Mihail și Gavriil sunt cei mai importanți arhangheli ai lui Dumnezeu, având chiar rolul de a conduce „armata” îngerilor. În tradiția ortodoxă, aceștia sunt considerați liderii celor șapte arhangheli: alături de ei sunt și Rafael și Uriil, dar și alți trei îngeri, ai căror nume variază în funcție de religie (Metatron, Chamuel, Zadkiel, Jophiel, Barbiel, Jehudiel, Barachiel, Jeremiel, Varahil, Gudiil sau Salateil). Potrivit Părintelui Cleopa, cei șapte îngeri care se află în fața lui Dumnezeu sunt Mihail, Gavriil, Rafael, Varahil, Gudiil, Salateil și Uriil. În cartea sa, „Ne vorbește Părintele Cleopa”, el explică semnificațiile numelui fiecărui arhanghel:
- Mihail se traduce prin „puterea lui Dumnezeu”,
- Gavriil înseamnă „bărbat tare, bărbat Dumnezeu”,
- Rafael, „povățuitor dumnezeiesc”,
- Varahil, „îndreptător dumnezeiesc”,
- Gudiil este „îngerul pocăinței și al grijii”,
- Salateil este „slujitorul cel mai înalt dumnezeiesc”, iar
- Uriil înseamnă „foc și lumină dumnezeiască”.
Gavriil, mesagerul veștilor bune
Arhanghelul Gavriil este cunoscut drept mesagerul veștilor bune, având un rol esențial în Noul Testament. El le-a vestit părinților Fecioarei Maria, Ioachim și Ana, nașterea fiicei lor, iar ulterior a adus vestea nașterii Mântuitorului Maicii Domnului. Gavriil este adesea reprezentat în icoane purtând un crin sau o trompetă, simboluri ale semnelor divine, iar trompeta sa va suna la a doua venire a lui Iisus pe Pământ.
Mihail, conducătorul oștilor îngerești
Arhanghelul Mihail este liderul îngerilor și cel care transmite rugăciunile credincioșilor către Dumnezeu. În tradiția ortodoxă, Mihail este înfățișat ca un soldat înarmat cu o suliță sau sabie. Este un apărător al celor drepți, iar în tradițiile românești, se spune că Mihail poartă cheile Raiului și luptă împotriva diavolului. În momentul morții unui om, Mihail stă la căpătâiul acestuia, protejându-l de atacurile demonice. Dacă este destinul omului să trăiască, arhanghelul stă la picioarele sale, iar dacă este destinul să moară, el se află în dreapta, pentru a-i proteja sufletul. De asemenea, există o legendă care povestește că Mihail a fost cândva un om simplu, iar după ce a răbdat o soție rea, Dumnezeu l-a făcut sfânt pentru răbdarea lui.
Tradiții și obiceiuri de Sfinții Mihail și Gavriil
8 noiembrie este cunoscută și sub denumirea de „Năpustitul areților”, o zi în care berbecii, separați de oi, sunt lăsați să se împerecheze cu mioarele. Conform tradiției, gospodinele din Transilvania și Bucovina pregătesc „turta areților” din grâu sau porumb, pe care o aruncă între oi. Dacă turta cade cu fața în sus, oile vor avea un an bun, iar dacă cade cu fața în jos, se va întâmpla contrariul, iar mulți miei vor muri înainte de naștere. Aceasta este o tradiție legată de statutul Arhanghelilor Mihail și Gavriil ca protectori ai oilor. De asemenea, 8 noiembrie este considerată „Vara Arhanghelilor”, o perioadă de câteva zile calde care marchează o „vară a iernii”.
Patronii vieții și ai sănătății
Arhanghelii Mihail și Gavriil sunt considerați protectori ai oamenilor din momentul nașterii și până în clipa morții. Ei se roagă continuu pentru sănătatea și binele oamenilor, iar în tradiția populară sunt văzuți ca păzitori ai casei și ai celor care țin posturile creștine. Ziua de 8 noiembrie este ideală pentru a aprinde o lumânare și a te ruga pentru o viață mai bună, călăuzită de acești sfinți, care participă și la Judecata de Apoi.
Numele sărbătoriților
De 8 noiembrie, sunt sărbătoriți cei care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela, dar și formele derivate ale acestora: Michaela, Mihăiță, Mișu, Mihnea, Miță, Michi, Mihalache, Găbiță, Gabi, Gavril, Gavriil.
În această zi specială, este bine să te oprești din muncile zilnice, să îți aprinzi o lumânare și să reflectezi asupra rolului acestor îngeri și asupra binecuvântărilor pe care le aduc în viața noastră.
Rugăciune către Sf. Arhanghel Mihail
Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi între îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamului omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului diavol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu credință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Biserici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți.
Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și să le părăsim. Întărește-ne cu harul Domnului voința slabă și dorirea lipsită de vlagă, că întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cugetele pământești și cu poftele trupești, aplecându-ne, după asemănarea copiilor lipsiți de minte, către frumusețile degrabă pieritoare ale lumii acesteia și uitând în chip nesăbuit cele veșnice și cerești de dragul celor stricăcioase și pământești.
Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei pocăințe, întristarea cea nefățarnică după Dumnezeu și zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viață trecătoare să le cheltuim nu spre plăcerea simțurilor și hrănirea patimilor noastre, ci întru îndreptarea cu lacrimi de credință și zdrobire a inimii, cu nevoințele curăției și cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.
Iar când se va apropia ceasul sfârșitului nostru, al slobozirii din legăturile acestui trup pieritor, nu ne lasă pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apărare împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri și obișnuiesc a împiedica urcușul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziți fiind prin tine, fără mpiedicare să ajungem în sălașurile prea-slăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Și învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nostru Domn și Stăpân, și căzând cu lacrimi la picioarele Lui, cuprinși de bucurie și umilin a sa strigăm: slava Ție, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pentru preamultă dragoste pe care o ai față de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimite pe îngerii Tăi ca să slujească mântuirii noastre! Amin ! (doxologia.ro).
Rugăciune făcătoare de minuni către Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril
“Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi între îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamului omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului diavol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu credință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Biserici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți.
Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune.
Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și să le părăsim.
O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desăvârşit lucrătorule, care cu numele şi cu fapta mărturiseşti puterea Celui-Preaînalt, către puţinătatea omenească apleacă-te cu îngăduinţă, şi veghează-ne în ceasul rugăciunii noastre, şi călăuzeşte-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulţimea harurilor anume încredinţate ţie, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui şi ascultătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face.
Fii bucuria noastră şi învredniceşte-ne să fim bucuria ta, ca întru Domnul bucuriei duhovniceşte să ne veselim. Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iuţimea aripilor tale şi de vestirea ta mântuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu râvna duhului să biruim neputinţele cele trupeşti şi îngerilor asemănători să ne facem, ca dimpreună cu oştirile cereşti şi cu cetele drepţilor, spre împărăţia luminii celei neînserate cătând, din tot sufletul şi cu tot cugetul nostru să aducem mulţămită, laudă şi închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimea cea de-o-fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!“.