Un caz stupefiant de cenzură totală în plină democraţie: de patru ani de zile, o piesă de teatru de excepţie a unuia dintre cei mai în vogă dramaturgi zace îngropată în stadiu de "repetiţie" doar pentru că personajul central aduce izbitor de mult cu Traian Băsescu, purtînd şi acelaşi nume. De altfel, nici nu este o simplă coincidenţă, scrie inpolitics.ro
Acum patru ani, la Teatrul de Comedie a intrat vijelios în repetiţie piesa de teatru "Vecinii noştri de pat" a lui Valentin Nicolau, în regia lui Alexandru Tocilescu şi cu George Mihăiţă şi George Ivaşcu în rolul principal. Piesa era dată ca un viitor mare succes şi a fost aşteptată cu mult interes, mai ales că presa relata încă de la repetiţii o mulţime de evenimente notabile: la castingul pentru diverse roluri a fost o aglomeraţie de nedescris, o pretendentă la un rol de prostituată s-a dezbrăcat în faţa examinatorilor şocaţi şi s-a spălat cu apă dintr-o sticlă, în locurile intime, actorii nu puteau să repete rolurile cum trebuie din cauza hohotelor de rîs care îi potopeau şamd.
Totuşi, dincolo de mica răzbunare a dramaturgului, trebuie spus că piesa nu e croită pentru a-l înţepa pe Băsescu, ci este o privire amară asupra vieţii milioanelor de căpşunari români nevoiţi să plece în pribegie pentru un ban muncit cu greu. Un subiect puţin sau deloc atins, pînă acum, în cinematografia, teatrul sau literatura ultimilor ani. O piesă, îndrăznim să afirmăm, care s-ar fi jucat precis cu casa închisă, estimări împărtăşite, la vremea respectivă, şi de mai-marii teatrului. Numai că nu a fost să fie aşa. Dintr-o dată, repetiţiile au început să se tărăgăneze, data premierii să se îndepărteze, pînă cînd totul a fost lăsat baltă, pe muteşte. Paradoxal, în România s-a putut juca fără probleme o piesă precum "Evangheliştii", a Alinei Mungiu, considerată o mega-blasfemie, refuzată de mulţi actori şi regizori şi în care erau batjocoriţi sfinţii din Biblie, dar nu s-a putut juca una în care era caricaturizat un lider politic. Ce-i drept, ditamai preşedintele.
Valentin Nicolau afirmă că, din informaţiile pe care le-a putut obţine, ordinul a venit de undeva, de la primăria generală condusă, pe atunci, de Adriean Videanu, şi de care aparţine Teatrul de Comedie. "Întîi am avut nişte discuţii cu regizorul Tocilescu, a încercat să mă determine să schimb numele personajului Traian şi să mai tai nişte pasaje care făceau prea limpede asemănarea cu preşedintele, apoi mi-a spus că lui Mihăiţă, care era şi directorul teatrului îi este frică. George Mihăiţă dădea vina pe Toca (Tocilescu n.n.). Mă trimeteau de la Anna la Caiafa. Într-un târziu s-a oprit totul, definitiv. Am încercat, o bună perioadă, să aflu ce soarta va avea, totuşi, piesa, dar toţi s-au codit să îmi dea un răspuns explicit. Oficial, piesa nu a fost respinsă, ba chiar mi s-au plătit, corect, drepturile de autor, nici nu s-a anunţat scoaterea ei din programele viitoare, pur şi simplu s-a aşternut tăcerea şi atît". Nicolau mai spune că, în anii care au urmat, a tatonat terenul la alte teatre pentru punerea în scenă, dar vestea întîmplării de la Comedie se răspîndise şi nimeni nu a dorit să rişte. Cîţiva jurnalişti ori critici precum Bedros Horasangian s-au întrebat, ulterior, în cronici de presă, ce s-a întîmplat cu piesa, dar răspunsul nu a venit de nicăieri.
Dramaturgul încă mai are un dram de optimism: "Sper că piesa mea va fi reluată după ce va expira mandatul actualei puteri...Nu credeam, totuşi, să trăiesc asemenea momente la aproape două decenii de la dispariţia dicaturii şi a cenzurii de stat. Întîi a fost piesa mea, "Legenda ultimului împărat", care a fost scoasă o jumătate de an de pe afişul Naţionalului, în 2005, imediat după ce la Cultură a venit ministru Mona Muscă, apoi a păţit-o "Vecinii...". În general, piesele de teatru constituie radiografii vesele ori amare ale vremurilor în care sunt create; piesa mea a reuşit asta chiar fără să mai ajungă pe scenă!".
Pînă atunci, piesa poate fi citită în volumul scos în 2006 de editura Nemira, "Mai jos de Figueras", în care, pe pagina de gardă, autorul a scris o dedicaţie tulburătoare, prin semnificaţii: "Dedic această carte tuturor acelor lucrători în cultură de pe plantaţiile politicienilor".