x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Duhovnicul a zeci de mii de romani

Duhovnicul a zeci de mii de romani

05 Apr 2004   •   00:00

Pletele haiducesti si barba hirsuta il fac sa para un sfant cu spada. Insa umerii stransi, ca pentru a sprijini nevazute poveri, arata omul din el. Parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda - Neamtspovedeste cate 12 ore pe zi.

Sub soarele rece ca un lord englez, cativa zeci de credinciosi asteapta sa intre la Parintele Iustin. Cu privirile atarnand la pamant tac. N-au ce sa-si spuna ori n-au pofta de vorba. Sunt veniti din toate zarile sa-si gaseasca alinarea dinaintea duhovnicului. Parintele Iustin este recunoscut drept urmasul Parintelui Cleopa si isi onoreaza cu prisosinta renumele. Se trezeste o data cu roua diminetii si se asaza in scaunul de spovedanie, de unde se ridica numai la vecernie. In zilele obisnuite asculta si povatuieste cam la o suta de crestini, iar la sfarsit de saptamana primeste si pana la doua sute de oameni. Fireste, doar o mica parte dintre ei ii sunt fii duhovnicesti. Pe acestia ii spovedeste, le da canon spre indreptare, ii impartaseste. Restul vin la el doar pentru un sfat.

Truda aceasta zilnica nu-l impiedica sa slujeasca in biserica trei, patru ore pe noapte. Mananca putin, doar seara. Iar somnul ii este un dusman, caruia ii face o concesie din cand in cand.

Calugarii si credinciosii care ii stiu regimul de viata sunt convinsi ca numai Dumnezeu ii da puterea sa reziste in acest ritm. Altminteri, nici daca ar fi mai tanar n-ar reusi sa traiasca asa, daramite la 86 de ani.

 

La brat cu moartea

Dupa ceasuri intregi de astepare am ajuns la Parintele Iustin. Ne-a primit intr-un soi de hol ingust, intre doua chilii, potrivit pentru o discutie scurta, nu pentru taifas.

N-are vreme si nici nu vrea sa vorbeasca despre sine. Crede ca este mai degraba nevoie sa atraga atentia la descrestinarea romanilor. Totusi, intrebarile noastre ii desteapta amintirile de prin odaile memoriei. Era preot la Catedrala Episcopala din Roman, in 1948, cand a fost arestat sub acuzatia ca face parte din organizatii subversive. Condamnat la 12 ani de inchisoare, i-a ispasit la brat cu moartea, in puscariile de la Suceva, Jilava, Vacaresti, Aiud, Baia Sprie. "Moartea facea parte din viata noastra. O vedeam ca pe o izbavire, caci este poarta spre viata de dincolo pe care ne-o dorim. Oricum, moartea mi-a fost tovaras si mai inainte, pe frontul de est, cand am mers ca preot cu trupele romane pana la Odessa." Rugaciunea neincetata l-a ferit de nebunie si i-a pastrat credinta nestirbita. Cand s-au sfarsit cei 12 ani, l-au intrebat daca mai crede in Dumnezeu. A raspuns ca da si a primit inca patru ani de temnita. I-a dus si pe acestia, nadajduind ca va putea ridica o manastire, dupa ce se va elibera. In 1964 s-a intors acasa cu acest gand. Mama sa nu l-a recunoscut cand l-a vazut, ci a crezut ca este vreun drumet ostenit care cauta adapost. L-a intrebat de unde vine si, afland ca a iesit din inchisoare de la Periprava, a vrut sa stie daca l-a intalnit pe fiul ei. "Mama, eu sunt!", i-a zis Parintele Iustin. Emotia revederii i-a fost fatala mamei sale.

 

Sprijin pentru saraci

Pana sa reimbrace hainele preotesti, a muncit la taiat busteni. Mitropolitul de atunci al Moldovei, Iustin Moisescu, nu voia sa auda de preoti fosti detinuti politici. Staretul de la Manastirea Secu a insistat pe langa Mitropolit sa-i permita Parintelui Iustin sa slujeasca. Mitropolitul a fost categoric: "Sa nu-l prind in Moldova!". Atunci, securistul care avea sub observatie manastirea, i-a spus staretului sa-l ia pe Parintele Iustin pe raspunderea lui. Si parintele a revenit la menirea sa.

In 1991, parintele si-a vazut implinit visul: a pus piatra de temelie a Manastirii Petru Voda. In trei luni au fost zidite biserica si primele chilii. Cu fiecare an s-au adaugat vietuitori, chilii, dependinte. Azi, manastirea are 60 de calugari si este unul dintre cele mai cautate locuri de pelerinaj. Acum trei ani, Parintele Iustin a construit, cu ajutorul monahilor si al credinciosilor, si un schit de maici, la doi kilometri de manastire. Pe langa acest schit, unde este duhovnic, Parintele Iustin a facut un azil de batrani si o casa de educatie pentru copii. Cele 40 de maici ingrijesc 20 de batrani saraci si 20 de copii din familii nevoiase. "Biserica trebuie sa-i intinda o mana celui care nu are ce manca si imbraca. Nu e nimic extraordinar in asta, ci doar implinirea unei datorii", zice Parintele Iustin pe picior de plecare.


 

"Libertatea nebuna i-a stricat pe romani"

Parintele Iustin este framantat in ultimii ani tot mai mult de descrestinarea romanilor. El ia "pulsul" natiunii in scaunul de spovedanie. Am incercat sa aflam cum ii vede Sfintia Sa pe romani.

 

  • Jurnalul National: Parinte, cum sunt asta zi romanii ortodocsi fata de pana in 1989?

    In ultimii ani, romanii s-au mai stricat, s-au lasat in voia unei libertati nebune, care-i duce la atitudini necrestinesti sau chiar anticrestine. Omul romanesc si-a pierdut reperele si a rasturnat scara de valori. De fapt era pe undeva de asteptat, dupa 50 de ani de comunism.

     

  • De ce erau mai buni crestini romanii in regimul comunist ?

    Se stie ca atunci cand e persecutat omul e mai credincios, isi da mai repede seama ca nadejdea o gasesti numai la Dumnezeu.

     

  • De ce spuneti ca romanii sunt mai nepasatori azi din punct de vedere religios?

    Pentru ca multi dintre cei care merg la biserica o fac numai formal, fara sa-si planga pacatele si fara sa caute indreptarea cu adevarat. De pilda, cand vin la biserica de Inviere, multi se limiteaza la a-si sfinti ouale rosii si cozonacii si sa ia lumina; apoi pleaca inainte de sfarsitul slujbei. Nu inteleg nimic din aceasta sarbatoare si nici sufletele lor nu se bucura intr-adevar.

     

  • Este mai greu acum sa fii duhovnic?

    Harul duhovnicului este azi puterea de a rezista suvoiului urias de pacate care vine inspre el prin gurile credinciosilor. Afli atatea grozavii ca obosesti si apoi devii insensibil. In ciuda acestora, trebuie sa-ti pastrezi echilibrul si sa lucrezi asupra oamenilor cu aceeasi puritate a duhului sfant.


 

Moastele de la Aiud

In urma cu trei ani, Parintele Iustin a adus la Petru Voda cinci cranii ale unor fosti detinuti politici din groapa comuna de langa Penitenciarul Aiud. Crede ca majoritatea celor martirizati acolo de catre comunisti ar trebui sa populeze calendarul ortodox. "Cine stie cate sute sau mii de trupuri ucise in chinuri se vor fi sfintit din voia Domnului, dar stau nedescoperite si necinstite. Sa stiti ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu, pentru ca nu recunoastem jertfa." De aceea a hotarat sa puna intr-o racla acele ramasite pamantesti spre a fi slavite ca sfinte moaste. Parintele crede ca temnitele din Romania comunista au fost adevarate manastiri, unde elita tarii si-a ispasit o parte din pacatele firii omenesti. Si a inchinat manastirea pe care a fondat-o memoriei celor ucisi in inchisorile comuniste.


 

CV

Iustin Parvu

 

  • Nascut pe 10 februarie 1918, la Petru Voda - Neamt© 1936 - intra frate la Manastirea Durau
  • 1939 - se inscrie la Seminarul teologic de la Manastirea Cernica
  • 1942-1944 - merge, ca preot misionar pe frontul de est, pana la Odessa
  • 1948 - este arestat pe motive politice si condamnat la 12 ani inchisoare
  • 1960 - este condamnat la inca patru ani de temnita pentru ca nu s-a lepadat de credinta
  • 1964 - este eliberat si devine muncitor forestier
  • 1966-1975 - preot-monah la Manastirea Secu
  • 1975-1990 - vietuieste la Manastirea Bistrita
  • 1990-1991 - a fost preot slujitor si duhovnic la Manastirea Secu
  • 1991 - a intemeiat Manastirea de la Petru Voda - Neamt, al carei staret si principal duhovnic este
  • 2000 - ridica o casa de educatie pentru copii si un azil pentru batrani.

 

Cel mai mare duhovnic in viata

Pr. Gheorghe Calciu

"Cred cu tarie ca cel mai mare duhovnic in viata este Parintele Iustin Parvu de la Petru Voda. Este si cel mai puternic om duhovnicesc. Chiar daca nu are nici un rang ierarhic, are rangul Duhului care i s-a dat si care nu se va putea lua de la el. As vrea ca Sfintii Arhangheli si Maica Domnului sa-i pazeasca pe ucencii sai de ispita mandriei de a-i fi ucenici."

 

Omul lui Dumnezeu

Pr. Amfilohie

"Parintele Iustin mi-a fost staretsi mi-a ramas model. Este de ajuns sa-l vezi o singura data ca sa intelegi ca este omul lui Dumnezeu si sa-l indragesti. Cat despre celelalte daruri ale sfintiei sale cred ca este de prisos sa vorbim. Este un erou in scaunul de spovedanie, preocupat in egala masura de soarta unui om, cat si de soarta tarii si a bisericii."

 

O pilda de curaj

Dr. Pavel Chirila

"Parintele Iustin a dovedit prin propria viata ca suferinta este masura tuturor lucrurilor. De aceea, sfatul Sfintiei Sale este atat de veridic, eficient si, evident, cautat. Ma bucur foarte mult ca am cunoscut un om deosebit ca parintele si imi face realmente bine sa discut, fie si pentru cateva minute cu Sfintia Sa, cand merg la el. Parintele e o pilda de curaj pentru tineret."


CONTINUARE: Facatorul de pace

×