Masacrul de la Katin, o tragedie şi numeroase interese de stat

Decesul înalţilor demnitari polonezi petrecut în urmă cu câteva zile, în apropierea Pădurii din Katin, închide un cerc funest. Totul a început în primăvara lui 1940, când peste 20.000 de prizonieri polonezi au fost ucişi la iniţiativa NKVD-ului, cu aprobarea lui Iosif Stalin. De atunci, cu ajutorul propagandei, teribila armă a secolului al XX-lea, tragedia a servit intereselor mai multor state. În numele adevărului...

BERIA A PROPUS, STALIN A APROBAT
Al doilea război mondial a debutat în 1939, prin dubla invadare a Poloniei de Germania şi Uniunea Sovietică. Astfel a început drama prizonierilor polonezi, capturaţi de Armata Roşie. Peste 20.000 de ofiţeri şi soldaţi au fost duşi departe de familiile lor. Nu ştiau atunci ce-i aştepta. În birourile Comisariatului pentru Afacerile Interne al URSS (NKVD, în limba rusă), Lavrenti Beria găsise soluţia.

În martie 1940, a propus lui Stalin uciderea polonezilor închişi la Starobelsk, Koziolsk, Ostaşkov şi în alte închisori. Pentru aplicarea măsurii, rapid aprobate de "ţarul" roşu, a fost însărcinată o echipă formată din V. Merkulov, B. Kobulov şi L. Bastakov.

Masacrul s-a produs în lunile următoare, în mai multe locuri de pe teritoriul URSS:
Pădurea Katin, Harkov, Kalininsk (actualmente Tver). În total, peste 22.000 de oameni - elita intelectuală şi militară poloneză. Şi-au pierdut viaţa înalţi ofiţeri ai Armatei (generali, colonei), aviatori, cadre universitare, medici, artişti, avocaţi. Toţi au fost executaţi în stil NKVD-ist, cu mâinile legate la spate şi câte un glonţ în ceafă.

Motivaţia oribilelor crime rămâne greu de înţeles. În luarea deciziei monstruoase ar fi contat contextul dificil al războiului ruso-finlandez şi dorinţa de răzbunare faţă de Armata poloneză ostilă apariţiei statului bolşevic. Dar oare poate exista vreun fel de justificare pentru "opera" NKVD-ului?

DESCOPERIREA DE LA "DEALUL CAPRELOR"
În 1943, roata istoriei se învârtise deja. Foştii aliaţi care invadaseră Polonia de la est şi vest, URSS şi Germania, erau în plin război. Iar descoperirea gropilor comune cu polonezii ucişi au servit de minune aparatului de propagandă nazist, condus de abilul Joseph Goebbels. Astfel se justifica "războiul sfânt împotriva hoardelor atee bolşevice".

La trei ani după crimele serviciilor secrete sovietice, trupele Wermacht au descoperit gropile săpate în "Dealul Caprelor", de lângă localitatea Katin. În urma interogatoriilor, sătenii din apropiere au relatat grozăviile petrecute la începutul războiului. Firul macabrelor întâmplări s-a întregit şi cu mărturiile post-mortem ale celor decedaţi, în jurnale şi scrisori pe care le-au păstrat până în ultimele clipe.

Tot mai sistematice, exhumările au revelat dezastrul. Presa din ţările aliate Germaniei şi cele neutre a fost convocată la buza gropilor,
pentru a mediatiza evenimentul.

Victimele au slujit apoi şi adevăraţilor vinovaţi. Propaganda sovietică a denunţat, cu cinism, crimele "călăilor fascişti germani". Comisii succesive ale Crucii Roşii Internaţionale, formate din patologi, medici legişti, anatomişti, au confirmat varianta germană, stabilind că decesele avuseseră loc în lunile aprilie-mai 1940.




UN SUBIECT TABU ÎN EST
În "lagărul" comunist, orice referire la soarta prizonierilor polonezi a fost multă vreme interzisă. În Occident, la presiunea diasporei poloneze, s-au înfiinţat diverse comisii menite să afle adevărul (comitetul Arthur Bliss-Lane, Comisia Madden, Katin Lobby). Începuse "războiul rece" şi orice dezvăluire despre crimele staliniste era binevenită pentru americani şi aliaţii lor europeni.

Monumente evocatoare ale tragediei au fost ridicate în diferite oraşe ale lumii (Stockholm, Londra, Johannesburg, Canberra, Adelaide, Wellington). Până şi în Polonia, în deceniul nouă, la iniţiativa mişcării Solidarnosc (Solidaritatea), subiectul a fost adus în spaţiul dezbaterii publice.

Abia în 1989, autorităţile poloneze au cerut oficial Uniunii Sovietice deschiderea unei anchete. Un an mai târziu, cu ocazia comemorării victimelor, Agenţia TASS a emis un comunicat în care se recunoştea, negru pe alb, adevărul. După dispariţia URSS, preşedintele rus Boris Elţîn, succesorul lui Gorbaciov, a folosit documentele din dosarul Katin pentru a denunţa Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), ca "organizaţie criminală". Alte interese, mascate de dorinţa de "aflare a adevărului".

Ucraina, unul dintre statele succesorale ale URSS, a furnizat informaţii preţioase despre prizonierii polonezi ucişi pe teritoriul său. Nu şi Belarus, stat rămas sub influenţa Moscovei. Între timp, şi "entuziasmul" iniţial al anchetei ruse a scăzut. Din 1993, s-a ordonat chiar sistarea investigaţiilor. Astfel încât identitatea victimelor şi poziţia gropilor comune din Bielorusia Occidentală au rămas un mister nerezolvat al istoriei.

 

Alexandru Birkle, românul de la Katin
Din Comisia Crucii Roşii Internaţionale care a investigat cazul de la Katin a făcut parte şi un român. În 1943, Alexandru Birkle era expert în medicină legală la Ministerul de Justiţie şi angajat al Institutului Mina Minovici. În domeniul investigării asasinatelor de orice fel, era printre cei mai pricepuţi din România. Cu câţiva ani în urmă, examinase corpurile celor ucişi de legionari în închisoarea Jilava.

În 1990, Rodica Birkle-Marta, fiica doctorului, a relatat impresiile tatălui ei după ce s-a întors de la Katin. "Când s-a întors însă acasă de la Katin îi pierise zâmbetul de pe faţă, îşi amintea Rodica Birkle-Marta. Crima aceea îl zguduise. Parcă îl aud: Ce s-a întâmplat cu ofiţerimea poloneză se va întâmpla şi cu a noastră dacă ruşii ajung la noi."

Pentru că ştia adevărul despre Katin, după 1944, medicul Birkle a devenit o ţintă pentru sovietici. Ajutat de poliţiştii care îl cunoşteau, s-a ascuns timp de trei ani. Din ţară a reuşit să fugă cu ajutorul familiei, care i-a procurat un paşaport fals. În exil, a trecut prin mai multe ţări: Elveţia, Franţa, Argentina, Peru, Statele Unite. În urma fugarului au pătimit însă cei de-acasă. În 1952, soţia şi fiica au fost arestate pentru "complicitate la crimă de război" şi condamnate la câte cinci ani închisoare. Doar pentru că ştiau ce se întâmplase cu adevărat în pădurea de lângă Katin...