x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi alimentat de la stații peco și nu ar fi plătit

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi alimentat de la stații peco și nu ar fi plătit

de Redacția Jurnalul    |    07 Noi 2024   •   20:00
Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi alimentat de la stații peco și nu ar fi plătit

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiștii din Capitală după ce ar fi alimentat mașina de la stații peco și nu ar fi plătit. În mașina lui au fost găsite două plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Polițiștii din Capitală au reținut un bărbat de 54 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt (6 acte materiale), furt calificat, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (3 acte materiale) și conducerea unui vehicul fără permis de conducere (7 acte materiale).

În 2 noiembrie 2024, Secția 5 Poliție a fost sesizată, prin apel la 112, de către reprezentanți ai unei stații peco din Sectorul 1 cu privire la faptul că o persoană și-ar fi alimentat autoturismul cu carburant, după care ar fi plecat fără să achite contravaloarea.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de un bărbat de 54 de ani.

De asemenea, în urma extinderii investigațiilor, a rezultat că bărbatul ar mai fi săvârșit și alte fapte similare. Prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor este de peste 2.500 de lei.

Supectul a fost dus la audieri. În mașina lui au fost identificate două plăcuțe cu numere de îmnatriculare și o pompă.

Bărbatul a fost reținut, iar joi va fi prezentat magistraților cu propunere legală.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: politie statii peco bărbat