x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Trei notari - urmăriţi penal într-un dosar privind eliberarea ilegală a unor certificate de moştenitor

Trei notari - urmăriţi penal într-un dosar privind eliberarea ilegală a unor certificate de moştenitor

de Redacția Jurnalul    |    07 Noi 2024   •   10:34
Trei notari - urmăriţi penal într-un dosar privind eliberarea ilegală a unor certificate de moştenitor

Trei notari publici au fost puşi sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care se investighează eliberarea ilegală a unor certificate de moştenitor, dar şi a altor documente care ar fi atestat în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile din Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Lidia Simona Seceleanu, notar public, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, Mariana Dumitru şi Doru Crin Trifoi, notari publici, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual.

Totodată, procurorii anticorupţie anunţă că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu zilele de miercuri şi joi, faţă de patru persoane fizice fără calitate specială, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (în forma instigării sau complicităţii), fals intelectual în formă continuată (în forma instigării sau complicităţii), uz de fals în formă continuată (în forma autoratului sau instigării), mărturie mincinoasă în formă continuată (în forma autoratului sau instigării), fals în declaraţii în formă continuată (în forma autoratului sau instigării) şi spălarea banilor.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că prezenta cauză vizează eliberarea nelegală, de către cabinetele notariale, în perioada 2021-2022, a unor certificate de moştenitor, precum şi a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, imobile nerevendicate ori care au aparţinut unor persoane fără moştenitori, iar după obţinerea documentelor respective imobilele erau vândute la preţul pieţei.

"În concret, în contextul menţionat, notarii publici Seceleanu Lidia Simona, Dumitru Mariana şi Trifoi Doru Crin, la instigarea şi cu complicitatea celorlalţi 4 inculpaţi, dar şi a altor persoane, ar fi eliberat în mod nelegal nouă certificate de moştenitor în care ar fi fost atestat în fals faptul că beneficiarii acestora ar fi fost singurii moştenitori ai unor apartamente situate în municipiul Bucureşti. Apartamentele respective obţinute în această modalitate ar fi fost tranzacţionate pe piaţa imobiliară, inculpaţii obţinând astfel în mod nelegal peste 560.000 de euro", arată anchetatorii.

Joi, cele patru persoane urmează să fie prezentate Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează DNA.

AGERPRES

×