Pe David, părinţii l-au aşteptat să sosească 14 ani. Cu emoţie, cu dragoste, cu încredere că o aşa binecuvântare le va întări relaţia şi le va spori binele din familie. Primul gângurit, primul zâmbet au fost pentru cei doi părinţi recompensa supremă la nopţile de nesomn sau la neliniştile provocate şi de cele mai mici scâncete ale bebeluşului. Au trecut două luni de fericire deplină. Un firicel de sânge însă, apărut în scaunul copilului, i-a întărit convingerea mamei că ar fi nimerită o ecografie abdominală.
"Două-trei zile nu am mai avut lapte. De la stres, de la oboseală, nu ştiu. I-am dat lapte praf. Poate şi pentru că am greşit doza, a vomitat, nu i-a fost bine lui David. M-am îngijorat şi m-am dus la spital", povesteşte mama, asistentă medicală la o clinică particulară din Bucureşti. Rezultatul analizei a provocat disperare în sufletul părinţilor. Medicii i-au spus sec că cel mic ar fi bănuit de cancer. Mai precis, neuroblastom - o tumoare malignă. Încă din primele ore de după naştere, mama a avut de depăşit încă un şoc. A crezut atunci că tot greul a trecut. "Medicul neonatolog ne-a spus că David trebuie alimentat pe sondă şi trebuie montată o perfuzie pentru tratament antibiotic, din cauza sepsisului, o infecţie generalizată provocată de infecţia mea urinară din timpul sarcinii, pe care am tratat-o, dar care, prin lichidul amniotic, ajunsese şi la el. Lucrurile s-au ameliorat, David şi-a revenit şi am crezut că prin ceva mai rău de atât nu vom mai trece, că nu are ce să se mai întâmple rău cu băieţelul nostru drag, care are parte de atâta dragoste. Din păcate însă, ne-am înşelat foarte tare", îşi aminteşte mama, Roxana Buşe, momentele de grea cumpănă prin care Dumnezeu îi punea să treacă.
Drumurile prin spitale au continuat. La fel şi investigaţiile medicale. RMN-ul a indicat fără tăgadă însă că în organismul de numai 2 luni al copilului se cuibărise o tumoare de 4 cm, chiar deasupra glandei suprarenaliene drepte. "De asemenea, medicii au observat şi nişte calcifieri, care ne-au pus rău pe gânduri. Prin definiţie, neuroblastomul prezintă astfel de calcifieri. Medicii români, la fel şi cei pe care i-am contactat în străinătate, ne-au spus că diagnosticul final, dacă este sau nu malignă ori benignă acea formaţiune tumorală, îl vom afla după realizarea intervenţiei chirurgicale, în urma biopsiei."
Mamei lui David îi tremură vocea. De ani buni lucrează în sistemul medical din România. A văzut oameni care, după ce au luptat ani la rând cu boala, au murit. A văzut cum medicii se declară neputincioşi în faţa multor boli, din cauza lipsei aparaturii sau a condiţiilor necesare realizării unei operaţii mai complicate. Gândul că viaţa fiului său atârnă de sistemul medical din România o terifiază. "Pe lângă groaznicul diagnostic (chiar dacă doar prezumtiv), disperarea vine şi din faptul că suntem conştienţi că sistemul nostru sanitar este la pământ, metodele operatorii şi de sterilizare de aici, îngrijirile postoperatorii, tratamentul, toate acestea sunt riscante în România şi inferioare celor din alte ţări. Această tumoare trebuie rezecată, nu fără riscuri însă, şi nu ne putem lăsa micuţul să fie încă o victimă a mediului sanitar de la noi", îşi spune gândurile mama pe blogul fiului său.
Au început de-atunci să caute clinici în străinătate. În Turcia, suma de bani percepută li s-a părut enorm de mare, aşa că au mers pe varianta plecării în Franţa, la una dintre cele mai prestigioase clinici din Paris, Gustave Roussy. În inima mamei, Dumnezeu ţese gânduri bune. Medicii au încurajat-o, spunându-i că, fiind mic, băiatul are mari şanse de a se recupera rapid, iar boala fiind depistată din timp, celule canceroase nu s-au răspândit în organism. David a împlinit de curând 6 luni. Este vioi, zâmbăreţ, şi asta le dă putere părinţilor lui. Să-l ajutăm să se facă bine, să crească mare, întru bucuria şi fericirea familiei sale!
Să salvăm o viaţă!
Operaţia din străinătate la care trebuie supus David Alexandru costă 38.000 de euro. Până acum, s-au strâns aproape 1.100 de euro. Pentru cei care vor să-l ajute pe cel mic, la banca CR Firenze, Sucursala Grant, pe numele mamei, Buşe Roxana Maria, s-au deschis următoarele conturi:
- în lei: RO86DARO001800061673RO01.
- în euro: RO43DARO001800061673EU01.
Cod Swift: DAROROBU.