În anul electoral 2009, Guvernul Boc a schimbat destinaţia iniţială a fondurilor prevăzute pentru finalizarea lucrărilor de regularizare a cursurilor râurilor Siret şi Prut, mutându-i în construcţia de săli de sport.
După inundaţiile din Moldova de la începutul verii lui 2008, Guvernul Tăriceanu a alocat în august acelaşi an aproximativ 8,5 milioane euro pentru refacerea şi consolidarea unor diguri pe de Siret, Prut şi de pe Iza, precum şi pentru construirea unor diguri noi în zonele afectate de inundaţii.
Astfel, prin HG nr.833/13.08.2008 bugetul Ministerului Mediului a fost suplimentat cu 13.300.000 RON pentru a fi utilizaţi la realizarea în regim de urgenţă a lucrărilor de înlăturare a efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în perioada 22 iulie-5 august 2008.
A urmat apoi o a doua hotărâre de guvern (nr. 834/13.08.2008) care prevedea alocarea sumei de 20.000. 000 RON, din Fondul pentru Mediu, pentru executarea lucrărilor de înlăturare şi prevenţie a efectelor calamităţilor naturale.
Apoi, printr-o a treia hotărâre de guvern (nr. 835/13.08.2008) s-a dispus suplimentarea bugetului Ministerului Mediului cu încă 2.700.000 RON, pentru refacerea stocului de materiale folosite la lucrările destinate înlăturării efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în perioada 22 iulie-5 august 2008. (detalii vezi în excelentul articol articol din Cotidianul)
Banii alocaţi nu au ajuns însă niciodată acolo unde fuseseră prevăzuţi. În anul electoral 2009, şi nu am făcut degeaba această precizare, Guvernul Boc 1 (PD-L şi PSD) a schimbat destinaţia iniţială a fondurilor prevăzute pentru finalizarea lucrărilor de regularizare a cursurilor râurilor Siret şi Prut, mutându-i în construcţia de săli de sport. Deh, veneau alegerile şi partidul "anti-corupţilor" avea nevoie de bani.
Că noi liberalii am fost suficient de proşti ca să nu urlăm peste tot despre această modificare, asta e o altă discuţie. Totuşi, lăsând politicianismele la o parte, cineva este vinovat. Cele 23 de victime de anul acesta puteau să nu existe. Nu mai vorbesc de pagubele materiale şi de suferinţa a mii de oameni!
Ceea ce a făcut Guvernul Boc 1 poate fi lejer încadrat ca atentat la siguranţa naţională. Mai mult decât atât, ceea ce a făcut Guvernul Boc 1 reprezintă crima perfectă: 23 de oameni au murit însă ucigaşii nu vor răspunde niciodată în faţa legii. Şi pun pariu că doamna Kovesi e mult prea ocupată ca să se sesizeze în acest caz!