x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Suspendat - Atanasiu pleaca din fruntea MapN

Suspendat - Atanasiu pleaca din fruntea MapN

de Oana Stancu Zamfir    |    Dana Piciu    |    13 Sep 2006   •   00:00
Suspendat - Atanasiu pleaca din fruntea MapN

Presedintele Traian Basescu a semnat aseara decretul de suspendare din functie a ministrului Apararii, Teodor Atanasiu.

Presedintele Traian Basescu a decis sa-l suspende din functie pe ministrul Apararii, Teodor Atanasiu. Acesta este urmarit penal pentru abuz in serviciu, in urma plangerilor depuse de consilierul prezidential Adriana Saftoiu si de deputatul PSD Eugen Bejinariu.

Seful statului si-a motivat gestul prin nevoia de a impiedica orice suspiciune de influentare a anchetei avand in vedere declansarea procedurii de urmarire penala impotriva lui Atanasiu. Aseara, Administratia Prezidentiala a facut publica semnarea decretului de trecere in rezerva a generalului Eugen Badalan, numirea in locul sau la sefia Statului Major General a viceamiralului Gheorghe Marin si suspendarea ministrului liberal al Apararii, Teodor Atanasiu.

REPLICI LIBERALE. Premierul Tariceanu a reactionat imediat si a dat o declaratie de presa in care a aratat ca decizia presedintelui "are o componenta politica majora", ea inscriindu-se in prerogativele sale legale, insa "fara ca legea sa il oblige sa actioneze in acest sens. Responsabilitatea acestei decizii ii revine sefului statului". El a mai precizat ca in perioada urmatoare va face o nominalizare pentru a asigura interimatul la Ministerul Apararii. Liberalii, prin purtatorul lor de cuvant, Varujan Vosganian, si-au anuntat "solidaritatea" cu Teodor Atanasiu, ei sustinand in continuare ca principalul motiv al acestei "in-versunari la adresa ministrului este legat de sustinerea acordata de acesta pentru retragerea trupelor romanesti din Irak". (O. Stancu/D. Piciu)

×
Subiecte în articol: observator