x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia cumpără arme în valoare de 10 miliarde de euro

Rusia cumpără arme în valoare de 10 miliarde de euro

16 Iun 2010   •   00:00

Este vorba cea mai mare campanie de achiziţii de armament extern din istoria modernă, prin cumpărarea celui mai modern echipament militar străin, în valoare de 10 miliarde de euro. Estimarea este cuprinsă într-un raport al unui ONG apropiat de ministerul rus al apărării şi vine pe fondul lansării de către preşedintele rus Dmitri Medvedev a ceea ce Kremlin califică a fi cel mai silenţios submarin de atac din lume.



"Majoritatea marilor puteri investesc masiv în cele mai noi sisteme de apărare şi ofensive. Noi ar trebui să facem la fel", declara acesta în cadrul unei ceremonii în nordul Rusiei .

Raportul, realizat de Centrul pentru Analiza Strategiilor şi Tehnologiilor, arată că Rusia vrea să cheltuiască până la circa 10 miliarde de euro în următorii cinci-şase ani pe achiziţii militare externe, anunţă Antena3.

Campania fără precedent de cumpărături a devenit posibilă după ce Kremlin a abandonat politica sa tradiţională de achiziţii doar echipamentului "made in Rusia", după ce şefii armatei au acceptat că producătorii interni de armament nu pot concura întotdeauna cu rivalii lor occidentali în materie de calitate.

Autorii raportului amintesc că Rusia este în discuţii avansate cu Franţa pentru a cumpăra patru transportatoare militare de elicoptere şi analizează achiziţia a circa 3000 de vehicule blindate de la Italia.

Rusia a achiziţionat câteva drone de supraveghere de la Israel şi doreşte să continue programul.

×
Subiecte în articol: externe