Tocmai când nu mai întrezăream nici o speranţă de redresare a finanţelor ţării, iată că dl Prigoană, om inventiv şi de bună-credinţă, talentat şi curajos, deşi n-a nimerit în partidul pe care-l merita şi care îl merita, vine cu o idee salvatoare: oficializarea prostituţiei. La aşa ceva se mai gândise acum câţiva ani şi ministrul Vasile Blaga, dar termenii nu erau atât de fierbinţi ca în pledoaria lui Silviu Prigoană. Erau altele şi timpurile, iar ţara nu înainta ca astăzi, pe butuci, fără roţi.
Perspectiva intrării curvelor liber-profesioniste în rândurile cetăţenilor impozabili dă, prin ea însăşi, un impuls monedei naţionale. Prea se haotizaseră şi aceste îndeletniciri. Prea îşi putea închipui fiecare purtătoare de sex că poate face cu el orice vrea. Unii oameni publici au tot insistat în direcţia relansării economice. Acestora, poate că ei înşişi oameni cinstiţi, li se părea că fabricile, laboratoarele, uzinele, combinatele chimice, minele, câmpurile, apele pot deveni surse ale bunăstării naţionale şi individuale. Dar ce complicate mecanisme ar trebui inventate pentru a trezi din moartea clinică fabrica de tractoare Braşov sau producătoarele de rulmenţi, sau industria alimentară de tip Beregsău, sau diferitele tipuri de industrie uşoară! Nici n-ar fi prea modern să ne întoarcem în Europa secolului al XX-lea şi să începem să lucrăm, auziţi şi dumneavoastră, să lucrăm. Ceea ce nu înseamnă decât să muncim, să urmărim productivitatea muncii, vânzările, banii încasaţi. Pe când, prin legalizarea prostituţiei, ca şi prin legalizarea vrăjitoriei, iniţiativă a altui parlamentar democrat-liberal, am putea redeveni lideri de piaţă în Europa.
Nu e, oare, descurajant pentru noi, ca stat, să ne vedem fetele pe trotuarele marilor capitale europene, disputându-şi o biată bucăţică de carne congestionată cu lituanience, unguroaice, ucrainene, negrese, coreence, când trotuarele de acasă se pustiesc şi încep să se coloreze ele însele după semafoarele care le mărginesc? De ce să producem noi pentru alţii? Nu ne-a fost suficientă lecţia căpşunarilor care munceau din greu în orizonturi iberice ca să-şi poată întreţine familiile dinăuntrul ţării? De ce să devastăm subsolul, în goana după minereuri, când industria sexului pretinde atât de puţine cheltuieli materiale şi are un randament însutit? Dacă vrăjitoarele şi curvele vor fi cuprinse în circuitul de valori al societăţii noastre, la loc de cinste, cum li se cuvine, parcă se luminează, măcar un pic, şi viitorul.
Fireşte, nu putem lăsa totul pe umerii vrăjitoarelor şi pe coapsele curvelor. Trebuie să ne înscriem şi noi în această bătălie pentru industralizarea României prin sex şi ghioc, de fapt nu numai prin ghioc, ci şi prin celelalte metode nobile de înţelegere şi cucerire a viitorului. Nu trebuie să pornim timoraţi la treabă. La început va fi mai greu, năravul din fire nu prea are lecuire. Fetiţele obişnuite cu libertatea de acţiune asupra purtătorilor de nădragi se vor lăsa greu înşurubate în casele de toleranţă sau, altfel zis, în teritoriul cu fasungurile goale. Nici calul sălbatic nu e uşor de încălecat. E nărăvaş. E orgolios, dă şi el din picioare. Cum n-ar face-o nişte fiinţe umane dominate de o oarecare teamă de birocraţie?
Generoasa iniţiativă Prigoană trebuie implementată, dar ce zicem noi implementată, înfiptă, băgată, vârâtă în realitatea socială, cu grija de a nu provoca nişte gesturi de haiducie în interiorul bogatului teritoriu al prostituţiei. Esenţialul e să se pretindă şi să ia toate taxele, toate impozitele, toate accizele, de la toate componentele acestei mişcări de indirectă revigorare a bărbaţilor neamului. Să nu li se dea fetiţelor să completeze formulare încâlcite şi obositoare, când ele pot folosi timpul pentru satisfacerea nevoilor materiale, spirituale şi sexuale ale unor batalioane de flămânzi. Nu întâmplător am vorbit mai sus despre accize. Curvele de lux, acelea care se livrează liderilor politici, trebuie plătite corespunzător. Şi tot corespunzător statul trebuie să-şi ia ceea ce e al lui. Căci ale lui sunt şi vrăjitoarele, şi curvele.
A lui este prostituţia, a lui înşelătoria. Numai că, până astăzi, n-a avut nimeni îndrăzneala domnului Prigoană, de a încerca extinderea prostituţiei şi înşelătoriei din politică în viaţa de zi cu zi şi de noapte cu noapte. Am ajuns s-o trăim şi pe asta. E o situaţie complexă, producătoare de mici îngrijorări şi de mari satisfacţii.
Că, adică, de ce să poată omul să-şi întindă piciorul în faţa unui lustragiu care-i curăţă pantofii, de zici că sunt noi, şi să nu poată omul să-şi întindă piciorul (sau ce crede el) într-un bordel, pentru lustruire, ca să poată pleca de acolo ca nou? Trăim blocaţi între prejudecăţi. Există oraşe mari în Europa, ca Amesterdamul, unde curvele stau în vitrine şi trecătorii pot să-şi aleagă ceea ce le place. Fetiţele reprezintă, cu deosebire, spice din recoltele est-europene. Unele se prezintă, dincolo de geam, ştergându-şi urmele schimbului întâi, pentru a excita drastic schimbul următor. Se risipeşte multă imaginaţie pentru comerţul cu domnişoare. Pe o şosea, lângă o pădure din Ungaria, acum câţiva ani, două exemplare superbe, parcă scăpate din menajeria lor, se rugau de şoferii care treceau pe lângă ele, să coboare ca să-şi facă şi ele meseria, nepretinzând nimic altceva în schimb decât ca ei să le poarte cât mai aproape de fascinantul Amsterdam. E şi în prostituţie o competiţie şi este şi o ierarhie bine stabilită.
Acum, când în întreaga lume schimbarea de opţiuni a devenit o modă, acum când, în toate campaniile electorale, candidaţii fac exact ce fac şi vrăjitoarele, vânzând speranţe oamenilor, acum când până şi intoleranţa şi-a făcut lanţul de case de toleranţă, oficializarea vrăjitoriei şi prostituţiei devine obligatorie pentru această biată ţară încă obsedată de morala creştină şi de bunul-simţ etern al omului.
Dar partidul portocaliu are nevoie de bani, a luat el cât a luat de la FMI, acum vrea să ia şi de la FeMeI. O abundentă bogăţie naturală se risipeşte de amar de ani prin toate ascunzişurile, fie la toate răspântiile, la toate nivelurile, dar mai ales pe străzile prost luminate şi în zonele politice prost educate. De ce să nu echilibrăm balanţa de plăţi? De ce să întindem mâna, când putem întinde sexul, fără complexe de inferioritate, către străini? Iarna şi vara, primăvara şi toamna, industria preconizată de democrat-liberali va funcţiona în trei schimburi. Ţara va prospera. Prigoană se va numi statornicie.