În timpul confruntării dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni, Băsescu şi Geoană au avut ocazia de a-şi adresa câte o întrebare. Băsescu a fost cel care a început, cerându-i lui Geoană să prezinte scuze pentru că a minţit în legătură cu întâlnirea pe care ar fi avut-o cu Vîntu în Deltă.
Apoi, Mircea Geoană a fost întrebat dacă s-a întâlnit din nou cu Sorin Ovidiu Vîntu cu o noapte în urmă. Răspunsul acestuia a fost unul afirmativ, cu precizarea că a fost sunat de omul de afaceri după ce într-un interviu i-a spus că este "malefic şi uşor turbulent".La rândul său, Mircea Geoană l-a întrebat pe Traian Băsescu ce a făcut în cei cinci ani de mandat. "Foarte multe. Se află pe site", a răspuns Băsescu scurt, enumerând apoi câteva dintre reuşitele mandatului său.
Traian Băsescu nu a ratat ocazia să vorbească despre cazul fostului director Gelsor, dovedind că este la curent cu evoluţia anchetei, scrie antena3.ro.
"Ieri a fost arestat Popa Nicolae, cel care a devalizat, în numele lui Vîntu, Gelsor şi FNI, alături de Ioana Vlas. Cel care îi căra banii cu sacoşa. Domnul Vîntu are o mare problemă: unul din martori a fost arestat la Jakarta. Îmi este cunoscută panica în care un om care se teme şi care, probabil, l-a sprijinit să dispară din ţară intră când martorul principal apare şi autorităţile româneşti îl prind", afirma atunci Traian Băsescu.