x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liviu Luca a plecat acasa de la Parchet; Liber şi "prieten cu Vîntu"

Liviu Luca a plecat acasa de la Parchet; Liber şi "prieten cu Vîntu"

09 Sep 2010   •   00:00
Liviu Luca a plecat acasa de la Parchet; Liber şi "prieten cu Vîntu"
Sursa foto: /evz.ro

Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, a fost audiat, joi seară, timp de o oră şi jumătate de către procurorii Parchetului instanţei supreme, în calitate de martor în cazul lui Nicolae Popa. Liviu Luca a fost adus sub escortă la sediul Parchetului instanţei supreme, în jurul orei 19.15, de unde a plecat după aproximativ o oră şi jumătate.

Luca a susţinut, la intrarea în sediul Parchetului General, că nu ştie care sunt acuzaţiile care i se aduc. De asemenea, liderul sindical a mai spus că nu îl cunoaşte şi nu l-a văzut niciodată pe fostul director al Gelsor, Nicolae Popa.

Anchetatorii au adus, joi seara, la sediul parchetului, mai multe cutii cu documente ridicate de la reşedinţa lui Luca, din judeţul Prahova.

Avocatul lui Liviu Luca a declarat, la plecarea de la reşedinţa acestuia, că anchetatorii au ridicat mai multe documente, dar şi un laptop, de la locuinţa lui Luca.

Parchetul General a decis, joi, reţinerea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, a cetăţeanului moldovean Octavian Ţurcan, precum şi a şoferului lui Vîntu, Alexandru Stoian. Cei trei sunt cercetaţi într-un dosar ce are ca obiect favorizarea infractorului, legat de fuga din ţară şi finanţarea şederii în Indonezia a fostului director al Gelsor, Nicolae Popa.

×
Subiecte în articol: observator