Loteria Română distribuie în exclusivitate cartele telefonice "Pelegrin", fabricate de o agenţie de turism care aparţine soţiei controversatului om de afaceri Maricel Păcuraru. Gheorghe Benea, şeful PD-L-ist al Loteriei, a plătit peste şase milioane de euro pentru nişte cartele tefonice pe care Loteria va reuşi să le vândă în cel puţin 60 de ani!
La finele anului trecut Compania Naţională Loteria Română (CNLR) a încheiat un contract cu SC Form Trade SRL pentru distribuţia de cartele telefonice. În baza contractului, Form Trade se obliga să distribuie cu forţe proprii şi mijloace de transport proprii, până la sediul fiecărei agenţii din teritoriu, un stoc minim de cartele Vodafone, Orange şi Cosmote care ar fi trebuit să fie facturate după vânzarea acestora. Societatea ar fi trebuit să plătească Loteriei 100.000 de euro pentru publicitatea exclusivă realizată prin afişarea în toate agenţiile a pliantelor de promovare puse la dispoziţie de operatori. Teoretic, o afacere care ar fi dus la sporirea veniturilor Loteriei.
BAZELE TUNULUI
Datele contractului s-au schimbat odată cu venirea lui Gheorge Benea la conducerea CNLR. Benea a fost pus la conducerea Loteriei de Ministerul Finanţelor, prin hotărârea AGA din 16 februarie, la nominalizarea PD-L. Imediat după numirea sa în funcţie, Benea s-a pus pe treabă şi l-a desemnat pe Cristian Stănculescu directorul Departamentului de Vânzări şi Marketing, responsabil cu derularea contractului cu Form Trade.
Încrederea lui Benea în Stănculescu a fost totală, deoarece acesta îi era subaltern şi pe linie de partid. În plus, ştia deja datele contractului cu Form Trade, cu care ţinea de altfel şi legătura. Surse din interiorul Loteriei ne-au declarat că reprezentanţii Form Trade au fost somaţi să renunţe la furnizarea cartelelor Vodafone şi Cosmote pentru care se semnase contractul şi să agreeze cartelele Pelegrin, provenite de la o firmă recomandată şi susţinută de Andreea Florentina Blejner, nimeni alta decât soţia şefului ANAF, Sorin Blejner. În caz contrar, contractul ar fi urmat să fie reziliat.
Acesta a fost primul pas în pregătirea tunului. A urmat apoi plata de către Form Trade a facturii de 100.000 de euro reprezentând bugetul anual de marketing şi publicitate făcută cartelelor. Factura fusese emisă de Loterie încă din ianuarie, dar a fost achitată de abia la finele lunii martie, după ce Benea se înscăunase la Loterie. Până atunci, Liviu Seucea, directorul departamentului economic al Loteriei, îi trimisese mai multe adrese lui Stănculescu prin care cerea graficul derulării contractului cu Form Trade.
FACTURĂ PLĂTITĂ DE URGENŢĂ
La câteva luni după achitarea bugetului anual de marketing, Form Trade prinde curaj şi în data de 1 iunie emite către Loteria Română o factură în valoare de 31.855.132,69 de lei (TVA inclus) reprezentând livrarea a 111.000 cartele valorice Orange de 4 euro, în valoare totală de 1.915.305 lei cu TVA inclus. Partea cea mai mare din factură trebuia plătită pentru livrarea a 582.503 cartele valorice de 5,10 şi 20 de euro pentru convorbiri naţionale şi internaţionale utilizabile în reţeaua Romtelecom şi imprimate cu sigla "PELEGRIN". Livrarea cartelelor Pelegrin este contrară prevederilor contractuale, deoarece acest tip de cartelă nu apare nicăieri menţionată în contractul iniţial. Cu toate acestea, Loteria s-a trezit cu o factură de 29.939.827,69 de lei cu TVA inclus pentru cartelele Pelegrin.
La o zi distanţă, Loteria decide să plătească anticipat cartelele telefonice şi nu eşalonat pe măsura vânzării acestora, aşa cum stipula contractul. Factura poartă avizul lui Ovidiu Râpan, dar şi aprobarea directorului general al Loteriei Gheorghe Benea. Acesta a scris cu mâna lui pe factură "SE ACHITĂ URGENT ACEST CONTRACT - SUMA DE 25.484.106,16 RON". Diferenţa de 6.371.026,53 de lei este reprezentată de comisionul pentru efectuarea tranzacţiilor la care CNLR are dreptul conform contractului. Scăzut din valoarea totală a facturii emise de de 31.855.132,69 rezultă exact suma de 25.484.106,16 lei pe care Benea a dat dispoziţia să se achite "URGENT". La un curs de 4,1928 lei, rezultă că Loteria a plătit o factură de peste 6 milioane de euro pentru nişte cartele pe care nu se ştie când va reuşi să le vândă pentru a-şi recupera banii. Restul banilor au rămas în casieria Loteriei prin semnarea unui ordin de compensare. Benea are grijă să nu semneze şi ordinul de plată nr. 2136/03.06.2009 şi îl împuterniceşte în locul său pe Cristian Stănculescu, şeful departamentului de vânzări şi marketing. Plata s-a efectuat prin Raiffeisen Bank în contul Form Trade, deschis la ING Focşani.
BANI PENTRU PD-L
Datele în posesia cărora am intrat arată că se întrunesc toate elementele unui nou tun financiar dat de reprezentanţii PD-L din conducerea Loteriei. Graba suspectă cu care s-au virat banii ridică alte semne de întrebare. Asta deoarece livrarea cartelelor s-a făcut cu întârziere şi direct în depozitul central al Loteriei, nu la fiecare agenţie asa cum prevedea contractul. Se pare că nu primirea cartelelor reprezenta "URGENŢA" semnată de Benea, ci plecarea banilor din casieria Loteriei. Unde trebuiau să ajungă urgent aceşti bani? Pornind de la apartenenţa politică a şefului Loteriei, se întrevede un nou tun din bani publici în care membri PD-L joacă roluri de servanţi. Datele noastre arată că din conturile ING întreaga sumă a fost transferată rapid către adevăratul beneficiar sau poate doar la un alt intermediar al acestuia. Poate organele de anchetă vor lămuri situaţia.
Cartelele Pelegrin nu au o cotă de piaţă cunoscută. Într-o versiune optimistă, în care Loteria ar reuşi să vândă la fiecare agenţie câte o cartelă pe lună, rezultă că cei peste şase milioane de euro vor fi recuperaţi de CNLR în aproximativ 60 de ani!!!! Această sumă, păstrată într-un depozit bancar cu dobânda de 10% pe an, ar aduce un profit de circa 50.650 de euro pe lună. Profitul astfel realizat ar putea aduce în intervalul iunie-noiembrie un câştig de 250.000 de euro, sumă extrem de necesară în campania PD-L pentru alegerile prezidenţiale. Şi asta doar din dobânzi!!!
PELEGRINUL SOŢILOR PĂCURARU
De pe site-ul www.pelegrin.ro şi din datele Registrului Comerţului reiese că Pelegrin este o divizie a SC Perfect Tour SRL din Galaţi, în parteneriat cu Poşta Română. Acţionarul principal al Perfect Tour este Corina Păcuraru (foto), soţia vestitului Maricel Păcuraru, trecut prin şcoala Sorin Ovidiu Vântu şi ulterior prin faţa mai multor instanţe fără a fi câtuşi de puţin afectat. Ambii soţi au fost lideri ai Blocului Naţional Democratic - BNS. Cartela Pelegrin a fost emisă de SC Genius Network SRL, cu sediu tot în Galaţi şi controlată de Corina Păcuraru, împreună cu fratele său Marius Crivţonencu. Firma a fost înfiinţată în 1997 la Braşov cu obiect de activitate iniţial domeniul construcţiilor şi amenajărilor interioare, iar în prezent în domeniul comunicaţiilor. Soţii Păcuraru sunt suspectaţi printre altele că au devalizat Banca Internaţională a Religiilor, Poşta Română, Banca Dacia Felix sau Căile Ferate.
PLAN DE VÂNZĂRI PENTRU PELEGRIN
Ce s-a întâmplat totuşi cu stocul de cartele Pelegrin?
La data de 22 iunie, conducerea CNLR a dispus distribuirea cartelelor direct către cele 919 agenţii din ţară. Şi de această dată, clauzele contractului au fost încălcate, transportul şi distribuirea fiind făcute cu maşinile Loteriei Române de angajaţii instituţiei, deci pe bani publici. Nu este de mirare, pentru că Benea trebuia să le închidă gura celor de la Form Trade, care i-au facilitat tunul. Iar aceasta a fost o metodă bună de a-i recompensa. Tot din cauza grabei cu care s-a acţionat nu s-a făcut nici instructajul personalului Loteriei cu privire la strategia de vânzare. Reţeaua agenţiilor din Bucureşti, de exemplu, a fost înştiinţată oficial despre distribuirea cartelelor abia la 20 iulie. Totuşi, la data de 26 iunie, Benea a transmis circulara nr. 148 către toate centrele de profit şi Departamentele centrale privind modalitatea de înregistrare a cartelelor, în care se fac precizări despre decontarea lunară a vânzărilor. Circulara omite informaţia că toate cartelele au fost plătite încă de la data de 3 iunie. Prinzând gustul circularelor, Benea mai trimite una la data de 20 iulie, prin care recunoaşte că Loteria a achitat integral o marfă pe care de abia o scoate la vânzare şi le reproşează voalat angajaţilor că nu sunt capabili să vândă cartelele care le-au fost distribuite. Fără să facă vreo referire la prevederile contractului, conform cărora pentru fiecare cartelă vândută angajaţii primesc un bonus de un euro, Benea îi ameninţă subtil, aducându-le la cunoştinţă că, începând din august, această sarcină va fi inclusă în planul obligatoriu de vânzări. Cu alte cuvinte, cine nu face planul suportă penalizări!
BENEA DE LA PD-L
Gheorghe Benea (foto) este membru al PD-L, filiala Cluj. Ultima funcţie deţinută de Benea a fost cea de preşedinte-director general la Metalurgica Transilvania SA Aiud, începând din aprilie 2008. Benea a candidat la alegerile parlamentare din noiembrie 2008 pentru un mandat de senator, la colegiul 3 din judeţul Cluj, dar a pierdut mandatul la redistribuire. Gheorghe Benea a fost exclus la începutul lui noiembrie 2008 din PSD, de organizaţia municipală Dej, în urma deciziei acestuia de a candida pentru un post de senator din partea PD-L. În presa locală din Cluj, numele lui Benea a fost vehiculat, după formarea Cabinetului Boc, pentru mai multe posturi guvernamentale, precum cel de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.
Citește pe Antena3.ro