piticilor porno sau fetelor de la pagina 5, ci şi a elevilor care au câştigat premiile de la NASA sau ale tuturor campionilor mondiali de care nu ne amintim când trebuie sau tinerilor talentaţi şi cool pe care nu-i înţelege nimeni dacă au freze sau haine prea hushchite, a artiştilor de primă mărime pe care-i pomeniţi vulgar şi libidinos doar când mor neiubiţi de ţara lor?...

Conform acestor domni care scriu mizerii sau ejaculează precoce nişte păreri atât de îndoielnice (special folosesc cuvinte mai puţin preţioase, căci vreau să le verific gradul de rezistenţă la jigniri...), femeile publice (care au constant cel mai mare număr de români care le ascultă şi le urmăresc emisiunile - în jur de un milion săptămânal, la o emisiune cu mare audienţă, cum a fost mereu - şi mai este preţ de două ediţii - "Duminica în familie" - n-ar trebui să aibă păreri despre ţara lor, n-ar avea dreptul şi buzele necesare să pronunţe numele ţării lor sau se adreseze ţării lor.

Aceeaşi femeie, când s-a adresat ţării ei, prin intermediul televiziunii, nicidecum al presei, a adunat, într-o singură seară, peste un milion de euro, în alta 750.000 de euro pentru copiii bolnavi de cancer sau pentru copiii Europei sau pentru atâtea alte motive triste şi disperate, doar pentru că s-a adresat ţării, adică oamenilor drepţi şi buni şi deloc ipocriţi care o locuiesc...

Revin. Un formator de opinie - ceva ce România are tot mai puţin spre un inevitabil deloc - are dreptul, dacă e responsabil şi coerent - să vorbească despre ţara lui. Aşa cum are şi dreptul s-o părăsească la timp, dacă e pălmuit pe nedrept şi fără nici măcar un singur argument inteligent. Oare n-au făcut (sau vor face) la fel mai toate femeile frumoase şi deştepte care s-au născut în România? Mă uit doar la cele pe care le cunosc personal şi abia acum înţeleg mai bine de ce au plecat - Monica Bârlădeanu, Ramona Bădescu, Angela Gheorghiu, Alina Puşcău, Diana Dondoe, "Micuţa Picasso" Alexandra Nechita, Anastasia Soare, Margareta Pâslaru, Nadia Comăneci şi atâtea femei necunoscute aici... Am o listă şi mai impresionantă de tineri care au plecat sau de oameni în toată firea care montează spectacole grandioase sau conduc companii de mare succes sau inventează lumea sau scriu cărţi sau... pur şi simplu se exprimă liber, fără să primească absurd, câte o flegmă pe obraz de la fiecare mediocru cablat la o lavalieră sau cu degetele cântând fals la o tastatură de ziar prost... Şi sunt convinsă că aş mai putea face o listă cu cei care au scrâşnit de-atâtea ori din dinţi şi şi-au jurat să plece de aici, într-o bună zi... S-au făcut zeci de reportaje despre părinţii plecaţi la muncă în Italia sau Spania, despre copiii nefericiţi care se sting de dor..., dar s-a indignat vreunul dintre voi, domnilor analişti şi ziarişti pe motivul real pentru care aceşti oameni au plecat în alte ţări? S-a gândit vreunul din toţi ăştia care-mi săriţi mie la gât să folosiţi aceeaşi patimă şi aceleaşi cuvinte ca să găsiţi o soluţie? Aţi găsit măcar o data-n viaţa voastră o soluţie la o problemă a ţării?

Aţi ajutat o centimă ţara asta cu ceva sau doar i-aţi apărut în cale la TV şi i-aţi tăiat copacii ca să aveţi pe ce suport să înjuraţi oameni deloc nocivi ei?...

Toţi (românii) avem dreptul să vorbim despre ţara noastră, toţi avem dreptul să ne alegem drumul, cuvintele şi sentimentele cu care să ne întregim, prietenii, adresa din buletin, cărţile din bibliotecă sau felul în care ne bucurăm sau ne revoltăm. Suntem obligaţi să ne exprimăm contra celor care-şi bat joc de păreri, de oameni, de drepturi, de lege, de sensibilităţile şi talentele noastre - cu alte cuvinte, de orice, ca să-i vadă mama la tv. Cel puţin noi, formatorii de opinie, fie că securiştilor, mediocrilor sau ipocriţilor din jur le place sau nu acest termen. Voi continua să mă exprim liber şi să-mi spun părerile chiar şi de la distanţă, câtă vreme există atât de mulţi oameni care-mi mulţumesc că vorbesc şi în numele lor (şi asta nu e paranoia, e matematică - cifre seci care arată câţi oameni citesc, ca şi tine, aceste articole sau pe cele din Elle sau îmi urmăresc emisiunile).

România e şi a mea, domnilor demagogi, iar eu chiar mă port frumos cu ea şi nu-i ştirbesc cu nimic frumuseţea sau complexitatea. Nu-i întorc ei spatele, ci vouă, celor care nu mai conteniţi să staţi pe margine şi să bârfiţi ca tzatzele orice, cu condiţia să nu vă uitaţi la voi. Ce-ar fi s-o luaţi de la capăt şi să vă aplecaţi în direcţia corectă, că prea aţi stat cu spatele la problemele reale şi la oamenii care chiar au ceva de spus?...

Ce-ar fi să nu mă mai consideraţi pe mine o problemă, ci să faceţi emisiuni şi articole despre ... România şi oamenii ei minunaţi? Eu asta am făcut şi până cum, şi asta voi face şi de-acum încolo.
For Romania, with love...

Întrebarea de pus pe gând: tu ce-ai făcut azi pentru România?...