x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Noaptea Albă a Filmului Românesc

Noaptea Albă a Filmului Românesc

10 Sep 2010   •   00:00
Noaptea Albă a Filmului Românesc

Cea mai lungă noapte a filmului românesc va avea loc la 17 septembrie. Între orele 18:00-02:00 bucureştenii sunt aşteptaţi la un maraton al producţiilor autohtone, în cadrul primei ediţii a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc.

Conceput ca urmare a necesităţii de promovare constantă a filmului românesc şi inspirat de succesul pe care l-au avut proiecte similare precum "Noaptea Albă a Bucureştiului", "Noaptea Albă a Muzeelor" sau "Noaptea Albă a Galeriilor", evenimentul îşi propune să ofere publicului larg ocazia de a petrece o noapte în compania filmelor româneşti de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile. Cele peste 30 de proiecţii se vor desfăşura în 9 locaţii: Piaţa George Enescu, Uranus 144, Terasa Clubului Fabrica, Noul Cinematograf al Regizorului Roman (MŢR), MŢR Open Air, Cinema Patria, Cinema Studio, Sala Elvira Popescu, Cinema Eforie. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, iar programul complet al filmelor va fi disponibil în curând pe site-ul www.tiff.ro

×
Subiecte în articol: film