Prin decizia şi motivele de a trimite Legea pensiilor înapoi în Parlament pentru reexaminare, şeful statului se contrazice pe sine şi dă şi o palmă PDL, care a susţinut în Parlament, cu multă vehemenţă, egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei.
Mai precis, în plenul Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a supus votului direct varianta Guvernului privind egalizarea vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor la 65 de ani, fără a spune mai întâi la vot varianta Comisiei de muncă ce prevedea pensionarea femeilor la 63 de ani, iar a bărbaţilor la 65. Totodată, Băsescu a încercat astfel să lase, pe de o parte, Opoziţia în off-side, demersul suspendării devenind inutil, şi pe de altă parte, să dea o lovitură de imagine, invocând suferinţele femeii române, care nu poate munci până la 65 de ani. Băsescu a spus că femeile din România au o situaţie mult mai grea decât bărbaţii, având grijă şi de gospodărie şi copii. El a arătat că, analizând legea care a ajuns la Cotroceni, la promulgare, a constatat că articolul 53, alineatul 1, din actul normativ instituie vârsta standard de pensionare la femei şi bărbaţi la 65 de ani."Sunt un susţinător fără rezerve al egalităţii de şanse, dar şi al egalităţii de tratament în faţa legii pentru femei şi bărbaţi. Nu pot însă să nu realizez realităţile socio-economice din România şi să constat că totuşi femeile au o situaţie mult mai grea decât bărbaţii", a subliniat Traian Băsescu, arătând că o femeie care munceşte în sectorul privat sau de stat mai are şi un serviciu acasă, fiind prima şi cea mai importantă responsabilă în gestionarea treburilor casei şi în creşterea copiilor. "Deci femeile fac o dublă muncă în România. Chiar legea, la articolul 56 alin. 4 şi la articolul 60 alin. 2 instituie diferenţă de tratament între femei şi bărbaţi; dacă ne referim la balerini şi balerine, vârsta de pensionare diferă între femei şi bărbaţi sau dacă ne referim la militari", a explicat Băsescu, subliniind că, în aceste condiţii, a hotărât să retrimită Parlamentului Legea pensiilor, considerând oportună modificarea articolului 53 alin. 1 al legii, în sensul stabilirii vârstei standard de pensionare pentru femei la 63 de ani.
"Deci propun Parlamentului să analizeze posibilitatea de a reduce vârsta de pensionare pentru femei de la 65 la 63 de ani. Am şi semnat adresa către preşedinţii celor două Camere şi sper să fie de acord cu o reexaminare rapidă a articolului 53 alin. 1", a conchis şeful statului. Egalizarea vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaţilor este o măsură prevăzută în actualul acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Potrivit acestuia, Guvernul s-a angajat să revizuiască până la 31 decembrie 2010 legislaţia privind pensiile prin indexarea acestora cu inflaţia, reducerea posibilităţilor de majorare discreţionară a pensiilor pentru anumite categorii sociale şi ajustarea graduală a vârstei de pensionare până la 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Apoi termenul a fost amânat până la 30 septembrie 2011. Întoarcerea legii în Parlament ar putea genera o nemulţumire din partea FMI, mai ales că acordul a ajuns spre final şi majoritatea tranşelor au fost luate.
Cea de-a şasea tranşă în valoare de 900 de milioane de euro a fost virată la 27 septembrie, la scurt timp dup ce Parlamentul a aprobat Legea pensiilor. Acordul se termină la jumătatea lunii martie, iar România a primit deja 11,5 miliarde de euro, din totalul celor 12,95 miliarde de euro aprobate.
Şeful statului, prins cu vârsta de pensionare în sac
Două săptămâni. Atât i-au trebuit preşedintelui Băsescu ca să-şi schimbe opinia despre vârsta ideală de pensionare a femeilor. La 21 septembrie, în faţa plenului reunit al Parlamentului, acelaşi preşedinte Traian Băsescu se declara în mod neechivoc pentru egalizarea vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor la exact 65 de ani, aşa cum prevedea Legea pensiilor, aflată atunci în dezbatere. Declaraţia era bazată pe analiza sustenabilităţii fondului de pensii, despre care, spunea Traian Băsescu, avertizase încă din 2007 că nu mai poate suporta cheltuielile sistemului.
"Deficitul bugetului de pensii a crescut de la an la an. În 2009 a fost de 1,5 miliarde de euro, în 2010 ne aşteptăm la un deficit de 1,7 miliarde de euro pe bugetul de pensii, iar anul viitor, estimarea este a unui deficit de 3,1 la 3,6 miliarde de euro. Aşadar, în vreme ce numărul contribuabililor este aproape acelaşi, alocările de la bugetul de stat la bugetul de pensii cresc. Presiunea pe care o punem asupra sectorului privat, afectat de criza economică, devine deja insuportabilă. Măsura de creştere progresivă până în 2030 a vârstei de pensionare, până la 65 de ani, precum şi egalizarea acesteia la femei şi bărbaţi, este necesară, având în vedere tendinţele demografice îngrijorătoare, din România, şi nu numai, inclusiv în UE", spunea în urmă cu doar două săptămâni preşedintele Băsescu.
Ieri, discursul prezidenţial a fost altul: femeile, care, având practic încă un "serviciu" acasă, au o situaţie mai grea decât bărbaţii, trebuie să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare la 63 de ani.
● Aniela Nine
"Un gest politic", "un mic progres"
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi că soluţia adoptată de preşedintele Traian Băsescu de a cere reexaminarea Legii pensiilor este cea corectă politic şi constituţional, menţionând că şeful statului a sancţionat implicit frauda din Parlament. Ponta a mai spus că soluţia adoptată de Traian Băsescu este şi "diplomatică". "Consider decizia de azi a lui Băsescu un succes comun al celor care au luat atitudine faţă de frauda din Parlament", a mai spus liderul PSD. Ponta a anunţat totodată că PSD cere în continuare demisia Robertei Anastase de la conducerea Camerei Deputaţilor, precizând că nu poate fi vorba de rediscutarea şi revotarea Legii pensiilor sub patronajul acesteia. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că retrimiterea Legii pensiilor la Parlament reprezintă "un gest de prudenţă raţională" a şefului statului, menţionând că reexaminarea ar trebui să fie un prilej pentru îndreptarea unor "puncte vulnerabile", cum ar fi punctul de pensie, elementele legate de sistemul public de pensii şi din zona militară.
"Preşedintele nu ştie decât de frică. Iar cea mai mare frică a sa este suspendarea. Este bine că a decis să retrimită Legea pensiilor în Parlament. Este o lege incorectă. Trebuie să modificăm valoarea punctului de pensie şi vârsta de pensionare. Iar pentru preşedinte am un mesaj direct, care îi este foarte familiar: Traian Băsescu, de ce ţi-e frică, nu scapi!", a comentat senatorul Dan Voiculescu decizia şefului statului de a cere Parlamentului reexaminarea Legii pensiilor.
"Considerăm că această decizie este un exclusiv exemplu de imagine, preşedintele încercând să pozeze astfel în apărătorul pensionarilor. Remarcăm totuşi că modul în care preşedintele a considerat legea ca fiind una adoptată în mod legal şi că neavând probleme de neconstituţionalitate, îl face pe Traian Băsescu apărătorul fraudei din Parlament", a spus purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu. El a subliniat că preşedintele îşi asumă astfel "în mod direct frauda prin care această lege a fost aprobată în Parlament", adăugând că trebuie înteţite demersurile pentru moţiunea de cenzură. Liderul liberal a ţinut să menţioneze că exact în urmă cu 17 zile preşedintele susţinea în faţa Parlamentului egalizarea vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei, la 65 de ani, ceea ce arată "că există o posibilitate ca această decizie să fi fost luată sub spectrul fricii de suspendare". "În cazul în care a fost aşa, îi transmitem preşedintelui propriile sale vorbe din campania electorală: «De ce ţi-e frică nu scapi!»", a adăugat Voicu.
Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat pentru Mediafax că rediscutarea doar a articolului referitor la vârsta de pensionare a femeilor este un mic progres, complet insuficient, care nu rezolvă problemele legate de desfiinţarea grupelor deosebite de muncă, creşterea vârstei de pensionare şi pentru bărbaţi la 65 de ani şi modul de calcul al pensiilor în funcţie de inflaţie, astfel că sindicatele vor continua lupta pentru modificarea legii. Liderul "Cartel Alfa" a subliniat faptul că motivul retrimiterii legii la Parlament este "uşor contestabil" de prevederile UE, potrivit cărora vârsta de pensionare ar trebui să fie egală şi pentru femei, şi pentru bărbaţi. Preşedintele putea să specifice introducerea unor articole suplimentare prin care să se spună că femeile au o reducere la vârsta de pensionare în funcţie de numărul de copii pe care îi au, ca şi în alte ţări europene", a spus Hossu. El a adăugat că gestul preşedintelui este "doar o aparenţă de responsabilitate socială", care nu rezolvă problemele pensionarilor.
Băsescu, în Parlament: Egalizarea vârstei e necesară