x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Pe Marte au fost descoperite roci similare cu cele care atestă primele dovezi ale vieţii pe Pământ

Pe Marte au fost descoperite roci similare cu cele care atestă primele dovezi ale vieţii pe Pământ

30 Iul 2010   •   00:00

Suprafaţa Planetei Marte ar putea conţine fosile de organisme, ceea ce ar putea constitui o dovadă a faptului că pe Planeta Roşie a existat odată viaţă, transmite BBC.



La această concluzie, notează Agerpres, a ajuns un grup de experţi americani din cadrul SETI (proiect dedicat căutării inteligenţei extraterestre), după ce a examinat fotografiile în infraroşu ale rocilor marţiene capturate de sonda Mars Reconnaissance Orbiter, trimisă de NASA.

Descoperirea a fost făcută în zona Nili Fossae de pe Marte, o regiune plină de văi ce sugerează că această parte a Planetei Roşii nu a fost în trecut atât de aridă.

Cercetătorii au comparat rocile de pe Marte cu cele descoperite anterior în Australia. Mineralele din regiunea australiană Pilbara reprezintă una dintre cele mai vechi dovezi ale vieţii pe Pământ. Oamenii de ştiinţă au concluzionat că rocile de pe Marte sunt o "copie exactă" a celor australiene.

Ei mai cred că procesele "hidrotermale" care au contribuit la păstrarea acestor rămăşiţe ale vieţii pe Pământ ar putea fi asemănătoare celor de pe Marte. Anterior, în 2008, savanţii au descoperit pe această planetă importante depozite de carbonaţi - substanţe în care se transformă multe organisme vii după moarte.

Mineralul se formează în prezenţa apei neutre sau alcaline, iar prezenţa acestuia în pietre sugerează că apa de pe Marte nu era atât de acidă şi prin urmare, putea să fie prielnică vieţii.

×
Subiecte în articol: lumea