x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Funeriu, ministrul pixelului albastru

Funeriu, ministrul pixelului albastru

de Diana Scarlat    |    26 Oct 2010   •   00:00
Funeriu, ministrul pixelului albastru
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Ministrul-Jaguar – de la calcularea traiectoriei pumnului lui Traian Băsescu la fotoliul de ministru al Educaţiei.



La scurt timp de la izbucnirea scandalului "pumnul lui Băsescu", după difuzarea imaginilor cu un copil lovit peste faţă de preşedintele ţării, unul dintre celebrii necunoscuţi ai politicii româneşti, actualul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a au­to­sesi­zat şi a ţinut să-i sară în ajutor şe­fului statului cu o demonstraţie fizico-informatică a nevinovăţiei lui. Daniel Funeriu a fost numit apoi ministru al Educaţiei în Guvernul Boc II.

Sâmbătă, 28 noiembrie 2009, Fu­neriu posta pe blogul său următorul comentariu, cu titlul "Adevărul despre film": "Singurul adevăr cu care toată lumea este de acord în ceea ce priveşte filmuleţul care intoxică viaţa publică în aceste zile conţine următoarele elemente: un copil de 10 ani a interacţionat cu Traian Băsescu în 2004. Interacţia respectivă nu l-a speriat, nu i-a provocat teamă, el afirmând chiar că ar vota cu Traian Băsescu dacă ar avea vârsta. În 2009, acelaşi copil, de 15 ani acum, a in­terac­ţionat cu trusturile Realitatea, Antena şi ziarul Gardianul. Acum este traumatizat. Trăgând linie, fiecare ajunge la concluzia sa".

Daniel Funeriu fusese invitat special la emisiunea lui Dan Diaconescu în direct la OTV în noaptea de 27 spre 28 noiembrie, unde a avut grijă de campania electorală a lui Traian Băsescu, făcându-şi publicitate şi sieşi, în cadrul unei deosebit de erudite discuţii în care mai-mai că ar fi pu­tut să apară, în orice moment, Oa­na Zăvoranu. Capii Guvernului Boc se mutaseră în perioada cu pri­cina, cu tot cu declaraţii în exclusivi­tate, la postul OTV, care până atunci promova "celebrităţi" precum Magda Ciumac dansând în direct pe masă, soţul ei, Tolea, recidivist, actualmente încarcerat, şi mulţi manelişti, mai mult sau mai puţin cunoscuţi.

Ajuns şi el la OTV, actualul mi­nistru al Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a remarcat prin zelul de a-i ridica osanale preşedintelui Băsescu. El a făcut atunci, în direct, un calcul deta­liat al traiectoriei palmei lui Traian Băsescu, participând activ la demola­rea pas cu pas a filmului care adu­cea mărturia reacţiei necontrolate a şefului statului.

Daniel Funeriu şi-a început seria intervenţiilor la OTV prin a declara că s-a documentat întreaga zi în domeniul biomecanicii, ca să demonstreze că cea mai mare viteză a pumnului unui campion de box este de 50 de kilometri la oră, iar preşedintele Băsescu ar fi trebuit să-şi mişte mâna cu o viteză de două ori mai mare ca imaginile să fie reale. "Dacă-mi permiteţi o mică inter­ven­ţie, domnule Diaconescu. Sigur, e prima dată când sunt la dumnea­voastră la televiziune, poate telespectatorii dumneavoastră nu mă cunosc. Eu sunt om de ştiinţă. Am un laborator de cercetare în München, am lucrat trei ani în Statele Unite, cinci ani am făcut cercetări în Japonia, deci vorbesc despre ceea ce ştiu", spune Daniel Funeriu în emisiunea lui Dan Diaconescu. "Ce specializare aveţi?", apu­că să-l întrebe, scurt, Diaconescu, du­pă care nu-l mai poate opri aproa­pe o jumătate de oră. "Eu sunt specia­list în chimie, biochimie, biofizică, dar specializarea mea în ştiinţă este dincolo de orice domeniu. Domnu' Diaconescu, astăzi m-am interesat toată ziua despre ceea ce înseamnă biomecanică, adică viteza cu care oamenii se mişcă şi-aşa mai departe. Mâna, dacă acest film ar fi adevărat, mâna preşedintelui ar parcurge aproape un metru în exact 0,04 secunde, cât durează un cadru. Asta ar însemna, dacă ar fi adevărat, că viteza cu care se deplasează mâna preşedintelui este undeva la 70 de kilometri pe oră. Ştiţi care este cea mai mare viteză înregistrată vreodată a pumnului unui boxer profesionist? 50 de kilometri la oră. Deci studii foarte amănunţite găsiţi pe internet de la Universitatea din Manchester, împreună cu o firmă privată foarte reputată în domeniul biomecanicii, adică mişcarea mâinilor şi-a corpului a determinat că cel mai bun boxer are o viteză maximă sub 50 de kilometri la oră. Dacă aceste imagini ar fi adevărate ar însemna că preşedintele îşi mişcă mâna cu o viteză aproa­pe de două ori mai mare decât cel mai rapid boxer care a existat pe lu­mea asta. Deci este... să fim serioşi! Acu­m, ce se-ntâmplă, asta face parte dintr-o serie de minciuni. De ce? Pentru că poate cei de la PSD au avut o in­formaţie care-a apărut doar astăzi", con­tinuă Daniel Funeriu. În conti­nua­re, actualul ministru al Educaţiei i-a făcut campanie electorală lui Traian Băsescu, invocând marele lui succes şi recunoaşterea în faţa marilor puteri ale lumii. "O informaţie foarte importantă pentru România. Cel mai mare succes al diplomaţiei româneşti de după al doilea război mondial s-a petrecut, s-a concretizat astăzi. Domnule Diaconescu, România a obţinut astăzi cel mai important comisariat european care gestionează 53 de mi­liarde de euro pe an. Deci România va conduce Comisariatul European pe Agricultură. Este un succes imens al preşedintelui Băsescu. Este un succes - să vă spun ce-a spus despre asta şe­ful comisiei pentru afaceri eu­ro­pe­ne din Parlamentul german. A spus aşa: «Obţinerea acestui post de Ro­mâ­nia este un succes personal al lui Traian Băsescu şi acest succes arată greutatea mare pe care preşedintele României, Traian Băsescu, o are la Bruxelles». Deci, domnule Diaconescu, oamenii ăştia ne-au spus luni de zile că preşedintele este izolat, că pre­şedintele n-are nici o trecere. Şi, dacă ar fi aşa, vă imaginaţi dumneavoastră că marii centri de putere ai lumii ar da atâta putere unui om din România da­că preşedintele României ar fi izolat? Deci, iată că minciunile lor încep să fie demontate cu argumente, cu fap­te şi vedem bine că preşedintele face, obţine lucruri foarte importante pentru România, pe când ei doar vorbesc", a mai spus Funeriu. Con­clu­zia lui a fost următoarea: "Dom­nu­le Diaconescu, avem lucruri se­rioa­se de făcut în România şi am vă­zut că preşedintele se ocupă de aceste lucruri serioase (...) Toate lucrurile astea sunt făcute cu un scop precis: să-l discrediteze pe Traian Băsescu!"

Funeriu nu a uitat nici să sublini­e­ze faptul că a mai fost propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi în Guvernul Croitoru, lăudând echi­pa din care ar fi trebuit să facă parte şi blamându-i în acelaşi timp pe membrii Opoziţiei, care nu au lăsat acel mi­nunat guvern să-şi demonstreze va­loarea. Funeriu nu a uitat să se au­to­promoveze, subliniindu-şi importanţa prin replici precum: "Sunt două domenii la care eu mă pricep: Educaţia şi Cercetarea" sau "sunt atins profund în simţământul meu de român atunci când ţara are nevoie să construim", într-un discurs foarte bine organizat pentru a deconstrui sistematic acuzaţiile care i se aduceau lui Traian Băsescu şi să construiască, simultan, imaginea idilică a partidului de guvernământ şi a liderilor lui, prin contrast cu Opoziţia blamată.

Actualul ministru a avut însă grijă să-şi adapteze retorica şi în spiritul "otevist" deja consacrat, folosind ex­pre­sii precum "abureală" sau în­trebări retorice şoptite-n barbă, prin­tre replici, precum "despre ce vorbim, dom'le?". Replica decisivă a discursului a fost la jumătatea emisiunii: "Să tragem învăţătura că poporul ăsta nu poate să fie minţit la infinit", a spus Funeriu, ca un rezumat pentru demonstraţia că Opoziţia e rea şi mincinoasă, în timp ce partidul de la gu­vernare, în frunte cu Traian Bă­sescu, ar deţine adevărul absolut şi ar fi unica şansă a românilor.

În decembrie 2009, după scrutinul prezidenţial, preşedintele reales Traian Băsescu l-a însărcinat tot pe Emil Boc, care era premier interimar, să formeze noul Guvern, iar Daniel Funeriu a fost desemnat în sfârşit ministru al Educaţiei, Tineretului şi Sportului, după o altă tentativă nereuşită în guvernul Negoiţă. Noul Guvern Boc cu Funeriu ministru al Educaţiei a fost învestit de Parlament la 23 decembrie 2009.


CUM A TRĂIT DOMN' MINISTRU DIN LEAFĂ
Zilele de 20, 21, 22 şi 23 decembrie 2009, de la propu­nerea lui Funeriu în funcţia de ministru, până la numirea oficială, au fost foarte încărcate pentru noul ministru al Educaţiei, care se lăuda în presa centrală cu maşinile pe care le conduce şi cu faptul că toată viaţa lui a trăit din salariu de cer­ce­tător. Astfel s-a elucidat misterul celor două maşini Ja­guar cumpărate la mâna a doua, pe cea de-a doua cum­pă­rându-şi-o pentru că prima i s-a stricat. Funeriu po­ves­tea cum a ajuns să trăiască din cercetare, fără grija zilei de mâine, fiind prezentat ca cercetător în chimie şi bio­chi­mie, fost olimpic naţional al României, doctor în chi­mie (conducător de doctorat Jean-Marie Lehn, Premiul No­bel pentru chimie în 1987), cercetător în Germania, SUA, Japonia, fost eurodeputat PD-L. Ulterior s-a aflat că actualul ministru nu a avut răbdarea necesară să-şi echi­valeze studiile făcute în străinătate, astfel încât a ră­mas cu numai 11 clase pentru legislaţia românească. Din de­claraţia de avere a ministrului mai reiese pasiu­nea sa pentru maşinile second-hand, precum şi abilitatea extraor­dinară de a le cumpăra la preţuri foarte mici. Aşa se face că ministrul Funeriu şi-a cumpărat în 2006 un Jaguar fa­bricat în 1996, cu 7.000 de euro, şi un Audi A6 Break, fa­bri­cat în 2001, cu fabuloasa sumă de 2.500 de euro, iar în 200­9, alt Jaguar, fabricat în 2004, cu 10.000 de euro. Dacă pen­tru cele două maşini marca Jaguar preţurile reale pe pia­ţă sunt cu trei-patru mii de euro mai mari, un Audi A6 nu se putea cum­păra în 2006 cu mai puţin de 7.500 de eu­ro, conform dealerilor de maşini la mâna a doua. Poate că norocoşii care cumpără maşini atât de ieftine sunt nu­mai cei cu ade­vărat pasionaţi, iar această pasiune l-a de­ter­minat pe mi­nistru să dea şi exemplul colaborării cu fir­ma Audi, la 3 februarie 2010, când spunea: "Universităţile tre­buie să facă bani. De ce universitatea din München poate avea program de construcţii de maşini finanţat de Audi, iar în România nu e posibil?", ca răspuns la revolta univer­sitarilor care cer salarii decente. Deşi ministrul se laudă încă de la începutul manda­tului cu sumele foarte mari pe care le-a câştigat din acti­vitatea de cercetare şi din cea didactică, tot el a făcut posibilă blocarea angajărilor în sistemul de învăţământ, dimi­nuarea drastică a salarii­lor profesorilor şi a banilor pentru cercetare. "Am trăit toa­tă viaţa mea din salariu şi acesta a fost foarte bun încă de când mi-am început acti­vi­tatea profesională, din 1994, când mi-am început docto­ratul în Franţa şi aveam un sa­la­riu echivalent a 2.000 de euro. Apoi, în SUA, am avut la început un salariu spre 30.000 de dolari pe an, ajungând spre finalul perioadei de activitate din SUA la un salariu de 60.000 de dolari pe an", declara ministrul Funeriu în decembrie anul trecut.


×