x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şoferul lui Vântu acuză

Şoferul lui Vântu acuză

de Violeta Fotache    |    15 Sep 2010   •   00:00
Şoferul lui Vântu acuză
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Duelul apărare-acuzare în dosarul "Lotul Vântu" se extinde din sala de judecată şi la Consiliul Superior al Magistraturii. Alexandru Stoian, şoferul lui Sorin Ovidiu Vântu, considerat de anchetatori "omul de încredere" al afaceristului, l-a reclamat pe procurorul de caz la CSM, prin intermediul noului său apărător, avocatul Alexandru Chiciu.

Angajat oficial luni de familia lui Alexandru Stoian, avocatul Chiciu a trimis marţi la CSM, prin poştă, cu confirmare de primire, o plângere împotriva procurorului Marius Iacob, şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul instanţei supreme, anchetator în acest caz. "Am depus plângere pentru comiterea abaterilor disciplinare reglementate de art. 15 din Codul deontologic al magistraţilor şi art. 91 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată. Procurorul de caz a dezvăluit presei draftul cererii de arestare preventivă", ne-a declarat marţi avocatul Chiciu.

Art. 91 din Legea 303/2004 arată că "Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, şi să respecte secretul profesional". Iar art. 15 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 328/2005, arată că: "(1) Judecătorii şi procurorii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate" şi "(2) în cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidenţial, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să păstreze materialele respective în incinta instanţei sau a parchetului şi să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege şi de regulament".

"Înainte ca dosarul să fie înaintat Tribunalului Bucureşti, în ziua de 09 septembrie 2010, de la procurorul de caz a plecat către unii reprezentanţi ai presei, pe e-mail, un înscris reprezentând proiectul («draft-ul») referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. Documentul astfel distribuit a fost publicat (...), conţinutul său fiind preluat de mass-media şi difuzat astfel opiniei publice, înainte de a lua eu însumi la cunoştinţă despre conţinutul său, înainte ca avocaţii mei să îl cunoască şi înainte ca o instanţă de judecată să poată aprecia asupra temeiniciei şi realităţii celor consemnate. Urmărirea penală nu este caracterizată de publicitatea specifică judecăţii (...). Este evident că răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor revine procurorului de caz. Iar cum dreptul la un proces echitabil este un principiu fundamental, apreciem că, în baza prezumţiei de nevinovăţie ce mi se aplică, Iacob Marius Constantin a acţionat cu rea-credinţă, încălcând flagrant orice limită a deontologiei profesionale", se arată în plângere.

Reclamantul cere CSM să intervină "pentru a lua măsuri care să asigure funcţionarea corectă a sistemului judiciar şi care să descurajeze practicile abuzive ce conduc la inducerea în rândul opiniei publice a opiniilor de «dirijare» a anchetelor «pe surse» şi a arbitrariului autorităţilor".
Azi, la Curtea de Apel Bucureşti se judecă recursul împoriva arestării lui Sorin Ovidiu Vântu, Alexandru Stoian şi Octavian Ţurcan, acuzaţi de favorizarea infractorului Nicolae Popa.


Vlas mai aşteaptă
Maria Vlas a mai ratat ieri o ocazie de a fi eliberată condiţionat din închisoare. Comisia specială a Penitenciarului Târgşor a decis ieri ca aceasta, condamnată la zece ani de închisoare pentru afacerile penale FNI şi FNA, să mai stea cel puţin două luni în detenţie. Comisia şi-a motivat decizia cu faptul că nu au apărut schimbări convingătoare de conduită, "în sensul înţelegerii consecinţelor infracţiunilor comise". Cazul său va fi rediscutat după 13 noiembrie, Ioana Maria Vlas îndeplinind condiţiile legii - deţinuţii cu vârste de peste 55 de ani şi care au de executat pedepse mai mici sau egale cu zece ani pot beneficia de liberare condiţionată înainte de termen dacă au efectuat o treime din pedeapsă.

×
Subiecte în articol: observator