x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Rapperul Lil Wayne, condamnat la un an de închisoare

Rapperul Lil Wayne, condamnat la un an de închisoare

09 Mar 2010   •   00:00
Rapperul Lil Wayne, condamnat la un an de închisoare

Lil Wayne a fost condamnat de un tribunal din New York la un an de închisoare, după ce rapperul american a pledat vinovat, în octombrie 2009, la acuzaţia de deţinere ilegală de arme. După pronunţarea deciziei, muzicianul american a fost încătuşat şi trimis imediat la închisoare.



Recunoscându-şi vinovăţia, muzicianul american a evitat un proces la sfârşitul căruia ar fi riscat să primească o pedeapsă mult mai severă, de până la 15 ani de închisoare.

Lil Wayne, pe numele său adevărat Dwayne Michael Carter Jr., în vârstă de 27 de ani, a recunoscut în faţa unui tribunal din New York că deţinea ilegal un revolver încărcat care a fost descoperit în autobuzul cu care rapperul se deplasa în timpul turneului său din 2007. Procurorul a propus o condamnare la un an de închisoare, pe care muzicianul a acceptat-o.

Rapperul îşi va ispăşi pedeapsa într-o închisoare municipală, nu în una federală. El ar putea fi eliberat peste opt luni, pentru bună purtare, informează accesshollywood.com, citat de Mediafax.

Pronunţarea sentinţei de luni a întâmpinat câteva dificultăţi. Astfel, convocarea muzicianului în faţa unui judecător a trebuit să fie amânată în februarie, pentru că artistul a suportat o intervenţie chirurgicală stomatologică, iar apoi, săptămâna trecută, un incendiu a blocat toate activităţile tribunalului din Manhattan timp de patru zile.

Lil Wayne este unul dintre cei mai prolifici şi mai profitabili dintre artiştii actuali. Temându-se ca perioada de încarcerare să nu-i stopeze cariera în plin avânt, Lil Wayne a compus multe piese noi şi a susţinut numeroase concerte de adio pentru fani. Într-o înregistrare video pe care a trimis-o în urmă cu o săptămână postului MTV News, rapperul a declarat că a filmat într-o singură noapte, alături de diverşi artişti, suficient material pentru a lansa în următoarele 12 luni nu mai puţin de şapte videoclipuri.

În februarie, Lil Wayne a mărturisit, într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, că va continua să lucreze şi în perioada în care se va afla în închisoare.

Albumul său, "Tha Carter III", a fost cel mai vândut material discografic din 2008 în Statele Unite ale Americii şi i-a adus rapperului patru trofee la gala premiilor Grammy din 2009, inclusiv pentru cel mai bun album rap al anului. Cel mai recent album al său, intitulat "Rebirth", a fost lansat în februarie 2010.

×
Subiecte în articol: muzica